The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Oameni din Deltă | un proiect de Dragoș Lumpan

Articol / 15 Noi 2022 / Andra Mihai
  • Oameni din Deltă | un proiect de Dragoș Lumpan
1/1
Vernisajul expoziției „Oameni din Deltă”, la Muzeul-Atelier Școala de la Piscu are loc sâmbătă, 19 noiembrie, ora 4 p.m. Expoziția va fi deschisă până pe 31 decembrie 2022.

Delta Dunării este asociată în general cu flora și fauna. Acest lucru este confirmat de o simplă căutare „Delta Dunării” pe Google Images: pe prima pagină apar foarte puțini localnici. Nici textele nu sunt mai darnice cu oamenii din Deltă; de exemplu wikipedia.org folosește peste 1700 de cuvinte pentru a descrie biodiversitatea și sub 100 de cuvinte pentru populația din Deltă. Pot fi multe explicații: fauna și flora din Deltă sunt, într-adevăr, spectaculoase. În Deltă sunt puțini oameni; densitatea populației este de aproximativ 20 de ori mai mică față de restul României, iar Delta se află în proces de depopulare. 

„Șablonul general este: omul din Deltă este pescarul care pescuiește, bea, doarme și cam asta este tot ce poate să facă. În realitate, Delta presupune mult mai multe categorii de oameni…” – acesta este un citat dintr-unul dintre interviurile pe care puteți să le vedeți în această expoziție.

„Oameni din Deltă” observă în fotografie și film locuitorii din Delta Dunării, mediul în care trăiesc, viața lor obișnuită.

***

Parteneri: Școala de la Piscu, Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23, Ivan Pescar, Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Centrul de Fotografie Documentară, Zeppelin, Cărturești, PostModernism Museum. Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. 

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.