One Night Gallery se întoarce la Teatru Odeon cu cea de-a zecea ediție și îl prezintă pe Sebastian Pren într-o expoziție new media art imersivă care va transforma teatrul într-un spațiu de joacă prin forme și culoare. Evenimentul are loc sâmbătă, 18 mai, începând cu ora 21:00 și face parte din circuitul Creative Quarter Design Festival, Bucharest Tech Week 2019 și Noaptea Muzeelor. Intrarea este liberă.
Graphic designer și ilustrator, Pren este captivat de culorile vii, formele geometrice și tipografia. Lucrările lui au fost expuse în mai multe galerii din Europa și au fost publicate în reviste internaționale precum It’s Nice That sau GORGO. El a lucrat cu branduri precum Google, Levi’s, FABRICA sau United Colors of Benetton, iar în 2018 a fost premiat cu Certificatul de Excelență în Tipografie de către Type Directors Club New York.
La doar un an de la ediția care o prezenta pe Raluca Băraru la Teatrul Odeon, One Night Gallery repune în scenă un nou spectacol vizual, la care invitații sunt actori principali. Fațada animată prin video mapping îi va invita în interior pe cei porniți în traseul de Noaptea Muzeelor, în timp ce lobby-ul teatrului îi va întâmpina cu instalații supradimensionate, animații hipnotizante și o vizită virtuală în realitatea construită de Pren.
Tot la parter, cei curioși se vor putea transpune într-una dintre lucrările artistului, prin intermediul transferului de stil artistic - o tehnică de inteligență artificială (IA) dezvoltată in-house de One Night Gallery care va fi folosită live în cadrul expoziției. Această tehnică se bazează pe deep learning și rețele neuronale care pot distinge și memora trăsături mai mult sau mai puțin evidente ce țin de stilul artistic al ilustrațiilor analizate (culoare, forme, accente), pe care mai apoi le pot aplica în noi exemple, creând live noi lucrări de artă ce au ca subiect principal persoanele care testează instalația.
La fel ca într-un joc, după ce vizitatorii au îndeplinit toate „provocările lui Pren”, ei vor putea coborî la un alt nivel, începând cu ora 22:00. Spațiul expozițional al teatrului Odeon se va deschide și îi va întâmpina cu un solo performance Tomma Alistar și cu noi experiențe imersive și interactive.
O galerie de lucrări augmentate va putea fi activată prin aplicația dARe by Samsung, disponibilă pentru Android și IOS, și tot prin intermediul aplicației dARe by Samsung, vizitatorii vor putea păși într-un cub imersiv construit cu formele geometrice a lui Pren.
Călătoria continuă cu o plimbare pe strada lui Pren din Globalworth District, un traseu construit din lucrările create pentru PosterJam. Instalația anunță următoarea ediție din cartierul de artă și tehnologie, dedicată artelor vizuale, ce va avea loc în luna iunie.
Ultima oprire: un afterparty în aer liber, networking & good vibes.
„Teatrul, ca orice artă, trebuie să fie conectat la contemporan, atât prin abordare cât și prin mijloacele de exprimare. Teatrul Odeon a încercat să urmeze aceste direcții și, în timp, a reușit să ofere publicului o gamă variată de spectacole și evenimente cu abordări diferite, atât conservatoare cât și inovatoare. Ne definește convingerea că experimentul și cercetarea trebuie susținute și că e de datoria noastră, ca instituție, să încurajăm ceea ce astăzi poate părea excentric sau avangardist pentru că doar așa creația autentică mai poate fi posibilă.
Un teatru este mai mult decât o simplă clădire, iar o fațadă monument, precum cea a Teatrului Odeon, poate să devină canvas pentru artă video.
Teatrul Odeon se bucură de parteneriate solide cu One Night Gallery, BFFF, RDW, Technology Week, Spotlight, THE INSTITUTE etc.” - Adrian Damian, Scenograf și Director Adjunct al Teatrului Odeon
“Impulsul uman de a delimita anumite secțiuni din realitate pentru exprimarea unor realități alternative este un demers transcultural și cu o varietate de soluții, de la simple convenții formale, ca un dreptunghi pe un perete, până la entități artificiale complexe, ca un teatru.
Tehnologia augmented/mixed reality urmează această tradiție și o face într-un fel inovator. Prin AR lumea fizică și cea imaginară pot coabita și colabora pentru a crea userului o experiență stratificată și imersivă. Și, folosind aplicații AR, se creează totodată ideea că lumea are un potențial de învelișuri ascunse pe care le putem dezvălui prin imaginație și tehnologie.
La One Night Gallery încercăm să integrăm cele mai noi tehnologii și dezvoltăm concepte pentru descoperirea potențialelor dimensiuni artistice. E un proces care necesită constant inovație și le mulțumim artiștilor și colaboratorilor din diverse medii pentru deschiderea de a experimenta împreună în acest demers de explorare a artelor.” – Mihai Cojoacru, Creative & Content Director
După eveniment, parte din expoziția One Night Gallery // Love Pren va fi expusă în Globalworth District, într-o galerie interactivă de două săptămâni.
Pentru un preview 3D al ediției, posterul evenimentului poate fi scanat cu aplicația dARe by Samsung.
_______________________________________________________________________________
Un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Partenerii One Night Gallery sunt: Samsung & dARe by Samsung, Globalworth, George. Primul Banking Inteligent., Tastemakers, Bombay Sapphire, Stay Sharp, 360 Revolution, H3, VRTW Artists, DJ Super Store, TPS Engage, Radio Guerrilla, IQads, Zeppelin, Modernism.ro, Decât o Revistă, The Institute, Designist, Feeder.ro, Radio România Cultural, Blitz TV.
Locațiile partenere One Night Gallery sunt: M60, Beans & Dots, Apollo 111, The Institute, Control, Simbio, Teatrul Odeon, Modul Cărturești, The Plot, Flying Pig, Energiea, J’ai Bistro, Globalworth Campus, Globalworth Tower, Globalworth Plaza, clădirea Gara Herastrău, BOB, BOC, Green Court,.
One Night Gallery este prima galerie de new media art din România care îmbină arta și tehnologia într-un nou concept de expoziție ad-hoc, susținând tinerii artiști și designerii români prin crearea unor experiențe artistice alternative, completate de inovație si tehnologie. Punte între artiști și tehnologie, One Night Gallery a facilitat crearea celei mai cuprinzătoare platforme de artă în realitate virtuală și augmentată, promovată până acum în cadrul a nouă ediții, patru galerii pop-up și două expoziții colective.