The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

”RE:VEDEREA REVOLUȚIEI”– Fotografii Decembrie 1989, Andrei Pandele

Articol / 21 Dec 2019 /
  • ”RE:VEDEREA REVOLUȚIEI”– Fotografii Decembrie 1989, Andrei Pandele
  • ”RE:VEDEREA REVOLUȚIEI”– Fotografii Decembrie 1989, Andrei Pandele
  • ”RE:VEDEREA REVOLUȚIEI”– Fotografii Decembrie 1989, Andrei Pandele
  • ”RE:VEDEREA REVOLUȚIEI”– Fotografii Decembrie 1989, Andrei Pandele
  • ”RE:VEDEREA REVOLUȚIEI”– Fotografii Decembrie 1989, Andrei Pandele
  • ”RE:VEDEREA REVOLUȚIEI”– Fotografii Decembrie 1989, Andrei Pandele
  • ”RE:VEDEREA REVOLUȚIEI”– Fotografii Decembrie 1989, Andrei Pandele
1/7
La 30 de ani de la evenimentele care au marcat schimbarea regimului politic în România, Primăria Sectorului 1 prin Centrul Cultural al Sectorului 1, București, prezintă în premieră publicului larg o selecție de peste 140 de fotografii realizate în Capitală în perioada 21-28 decembrie 1989, de arhitectul și fotograful Andrei Pandele.
 
În perioada 20 decembrie 2019 – 19 ianuarie 2020, peste 50 de panouri cu fotografii de mari dimensiuni ale fotografului Andrei Pandele vor acoperi parte din gardul exterior al curții de onoare al Muzeului Național de Artă al României. În același timp, bucureștenii vor putea intra în holul de la intrarea A1 al MNAR, unde peste 140 de fotografii vor fi redate pe mai multe plasme electronice, într-un montaj video 4K. Intrarea este liberă.
 
Ce este unic la această expoziție multimedia? Particularitatea imaginilor rezidă din prezența fotografului în diferite puncte cheie ale Revoluției, de la baricada de la Bulevardul Magheru – Grădinița din 21 decembrie 1989, la Televiziunea România și sediul C.C. al P.C.R., după plecarea dictatorului, dar și din faptul că scanarea cu tehnologie modernă dezvăluie în premieră aspecte inedite, cu valoare documentară, relevante pentru parcursul evenimentelor istorice din acele zile.
 
Iată ce spune chiar fotograful - „De ce acum, după atâta vreme? La vremea respectivă, locuiam în Drumul Taberei. Cablul troleibuzelor a fost distrus pe 22 decembrie. Am rămas în apartamentul părinților, din centru. Am developat filmele în revelator improvizat. Nu aveam termometru, filmele au ieșit palide. Unele clișee nu le puteam mări deloc prin procedeu clasic argentic. Cum ochiul uman nu distinge detalii sub 1/10 mm, marea de capete minuscule mi se părea fără interes” – Andrei Pandele.
 
La data realizării filmelor în tehnică analogă, personajele din mulțime se distingeau doar ca o textură omogenă. Reproduse digital la înaltă rezoluție și procesate, acele clișee arată acum detalii nebănuite. Minuscule pe film, fețele oamenilor devin neașteptat de expresive la formate peste 1 metru. Se pot recunoaște fizionomiile la majoritatea personajelor, iar fotografiile îți reamintesc detalii pe care le credeai de mult uitate. Expresiile lor ne emoționează cel mai mult, repovestind defapt istoria. La 30 de ani de la Revoluție, dezvoltarea tehnologiei aduce românilor ocazia de a revedea cu alți ochi o bucată din istorie încă vie pentru cei mai mulți dintre noi.
 
Programul de funcționare al Muzeului Național de Artă Modernă poate fi consultat pe www.mnar.ro
_________________
Expoziție realizată de: Primăria Sectorului 1 prin Centrul Cultural al Sectorului 1
________________
Parteneri: Muzeul Național de Artă al României, Igloo Media
________________
Echipa de proiect:
Arh. Andrei Pandele – autor al fotografiilor
Arh. Andrian Ciocăzanu – coordonator proiect
Cornel Brad - curator