Joi, 24 martie, are loc vernisajul expoziției La marginea lumii / At the edge of the world. Curatoriată de Diana Marincu, Directorul artistic al Fundației, și artistul de renume internațional Ciprian Mureșan, expoziția marchează demararea proiectului ART-UP, care va fi axat pe noi producții de artă și pe susținerea cercetării artistice, sprijinind colaborările internaționale și dezvoltarea scenei culturale din România.
La marginea lumii creează premisele unor întâlniri creative unice, aducând împreună artiști din generații apropiate din România și din spațiul european. Expoziția va include lucrări create de Andrei Arion, Csilla Bartus, Dan Beudean, Ole Blank, Floriama Cândea, Eduard Constantin, Norbert Filep, Camilia Filipov, Lucia Ghegu, Alexandra Mereuți & Sebastian Danciu, Alexandra Satmari și Lucía Simón Medina.
Expoziția își propune să surprindă laboratorul creativ al artiștilor participanți, adesea vizibil în desene și schițe, analizând granița dintre lumile reale și fictive pe care le locuim fiecare dintre noi. Pornind de la desen ca un instrument conceptual de tatonare a unor zone necunoscute sau de redefinire a unui univers vizual, expoziția întipărește spațial o stare de incertitudine și de neliniște, inevitabile astăzi. Artiștii invitați reprezintă, fiecare dintre ei, o direcție distinctă în ceea ce privește creația vizuală contemporană, tensionând limitele dintre vizibil și invizibil. Desenul-sunet, amprentă, rețea, palimpsest, desenul spațial, desenul-relief, desenul care zgârie, desenul care mângâie, toate sunt variante de a „citi” vibrația unei realități tot mai alterate.
Construit în jurul schimbului de idei și al dialogului, programul expozițional va include și evenimente conexe, menite să angreneze publicul larg în activitățile Fundației. Printre acestea se vor număra un brunch cu artiștii invitați, cursuri de introducere în arta contemporană cu istoricul de artă și profesoara Maria Orosan Telea și un workshop dedicat producției de artă și teoriei critice cu reputații experți Justin O'Shaughnessy și Andrea Phillips.
Curatorii expoziției, precum și o parte dintre artiștii invitați vor fi prezenți la vernisaj, publicul având astfel ocazia să descopere expoziția alături de aceștia.
Vernisajul va avea loc la sediul permanent al Fundației Art Encounters, Bd. Take Ionescu nr. 46C (Casa ISHO), Timișoara, joi, 24 martie, între orele 17:00 și 20:00. Expoziția va putea fi vizitată până pe 29 mai 2022, de marți până sâmbătă, între orele 12:00 și 18:00.
Pentru a afla mai multe detalii, vă rugăm să vizitați pagina de Facebook sau website-ul Fundației.
-----------------------------------
At the edge of the world / La marginea lumii face parte din ART-UP, proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.
Fundația Art Encounters mulțumește companiilor ISHO, Thesaurus Wines, Illy pentru sprijinul acordat, precum și partenerilor media: TVR Timișoara, Radio România Cultural, RFI România, Observator Cultural, Zeppelin, Modernism.ro, Revista Arta, The Institute, Propagarta, StudentFest. De asemenea, le mulțumim colaboratorilor noștri: Carmen Nicolau, Galeria Plan B, Galeria Sector 1, Galeria Sabot.