Printre singurele ocazii pentru publicul larg de a admira arta psihopatologică, expoziţia „ART IN/SANE. Culture, mental health and social inclusion” prezintă, începând din 18 august, la ARCUB – Hanul Gabroveni, peste 200 de lucrări de pictură, desene şi gravuri realizate de copii şi adulţi, pacienţi ai unor spitale de psihiatrie din România. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 18 august – 3 septembrie 2023, la Sala Bolţilor de la demisolul Hanului Gabroveni din strada Lipscani 84-90. Accesul în cadrul expoziţiei este gratuit.
„ART IN/SANE. Culture, mental health and social inclusion” este organizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Asociaţia Entuziart, Spitalul de Psihiatrie „Eftimie Iamandescu” (Bălăceanca), Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” Timişoara, Spitalul de Psihiatrie „Voila” Câmpina, Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, Colecţia Prof. Dr. Constantin Enăchescu şi face parte dintr-un proiect mai amplu de promovare a artei psihopatologice, intitulat „ART IN/SANE" şi coordonat de Dr. Valentin-Veron Toma, în cadrul Institutului de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române.
În 2023, proiectul „ART IN/SANE" iese din mediul academic şi aduce arta psihopatologică în spaţiul public al galeriilor de artă cu scopul de a o promova publicului larg ca o formă de „outsider art”.
„Prin artă, vocea celor tăcuți [...] se face auzită mai tare ca oricând, în multe țări ale lumii. Așa cum am avut ocazia să constat în ultimul an, lucrările de artă psihopatologică din România sunt privite ca o surpriză deosebită pentru curatorii unor importante colecții din mari capitale ale lumii. Dacă ei au adus deja acest gen de lucrări în spațiul cultural al galeriilor de artă din marile metropole, la noi acest lucru abia acum începe. Expoziția de la ARCUB face un pas important în această direcție. Suntem cu toții cercetători, curatori și audiență, într-o zonă de pionierat.” Dr. Valentin-Veron Toma, Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române
Expoziţia „ART IN/SANE. Culture, mental health and social inclusion” reprezintă o etapă preliminară dintr-un program mai amplu de colaborare internaţională în cadrul programului „Tartu 2024 – Capitală Europeană a Culturii”. O serie de lucrări ale expoziţiei, selectate de istoricul de artă Eva Laantee Reintamm şi de directorul Kondas Centre (Viljandi, Estonia), Mari Vallikivi, vor fi incluse în proiectul „Hidden Worlds Expanding” parte din „Tartu 2024”. Astfel, colecţia „ART IN/SANE” va intra într-un circuit internaţional, făcând vizibil patrimoniul cultural de artă psihopatologică din România, dar şi necesitatea unor politici publice coerente și actuale, de sănătate mintală, precum şi a unor programe de îngrijire moderne incluzive.
Expoziţia „ART IN/SANE. Culture, mental health and social inclusion” de la ARCUB – Hanul Gabroveni poate fi vizitată în perioada 18 august – 3 septembrie 2023, de marţi până duminică, între orele 12.00-20.00. În zilele de luni, expoziția este închisă. Accesul în cadrul expoziţiei este gratuit.
Despre proiectul „ART IN/SANE”
Expoziţia de la ARCUB face parte din proiectul „ART IN/SANE”, un proiect de cercetare în domeniul psihiatriei culturale ce urmăreşte, printre altele, promovarea artei psihopatologice ca o formă de outsider art şi reducerea stigmatizării bolnavilor psihici, a marginalizării și excluderii sociale a „artiștilor-bolnavi” printr-o serie de dezbateri academice şi proiecte expoziţionale. Proiectul este coordonat de Dr. Valentin-Veron Toma CS II, antropolog medical, în cadrul Institutului de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române.
„ART IN/SANE” a debutat în 2019 cu prima dezbatere academică, din țara noastră, sub egida Academiei Române, cu privire la importanţa artei psihopatologice, ca parte a patrimoniului cultural, naţional şi transnaţional dar și cu prima ediție a expozițiilor de artă psihopatologică din ciclul ART IN/SANE. O parte din colecţiile de artă psihopatologică din România a fost digitalizată și prezentată online în cadrul muzeului digital „ART IN/SANE” . Colecția digitalizată a fost prezentată, în acelaşi an, de către Dr. Toma, în cadrul conferinţei internaţionale „The Material and Immaterial Heritage of Psychiatry” la Universitatea din Göteborg. Au urmat o serie de expoziţii itinerante în ţară şi apoi expoziţia „ArtTherapy – the fabulous art of the mind” la galeria „1001 Arte”, din București, în toamna anului 2020.
Dacă în perioada 2019-2020, expoziția de artă psihopatologică reprezenta suportul fizic pentru un discurs științific care aducea argumente în favoarea includerii acestui gen de artă în patrimoniul cultural material și imaterial, național și internațional, în 2023, „ART IN/SANE” iese din mediul academic și aduce arta psihopatologică, ca sub-domeniu al „outsider art”, în spațiul public, într-o galerie prestigioasă. Proiectul se adresează unei audiențe mai largi cu scopul de a se deschide și de a deveni familiară cu modurile de expresie plastică a unei categorii de actori sociali cu totul speciali, persoanele diagnosticate cu tulburări psihice, susținând ideea că arta poate conduce la o reducere a stigmatizării acestora și la o creștere a incluziunii sociale.
***
Detalii pe Facebook, Instagram și www.arcub.ro.
ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.
ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz în aer liber din Capitală, Bucharest Jazz Festival, și al Zilelor Bucureștiului.