The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

O lună plină de evenimente la Celula de Artă

Articol / 07 Sep 2023 / Andra Mihai
  • O lună plină de evenimente la Celula de Artă
1/1
Luna septembrie aduce nu mai puțin de două vernisaje și două spectacole de teatru în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă, o participare la un festival cu o galerie pop-up și un concept nou de eveniment gândit în parteneriat cu galeria Săfițicuminți – LEAF (Limited Edition Art Fair). 

O călătorie interioară menită să inspire privitorii

Pe 7 septembrie, începând cu ora 19:00, la Celula de Artă din B-dul Carol nr. 53 are loc vernisajul Drawing through time al artistei Loredana Gruia, parte a unui proiect care a generat deja patru expoziții de succes în Amsterdam. Privitorii ce pășesc în universul minții Loredanei au ocazia să devină martorii unei expoziții de o profunzime vizuală impresionantă, încărcată de intensitate emoțională, depășind momentele de rătăcire, insomnie și depresie, găsind refugiu în desenul zilnic.

Operele sale, cu dimensiuni reduse, sunt expuse într-o instalație artistică compusă din 57 de lucrări, reprezentând un jurnal vizual al anilor 2021 și 2022. Utilizând tehnica fine liner pe hârtie, Loredana și-a propus să creeze un desen în fiecare zi, pe parcursul unei luni, materializând astfel o transformare catartică a sinelui său. Provocarea a fost abordată cu aceeași pasiune și în anul 2022, oferindu-i astfel o oportunitate de a explora într-o manieră și mai profundă complexitatea minții și a spiritului uman, invitând privitorii să se lase inspirați de călătoria interioară a artistei și să înceapă propriul lor proces de autodescoperire.

Loredana Gruia este un artist vizual ce a absolvit studiile în grafică la UNArte în 2017 și, cu doar un an mai târziu, a pornit către Amsterdam pentru a-și urmări visul de a deveni un artist vizual de succes. În prezent, își desfășoară activitatea in graphic design și animație. Pe parcursul acestei călătorii, pasiunea pentru desen a rămas o constantă, reflectată în caietele ei de schițe.

Între 8 – 10 septembrie, Celula de Artă aduce arta în mijlocul Balkanik Festival, printr-o galerie pop-up în cadrul căreia expun artiștii Alex Manea, Beaver, Bogdan Negulescu, Daniel Loagăr, Cristian Brânzescu, Antonia Ionescu, Dana Olteanu, Ioana Badea și Alexandra Baciu.

O altă percepție a expunerii actului artistic către public

Pe 10 septembrie, Celula de Artă susține evenimentul „Arthesium vrea acasă”, un maraton de teatru, în orașele București și Călărași, cu scopul de a strânge fonduri pentru o locație proprie, în care cursanții Arthesium să-și pună în scenă momentele artistice. Astfel, la Random Space (str. Popa Petre nr. 21), ce găzduiește Galeria Verticală, vor avea loc două spectacole ale Teatrului Independent Arthesium, ca parte a acestui demers caritabil.

„Susținem visul Teatrului Independent Arthesium și sperăm ca prin parteneriatul nostru să influențăm modul de percepție în ceea ce privește expunerea actelor artistice în fața publicului. „Celula de Artă” eludează spațiul clasic al galeriei, pentru a crea un dialog direct și nonconformist între obiectul de artă și privitor. Vine în sprijinul creației contemporane în ariile tematice ale artelor vizuale de nișă, ale artelor muzicale şi spectacolului viu. Încurajează dezvoltarea de noi forme de expresie artistică accesibilă zilnic pentru publicul stradal” – Daniel Loagăr, co-fondator Celula de Artă.

Spectacolele care vor avea loc la Galeria Verticală sunt Știri de ultimă oră, ora 17:00 și Ticuri cu tocuri, ora 20:00 iar rezervările se pot face la numărul de telefon: 0724.187.845 sau pe paginile de Facebook și Instagram ale Teatrului Independent Arthesium. Intrarea la eveniment este liberă. Persoanele care doresc să susțină acțiunea de strângere de fonduri vor putea dona în urnele din locație sau prin transfer bancar.

Pe 14 septembrie Celula de Artă aduce la Art Safe, în incinta Combinatul Fondului Plastic (Str. Băiculești nr. 29), de la ora 19:00, vernisajul Transylvanian Forest al artistului român, dar stabilit în Londra, Bogdan Mihai Radu, în cadrul Open Doors The Institute.

Artist figurativ, Bogdan Mihai Radu este cunoscut pentru peisajele sale dramatice, pline de lumină, peisajele marine, naturile moarte florale și picturile vii, abstracte. Deși a crescut în ultimii ani ai comunismului, Radu a avut o copilărie idilică din multe puncte de vedere. A petrecut-o jucându-se în câmpurile pline de iris ale Transilvaniei, care înconjurau orașul Tălmaciu unde a copilărit. Transilvania a fost locul unde Radu și-a descoperit fascinația pentru artă.

LEAF (Limited Edition Art Fair) este un festival de artă în serie limitată, ce își propune să prezinte publicului serii mici de lucrări de artă realizate prin cianotipie, serigrafie, colaj, gravură, fotografie analog, daguerotipie, grafică, monotip, print, lucrări originale sau copii personale inspirate de opere celebre, toate cu prețuri accesibile, pentru toți iubitorii și colecționarii de artă. LEAF (Limited Edition Art Fair) se va desfășura între 22 - 24 septembrie la Kraft Market și este organizat de Celula de Artă și Săfițicuminți.

Iar în salonul permanent de la Palatul Bragadiru, deschis publicului de miercuri până duminică, între orele 16:00 – 18:00 dar și în zilele în care au loc evenimente la Palatul Bragadiru pot fi văzute lucrările artiștilor Adelina Câmpeanu, Alex Manea, Alexandru Răduță, Călin Mihalache, Daniel Loagăr, Elena Prada, Gabriela Monica Tîrziu, Gizela Popescu, Ioana Cristodorescu, Ioana Norica Popescu, Jamal Louis Kareem, Liana Herea, Marina Bira, Medeea Stănescu, Sebastian Beianu, Silviu Petrescu și Theodor Grigoraș.     

Celula de Artă a debutat în 2017 ca un spațiu cu deschidere stradală, care și-a propus să permită lucrărilor să evadeze din spațiul clasic al galeriei, pentru a interacționa cu un public nou, care nu obișnuiește să participe la vernisaje; și în acest context, nemaiexistând o barieră fizică și temporală între obiectul de artă și privitor, se creează un dialog liber, direct și nonconformist.

Galeria vine în sprijinul creației contemporane în ariile tematice ale artelor vizuale și încurajează dezvoltarea de noi forme de expresie artistică accesibilă la orice oră, în spațiul-vitrină de pe B-dul Carol nr. 53, pentru publicul stradal. Cu o prezență de peste 5 ani (2017 - 2023) pe scena artei din București, Celula de Artă a susținut aproape 170 evenimente (expoziții, performance-uri, live-uri). Începând cu anul 2022, Celula de Artă și-a extins activitatea în cadrul programului Feat. Kulterra, ce găzduiește ”artă în vizită”, atât propusă de alte galerii cât și de către artiști în mod direct, printr-un Pop-Up Window, dar și într-un spațiu nou inaugurat, Galeria Verticală din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21), la ArtSafe, singurul depozit profesional și autorizat de artă și obiecte de colecție din România și la Palatul Bragadiru, grație sprijinului oferit de Bulevart.

*** 

Partener strategic: Casa Carol, Kulterra Gallery, Random Space, ArtSafe, Palatul Bragadiru.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio București FM, Spotmedia, IQads, Zile și Nopți, B365.ro, Happ.ro, Cărturești, Curatorial, Propagarta, Revista Golan, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, The Institute, Zeppelin, Modernism, PRwave, Gonext, Bookblog, 4arte, Empower Artists, Iqool, Munteanu, SMARK.