Artistul vizual Alex Manea a ales arta conceptuală pentru că i se pare mediul cel mai potrivit pentru a trata puternice subiecte socio-politice și culturale și a le prezenta în forme intrigante și convingătoare din punct de vedere estetic. Despre ce e nevoie ca să duci arta mai departe de hobby, de unde vine inspirația, dar și cum se gestionează blocajele și planuri de viitor, după expoziția “Rămășitele Zilei”, care este în desfășurare până pe 14 aprilie, am stat de vorbă cu Alex în interviul de mai jos.
Cum transformi arta din hobby în profesie?
Cred că la fel ca în orice altă profesie, în funcție de cât de mult ești dispus să îi oferi, și aici mă refer la timp, muncă, investiții, sacrificii și multe altele. Dacă lucrezi și experimentezi rar, nu studiezi, nu te documentezi și nu faci anumite demersuri rămâi la nivelul de hobby, dacă îți dedici viața acestei pasiuni devine automat profesie.
Spune-ne despre un eșec dar și despre un succes care te-au marcat în activitatea ta.
Nu cred că există eșecuri. Depinde cum vezi lucrurile - eu consider că în orice întâmplare nefericită există o lecție, totul e să o recunoști, să înveți ceva din ea și, cel mai important, să nu o mai repeți a doua oară. Știu că sună a clișeu, dar eu chiar cred asta, practic e ceea ce spun și observ că are și rezultate.
La fel, nu cred să mă fi marcat vreun succes profesional atât de mult. Mă bucur de orice succes mic, de clipă în general. De multe ori ceva ce nu pare o realizare măreață duce inevitabil spre alte realizări și mai mari. Mă bucur de o lucrare dusă la capăt, de o serie finalizată, de o expoziție într-o galerie sau într-un muzeu în care cu foarte puțin timp în urmă nu credeam să expun atât de repede, de o vânzare, de un compliment și de multe altele.
Ce i-ai recomanda unui artist la început de drum?
În primul rând i-aș recomanda nici să nu se apuce dacă nu e gata să sufere, să dea totul pentru asta. Trebuie să știe foarte bine ce îl așteaptă. Sunt mai mulți artiști acum ca niciodată, competiția este extraordinară și de multe ori neloială. Arta e un teren minat pe care cresc cele mai frumoase flori și trebuie să îți asumi riscuri mari dacă vrei să ajungi la ele. Foarte puțini reușesc să o facă.
Dacă totuși e gata să facă pasul asta, i-aș recomanda să studieze și să se puna la punct cu tot ce s-a făcut până acum și tot ce se produce actualmente, apoi să și aplice. Să lucreze puțin în toate manierele posibile. Doar când lucrezi într-un anumit stil poți înțelege ce transmite el cu adevărat, de unde a plecat și dacă rezonezi cu ideea din spate și cu practica respectivă.
Pe urmă, ar trebui să își caute o direcție, ceva personal, o modalitate prin care să transmită ce are de spus într-o manieră proprie. Iar la final i-aș recomanda să se expună cât mai mult, să dea din coate, să se înconjoare de oameni la fel de pasionați și să colaboreze cât mai serios și mai util cu aceștia. Și să nu facă compromisuri.
Crezi că oricine poate fi artist, într-o mai mică sau mai mare măsură?
Oricine poate fi orice. Dacă este ceva ce ne învață istoria este exact asta - foarte mulți dintre marii artiști au început făcând altceva.
Mai cred că orice om are o menire, ține doar de el să și-o fructifice. Trebuie să încerci câte puțin din toate ca să afli ce îți este cu adevărat sortit să faci și, când descoperi acel ceva, să faci totul pentru a ajunge cât mai sus, cel puțin așa gândesc eu.
Ce te inspiră și ce îți ține creativitatea vie?
Mă inspiră în general tot ce se întâmplă în jurul meu și tot ce mă impacteaza în mod direct pe mine - într-un cuvânt, totul. În practica mea păstrez două direcții, cea legată de evenimentele majore socio-politice și cea legată de tot ce trăiesc eu în mod direct. Cât timp sunt atent la tot ce mă înconjoară și la tot ce mi se întâmplă nu cred că pot duce lipsă de inspirație.
Cum gestionezi un blocaj, atunci când vine?
Nu sufăr de blocaje din punct de vedere al inspirației inițiale, al temei de la care trebuie să plec. Blocajele vin uneori în perioada de execuție a unei lucrări, ori nu transmite mesajul așa cum mi-am imaginat inițial ori nu se îndreaptă spre forma vizuală ideală.
Când intervin astfel de blocaje, de multe ori încerc să schimb abordarea, schimb compoziția sau încerc alta tehnică. Majoritatea lucrărilor ies din prima sau cu mici modificări în faza finală, dar au fost și cazuri când am modificat-o de zeci de ori și la final tot nu a ieșit ce am vrut. Trebuie să știi când să te oprești și când să renunți.
Care e amprenta ta artistică unică?
Cred că nu există așa ceva. De la primul desen făcut pe peretele unei peșteri și până în ziua de azi totul ține de reinterpretare, de evoluția unei idei. Invenții apar mereu, lucruri care nu s-au mai făcut, dar întotdeauna e existat ceva asemănător înainte, fie că inventatorul s-a inspirat sau nu de acolo. Totul este evoluție, adăugare și reinterpretare.
Ca să răspund totuși, ce mă situează pe mine într-un cadru destul de personal ar fi expunerea subiectelor într-o formă conceptuală, cu încercarea de a le prezenta într-o manieră minimalistă, dar în același timp cât mai intrigantă și provocatoare pentru spectator. De asemenea, încerc să simplific și să fac arta conceptuală cât mai ușor de înțeles și de perceput, în timp ce pare că mulți încearcă exact contrariul. De la explicații, la forma finală a lucrărilor și până la relația dintre ele, toate par greu de înțeles și de digerat de către public.
Ce proiecte mai ai în derulare sau în plan, pe lângă Rămășițele zilei?
În plan sunt foarte multe, iar în derulare am momentan patru proiecte pe care sper să le duc la bun sfârșit anul acesta. O să menționez doar unul dintre ele, care este și cel mai aproape de finalizare - este vorba despre un proiect pe care îl dezvolt împreună cu fiica mea în vârstă de cinci ani și care cuprinde lucrări realizate în totalitate de ea sau desene de-ale ei pe care le apropriez sau pe baza cărora produc alte lucrări.
Ce înseamnă, pentru tine, o comunitate de artiști? E important să simți că aparții?
Înseamnă foarte mult. Mă bucur că în România încep să se miște lucrurile în zona aceasta artistică. În ultimii ani se petrec evenimente foarte interesante și sunt din ce în ce mai mulți oameni implicați.
Parcursul meu în țară a fost unul destul de atipic. Am lucrat mai mult în străinătate, iar de la începutul pandemiei am început să activez și pe piața de la noi și să cunosc artiști, galeriști, curatori, jurnaliști de artă ș.a.m.d. și să colaborez cu mulți dintre aceștia. Cred că, deși lucrurile se mișcă greu la noi și mai avem mult până departe, mulți dintre cei implicați fac o treabă extraordinară care are și va avea rezultate din ce în ce mai bune.
Care e o întrebare pe care nu ai primit-o până acum?
Greu de spus. Cred că o întrebare interesantă pe care o tot aud și pe care nu am primit-o încă ar suna așa: Dacă te-ai putea întoarce în timp, când aveai 20 de ani, ce sfat ți-ai da?
Până pe la 27 de ani am avut o viață foarte zbuciumată, m-am distrat, am petrecut, am făcut ce-am vrut fară obligații sau responsabilități. Din punctul ăsta de vedere nu regret nimic. Dar am și pierdut o grămadă de timp cu tot felul de activități care nu-mi aduceau nimic, tot felul de jocuri pe televizor, jocuri de noroc, de filme și seriale inutile, de timp pierdut pe rețele de socializare, și multe alte exemple de acest fel. Relaxarea și distracția au cu siguranță rolul lor și mă bucur și în prezent de asta de câte ori am ocazia. Dar îmi ocup puținul timp liber pe care îl am cu activități care mă fac cu adevărat fericit.
Asta mi-aș spune mie la 20 de ani. Cât de important este timpul și că trebuie folosit într-un mod cât mai plăcut și eficient.
Cum transformi arta din hobby în profesie?
Cred că la fel ca în orice altă profesie, în funcție de cât de mult ești dispus să îi oferi, și aici mă refer la timp, muncă, investiții, sacrificii și multe altele. Dacă lucrezi și experimentezi rar, nu studiezi, nu te documentezi și nu faci anumite demersuri rămâi la nivelul de hobby, dacă îți dedici viața acestei pasiuni devine automat profesie.
Spune-ne despre un eșec dar și despre un succes care te-au marcat în activitatea ta.
Nu cred că există eșecuri. Depinde cum vezi lucrurile - eu consider că în orice întâmplare nefericită există o lecție, totul e să o recunoști, să înveți ceva din ea și, cel mai important, să nu o mai repeți a doua oară. Știu că sună a clișeu, dar eu chiar cred asta, practic e ceea ce spun și observ că are și rezultate.
La fel, nu cred să mă fi marcat vreun succes profesional atât de mult. Mă bucur de orice succes mic, de clipă în general. De multe ori ceva ce nu pare o realizare măreață duce inevitabil spre alte realizări și mai mari. Mă bucur de o lucrare dusă la capăt, de o serie finalizată, de o expoziție într-o galerie sau într-un muzeu în care cu foarte puțin timp în urmă nu credeam să expun atât de repede, de o vânzare, de un compliment și de multe altele.
Ce i-ai recomanda unui artist la început de drum?
În primul rând i-aș recomanda nici să nu se apuce dacă nu e gata să sufere, să dea totul pentru asta. Trebuie să știe foarte bine ce îl așteaptă. Sunt mai mulți artiști acum ca niciodată, competiția este extraordinară și de multe ori neloială. Arta e un teren minat pe care cresc cele mai frumoase flori și trebuie să îți asumi riscuri mari dacă vrei să ajungi la ele. Foarte puțini reușesc să o facă.
Dacă totuși e gata să facă pasul asta, i-aș recomanda să studieze și să se puna la punct cu tot ce s-a făcut până acum și tot ce se produce actualmente, apoi să și aplice. Să lucreze puțin în toate manierele posibile. Doar când lucrezi într-un anumit stil poți înțelege ce transmite el cu adevărat, de unde a plecat și dacă rezonezi cu ideea din spate și cu practica respectivă.
Pe urmă, ar trebui să își caute o direcție, ceva personal, o modalitate prin care să transmită ce are de spus într-o manieră proprie. Iar la final i-aș recomanda să se expună cât mai mult, să dea din coate, să se înconjoare de oameni la fel de pasionați și să colaboreze cât mai serios și mai util cu aceștia. Și să nu facă compromisuri.
Crezi că oricine poate fi artist, într-o mai mică sau mai mare măsură?
Oricine poate fi orice. Dacă este ceva ce ne învață istoria este exact asta - foarte mulți dintre marii artiști au început făcând altceva.
Mai cred că orice om are o menire, ține doar de el să și-o fructifice. Trebuie să încerci câte puțin din toate ca să afli ce îți este cu adevărat sortit să faci și, când descoperi acel ceva, să faci totul pentru a ajunge cât mai sus, cel puțin așa gândesc eu.
Ce te inspiră și ce îți ține creativitatea vie?
Mă inspiră în general tot ce se întâmplă în jurul meu și tot ce mă impacteaza în mod direct pe mine - într-un cuvânt, totul. În practica mea păstrez două direcții, cea legată de evenimentele majore socio-politice și cea legată de tot ce trăiesc eu în mod direct. Cât timp sunt atent la tot ce mă înconjoară și la tot ce mi se întâmplă nu cred că pot duce lipsă de inspirație.
Cum gestionezi un blocaj, atunci când vine?
Nu sufăr de blocaje din punct de vedere al inspirației inițiale, al temei de la care trebuie să plec. Blocajele vin uneori în perioada de execuție a unei lucrări, ori nu transmite mesajul așa cum mi-am imaginat inițial ori nu se îndreaptă spre forma vizuală ideală.
Când intervin astfel de blocaje, de multe ori încerc să schimb abordarea, schimb compoziția sau încerc alta tehnică. Majoritatea lucrărilor ies din prima sau cu mici modificări în faza finală, dar au fost și cazuri când am modificat-o de zeci de ori și la final tot nu a ieșit ce am vrut. Trebuie să știi când să te oprești și când să renunți.
Care e amprenta ta artistică unică?
Cred că nu există așa ceva. De la primul desen făcut pe peretele unei peșteri și până în ziua de azi totul ține de reinterpretare, de evoluția unei idei. Invenții apar mereu, lucruri care nu s-au mai făcut, dar întotdeauna e existat ceva asemănător înainte, fie că inventatorul s-a inspirat sau nu de acolo. Totul este evoluție, adăugare și reinterpretare.
Ca să răspund totuși, ce mă situează pe mine într-un cadru destul de personal ar fi expunerea subiectelor într-o formă conceptuală, cu încercarea de a le prezenta într-o manieră minimalistă, dar în același timp cât mai intrigantă și provocatoare pentru spectator. De asemenea, încerc să simplific și să fac arta conceptuală cât mai ușor de înțeles și de perceput, în timp ce pare că mulți încearcă exact contrariul. De la explicații, la forma finală a lucrărilor și până la relația dintre ele, toate par greu de înțeles și de digerat de către public.
Ce proiecte mai ai în derulare sau în plan, pe lângă Rămășițele zilei?
În plan sunt foarte multe, iar în derulare am momentan patru proiecte pe care sper să le duc la bun sfârșit anul acesta. O să menționez doar unul dintre ele, care este și cel mai aproape de finalizare - este vorba despre un proiect pe care îl dezvolt împreună cu fiica mea în vârstă de cinci ani și care cuprinde lucrări realizate în totalitate de ea sau desene de-ale ei pe care le apropriez sau pe baza cărora produc alte lucrări.
Ce înseamnă, pentru tine, o comunitate de artiști? E important să simți că aparții?
Înseamnă foarte mult. Mă bucur că în România încep să se miște lucrurile în zona aceasta artistică. În ultimii ani se petrec evenimente foarte interesante și sunt din ce în ce mai mulți oameni implicați.
Parcursul meu în țară a fost unul destul de atipic. Am lucrat mai mult în străinătate, iar de la începutul pandemiei am început să activez și pe piața de la noi și să cunosc artiști, galeriști, curatori, jurnaliști de artă ș.a.m.d. și să colaborez cu mulți dintre aceștia. Cred că, deși lucrurile se mișcă greu la noi și mai avem mult până departe, mulți dintre cei implicați fac o treabă extraordinară care are și va avea rezultate din ce în ce mai bune.
Care e o întrebare pe care nu ai primit-o până acum?
Greu de spus. Cred că o întrebare interesantă pe care o tot aud și pe care nu am primit-o încă ar suna așa: Dacă te-ai putea întoarce în timp, când aveai 20 de ani, ce sfat ți-ai da?
Până pe la 27 de ani am avut o viață foarte zbuciumată, m-am distrat, am petrecut, am făcut ce-am vrut fară obligații sau responsabilități. Din punctul ăsta de vedere nu regret nimic. Dar am și pierdut o grămadă de timp cu tot felul de activități care nu-mi aduceau nimic, tot felul de jocuri pe televizor, jocuri de noroc, de filme și seriale inutile, de timp pierdut pe rețele de socializare, și multe alte exemple de acest fel. Relaxarea și distracția au cu siguranță rolul lor și mă bucur și în prezent de asta de câte ori am ocazia. Dar îmi ocup puținul timp liber pe care îl am cu activități care mă fac cu adevărat fericit.
Asta mi-aș spune mie la 20 de ani. Cât de important este timpul și că trebuie folosit într-un mod cât mai plăcut și eficient.
