“Linia de front. Recuperarea patrimoniului local prin exerciții artistice” este un proiect care invită la dezbatere și propune abordarea istoriei prin experiment.
„Linia de front” este o invitație la dezbatere și la abordarea istoriei prin experiment. Cum se încadrează aici alte proiecte de-ale tale sau interese personale/artistice?
Acesta a fost realizat de Asociația 37 în colaborare cu Colegiul Național Costache Negri și a pornit de la realitatea faptului că primul Război Mondial a trasat linia frontului prin orașul Târgu Ocna marcându-i istoria și comunitatea. Astfel, pentru a cunoaște istoria mondială și națională, aceștia au pornit de la istoria faptelor mici, de la istoria locală spusă de străzile orașului, de tranșeele de pe dealurile din jurul orașului și de obiectele găsite în ele, prin poveștile eroilor locali.
Proiectul și-a propus să privească aceste lucruri prin filtrul adus de artiștii contemporani în atelierele de creație: Lea Rasovszky a vorbit despre distrugere și copilărie prin instalații realizate din jucării reciclate, Sorina Vazelina a spus povestea luptelor prin bandă desenată, One World România la Școală a adus proiecția de film în clasă pentru a introduce procesul de documentare, iar Nicu Ilfoveanu a vorbit despre propriul său de fotografie despre monumente de Prim Război Mondial.
Proiectul a urmărit și o latură practică a istoriei, punând în prim plan discuții despre toleranță, drepturi, dar și realități ale vieții pe front.
Am stat de vorbă cu artiștii și echipa de proiect pentru a afla mai multe despre acestă inițiativă.
O parte importantă a proiectului a constat în ateliere/întâlniri cu elevii. Cum au fost aceste întâlniri? Cum au primit elevii proiectul?
Față de generațiile trecute, când Cercul de artă contemporană era un demers extracurricular la care veneau mai mult elevii cuminți și premianți, anul acesta am ales să lucrăm cu una din clasele problemă. Întâlnirile au fost integrate în timpul orarului obligatoriu, fie la orele de română, fie la cele de istorie sau dirigenție, ca să ne asigurăm că putem lucra cu ei constant și pe termen lung. A fost un efort constant de a-i cointeresa de orașul lor, de a le da încredere că pot avea o părere despre ce se întâmplă în jurul lor. La început au fost sceptici și n-au prea înțeles cum se legau patrimoniul, arta contemporană și istoria, dar de-a lungul anului școlar au început să se lege lucrurile, să capete autoritate în subiect și să vorbească liber despre istoria locală. Faptul că la final au putut contura trasee culturale locale pe care să le urce online prin aplicația Questo, dar și participarea lor la prezentarea proiectului în alte orașe din țară, îmi dau impresia că au devenit niște tineri implicați, activi și vocali. Acum poate veni și BAC-ul peste ei - sunt destul de exersați și conversați cât să fie ei înșiși în orice examen: originali, puțin plictisiți, funny.
(Irina Bălan, instigator cultural)
Lea Rasovszky a fost primul lor contact cu un artist contemporan. Pornind de la tema distrugerii în război, dar și a pierderii inocenței, aceasta le-a propus un atelier de instalație artistică din jucării reciclate ca bază pentru discuția mai largă care a urmat
Pentru mine a fost esențială întâlnirea cu ei. A fost o colaborare în adevăratul sens, le-am propus o temă, apoi ei au preluat-o și au făcut-o a lor, au extins-o în modalități surprinzătoare, cu mult curaj și umor, mi-au explicat modul lor de înțelegere și funcționare. Adolescența este o perioadă foarte interesantă, to say the least, și e important ca noi, cei trecuți prin asta să fim prezențe constructive și să ne implicăm în mod prietenos pentru a le arăta că pe viitor cam totul e posibil.
(Lea Rasovszky, artist)
Începutul poveștii cu care am venit în fața elevilor, Serii. Multiplii. Realisme., a fost un imbold de copil: vroiam să mă joc cu un soldățel. Apoi aceasta s-a transformat într-un joc de oameni mari, curatoriat, cu invitați din mediul academic etc. Astfel că am avut o temere vis-a-vis de reacția unor elevi de liceu în fața unei lucrări quasi-științifice. Surpriza a fost faptul că aceștia știau, de fapt, o groază de lucruri legate de perioada tratată în carte, drept pentru care n-a mai fost nevoie de explicații și am intrat direct în imagini. Iar odată aflați acolo am început să facem schimb de impresii. Cel mai mult mi-au plăcut niște scenarii de-ale lor și desene de tip hartă cu trasee pe care le-au făcut în timpul cursurilor. Mi-ar plăcea sa ilustrati articolul despre Linia de front cu acestea.
(Nicu Ilfoveanu, artist)
„Linia de front” este o invitație la dezbatere și la abordarea istoriei prin experiment. Cum se încadrează aici alte proiecte de-ale tale sau interese personale/artistice?
Este o direcție și temă atipice pentru mine. De obicei aleg să fiu ancorată în realitatea perferică, mai puțin văzută și încerc să evit teme încărcate istoric până la refuz. Acest context este însă foarte diferit și pune problema așa cum aș face-o și eu, așa că am primit propunerea cu entuziasm pentru că știam că vom rezolva mai multe unghiuri ale acestei teme deseori dificile.
(Lea Rasovszky, artist)
În ceea ce mă privește, proiectul mai sus amintit este singurul cu tentă istorică din activitatea mea artistică de până acum. Mă interesează mai mult istoria recentă pe care, nu știu de ce, nu-mi vine s-o numesc istorie. Așa cum contemporaneitatea îmi sună a deja istorie în secunda următoare – defect profesional – mă interesează mai degrabă subiectele dintre timpi, nici prezent nici trecut, pe care le-am experimentat și care au o savoare latentă, un fel de post-gust.
(Nicu Ilfoveanu, artist)
Primul Război Mondial e un fel de pasiune pentru mine, așa că anul Centenarului s-a potrivit ca o mănușă gândurilor pe care le aveam pentru Cercul de artă contemporană. Proiectul Linia de front s-a scris de la sine. Mai întâi dintr-o nevoie personală de a aduce istoria într-o dezbatere mediată de artiști contemporani, apoi dintr-o nevoie locală de a cunoaște poveștile generațiilor trecute și patrimoniul legat de acestea. Traseele locale de la finalul proiectului au fost cireașa de pe tort, au venit să recunoască atât potențialul creativ al unor elevi din provincie, cât și bogăția de povești fascinante pe care o găsești de îndată ce te aventurezi în afara Bucureștiului și te lași pierdut pe străduțe no name, printre statui modeste de soldați cu puști rupte sau cimitire comemorative cu nume precum căpitanul Pătrunjel și sergentul Ariciu.
(Irina Bălan, instigator cultural)
Echipa One World Romania a vizitat de două ori Cercul de artă contemporană de-a lungul proiectului Linia de front. Prima dată a adus proiecția unui film documentar despre refugiați, deschizând acest subiect dezbaterii între elevi, iar a doua vizită a constat într-un crash course despre cum se realizează documentarea pe teren despre propriul oraș, ce tip de materiale vizuale poți aduna la comunitate și cum le poți lega într-un traseu cultural. Am stat de vorbă și cu aceștia despre proiect.
“Programul nostru educațional, One World Romania la Școală, invită, de fapt, la discuții despre subiecte care sunt, vrând nevrând, legate de istoria recentă sau mai îndepărtată, despre contexte în care trăim și în care ne dezvoltăm noi ca indivizi, dar și ca comunitate. Mai mult decât de a pune etiche pe anumite perioade, vrem să legam evenimente din trecut cu cele care se petrec acum, cu societatea în care trăim ca o consecință a trecutului, o societate pe care încercăm s-o înțelegem discutând despre aceste evenimente prin prisma drepturilor omului.
Unu dintre proiectele recente pe care l-am dezvoltat este "Atelierul de documentare creativă" în care cu o gașcă de aproape 20 de elevi din diferite colțuri ale țării am plecat la Anina unde am încercat, prin diferite metode antropologice și artistice, să spunem povestea acestui oraș. Dupa zece zile de discuții cu localnicii, dar și între noi, ajungi să vezi cum cazul Aninei nu e unul izolat undeva în Banat, ci ca alte orașe mici și mijlocii, o urmare a politicilor care pornesc din trecut, dar și a celor recente. E greu să vorbești despre dezvoltarea dinn perioda hasburgică, despre războaie sau perioada comunismului fără să încerci să vezi consecințele perioadei și politicilor postdecembriste”, ne-a povestit Petra Dobruska, director de program One World Romania la Școală.
La finalul proiectului a avut loc o serie de dezbateri „Despre Centenar, cu cele mai bune intenții”, un demers util de a înțelege mai bine manierele foarte variate de abordare a subiectului și, pe baza lor, de a porni o discuție despre cât de mult se apropie cumulul de evenimente dedicate Centenarului de o reprezentare cât mai relevantă a celor 100 de ani. Cu ce idee/proiect ai rămas în minte la finalul dezbaterii?
Publicul a diferit foarte mult în cele cinci orașe în care am itinerat prezentarea proiectului: fie au predominat profesorii (Bacău și Târgu Ocna), fie elevii (Târgu Mureș), fie profesioniștii culturali și artiștii (Timișoara și București), astfel că și discuțiile asupra proiectului și temei Centenarului au pornit din puncte foarte diferite. Unanimă a fost repulsia față de festivismul gol de însemnătate de care s-a făcut paradă mai prin toată țara la fel de fel de tăieri de panglici și dezveliri de monumente, dar și de risipa de bani publici care, de multe ori, s-au dus pe proiecte culturale de o calitate cel puțin îndoielnică, fără a avea niște criterii clare în baza cărora să fie considerate valoroase.
La polul opus, m-am bucurat să descopăr proiecte fresh legate de Centenar, precum Nesupusele, Muzeul Memoriei sau 100deani.ro, pentru că una din mizele dezbaterilor a fost și de a descoperi acele exemple de bune practici, acele proiecte legate de Centenar care aduc plus valoare comunităților, care educă, care problematizează și inspiră la noi puncte de vedere.
Cred că Centenarul, pe lângă asumarea sa de către margarine sau farmacii cu bugete grase de comunicare, primării debusolate de panglici tricolore sau politicieni avizi de băi de mulțime, este un bun prilej de dezbatere a istoriei mari și mici, un exercițiu de empatie față de generații cu o coloană vertebrală un pic mai arcuită decât a noastră, o șansă la un dialog deschis despre propria noastră identitate locală, etnică, națională.
(Irina Bălan, instigator cultural)
