The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Masterclass #6 cu Cătălin Anchidin: Cum ajung filmele la public

Articol / 14 Mar 2019 / The Institute
  • Masterclass #6 cu Cătălin Anchidin: Cum ajung filmele la publicMasterclass #6
1/1
Dacă v-ați întrebat vreodată ce presupune comunicarea și marketingul în domeniul cinematografiei, Asociaţia de Dezvoltare a Filmului Românesc vă aşteaptă luni, 25 martie, ora 19:00, la hub-ul cultural independent POINT - noua casă a masterclass-urilor Student Hub.

Masterclass-ul este susţinut de Cătălin Anchidin, unul dintre cei mai apreciați oameni de comunicare din industria de film locală, membru al Academiei Europene de Film și o prezență activă în media când vine vorba de industria cinematografică. Pentru a înțelege și a descoperi secretele promovării unui film, veţi trece pas cu pas, sub îndrumarea lui, prin subiectele principale ale cursului: ce înseamnă PR și marketing în distribuția de film, cum comunici ieșind din bulă și cum îți lărgești target-ul, în ce etapă de dezvoltare a filmului începe munca unui om de comunicare și care este relația sa cu restul echipei filmului. Pe lângă punctele de discuție, cei prezenți sunt încurajați să-și exprime curiozitățile în dialog direct cu invitatul.

De numele lui Cătălin Anchidin se leagă proiecte de succes ale cinematografiei românești precum „Poziția Copilului” („Ursul de Aur”- Berlinale 2013), „Aferim!” („Ursul de Argint” pentru cea mai bună regie – Berlinale 2015), „Toni Erdmann” (Premiul Fipresci la Cannes 2016, Nominalizat în 2017 la Oscar pentru cel mai bun film străin), „Sieranevada” (Propunerea României la Oscar 2017), „Un pas în urma serafimilor” (unul dintre cele mai de succes debuturi ale anului 2017). A lansat peste 50 de producții cinematografice și seriale de televiziune, iar din 2017, alături de Ilinca Belciu, deține ROLLERCOASTER PR, o agenție de relații publice nișată pe industrii creative.

Participarea este liberă și se adresează în principal studenților.

Numărul de locuri este limitat.

Pentru înscriere, completează și trimite formularul din acest link.

În limita locurilor disponibile, masterclass-ul este deschis și persoanelor care activează deja în industria filmului, pentru care tema cursului este de interes și utilă în practica lor sau cinefililor care vor să descopere lumea din spatele ecranului și să-și îmbogățească cultura cinematografică.

Student Hub este o platformă dedicată studenților de film și arte, demarată de Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc, care își propune să organizeze evenimente de dezvoltare profesională în cadrul cărora studenții au șansa să cunoască profesioniști ai industriei de film și, totodată, să descopere secretele meseriei prin prisma experienței acumulate a acestora. În ultimii doi ani, membrii Student Hub i-au întâlnit pe Bogdan Mirică, Ivana Mladenovic, Adrian Schiop, Mihai Chirilov, Anamaria Antoci și Dana Bunescu.

POINT este un hub cultural independent, al cărui program explorează creații artistice performative cu caracter interdisciplinar, artă participativă, emergentă, inițiative educaționale și de cercetare a unor problematici de interes general. Misiunea este de a dezvolta un teren artistic propice tuturor artelor care au forța de a schimba treptat lumea din jurul nostru.

_________________________________________________________________________

Eveniment organizat de: Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc în parteneriat cu POINT.

Parteneri media
: Films in Frame, AaRC, Dissolved Magazine, The Institute, Observatorul Cultural, SUB25, IQads & SMARK, Festivalier.