Pictorul Ștefan Câlția participă la cea de-a douăzecea ediție a evenimentului caritabil Festivalul Brazilor de Crăciun, organizat de Salvați Copiii România. Pe 10 decembrie, în cadrul Galei Brazilor de Crăciun 2020, se va licita online Bradul Copilăriei - rememorat și dăruit de pictorul Ștefan Câlția și fotografiat de artistul Florin Ghenade.
Împodobit cu amintirile pictorului, Bradul Copilăriei este o călătorie în trecutul lui Ștefan Câlția și vorbește despre copilărie, semnificația Crăciunului și pregătirile în familie pentru această sărbătoare. Bradul Copilăriei este unul dintre cei 30 de brazi creați pentru a susține educația copiilor din medii defavorizate și realizați pentru Salvați Copiii de artiști români precum Felix Aftene, Obie Platon, Ana Bănică, Teodor Graur și mulți alții.
Pictorul Ștefan Câlția își aduce aminte că „sărbătorile erau despre pregătire, dar nu era o nebunie să cumperi, să faci cât mai mult. Părinții mei au fost primii care au avut brad în casă, e un obicei al lumii noi; bunicii, aveau o ramură de mesteacăn cu câteva podoabe. Când era bradul în casă, cu mirosul lui, aduceam din pod saci cu fân, ne așezam pe ei și ne gândeam la povestea Micului Copil care s-a născut pe paie.”
Povestea Bradului Copilăriei spusă chiar de Ștefan Câlția poate fi văzută aici.
În cadrul Galei Brazilor de Crăciun, care va avea loc în mediul online, pe 10 decembrie, va putea fi licitată o fotografie realizată de artistul Florin Ghenade, ce surprinde Bradul Copilăriei împodobit cu decorațiunile realizate de Ștefan Câlția. Bradul este fotografiat în aceeași tehnică în care Florin Ghenade a lucrat proiectul Arbori Bătrâni, iar imaginea este reprodusă prin tehnica giclee, pe aluminiu și are dimensiunea de 125x100 cm.
Alături de fotografie, se vor putea licita o colecție de cutii de lemn ce conțin desene și decorațiuni: 24 de conuri de hârtie albă, 24 de cuburi de zahăr învelite în șervețel, 4 ghirlande de flori de porumb, 2 ghirlande de hârtie albă și 2 stele, toate confecționate de pictor.
Festivalul Brazilor de Crăciun, aflat la cea de-a douăzecea ediție, este cel mai mare eveniment caritabil din România ce deschide ușa copiilor din medii socio-economice vulnerabile, prin trei programe de sprijin: Școala după Școală - de prevenire a abandonului școlar, A Doua Șansă - de (re)integrare școlară și Grădinițele Estivale - servicii de educație preșcolară.
Ediția 2020 a festivalului se desfășoară în mediul online pe data de 10 decembrie, iar licitația se va face pe site-ul Artmark. Fondurile colectate în cadrul Festivalului Brazilor de Crăciun sprijină programele educaționale în beneficiul copiilor defavorizați, derulate de Salvați Copiii România.