The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Reka Csapo Dup - 5 dollar milkshake

Articol / 23 Iun 2021 / Luiza Popescu
  • Reka Csapo Dup - 5 dollar milkshake
1/1
Lucrând de câteva decenii în piatră, lemn, ceramică monumentală, instalație multimedia, obiect și asamblaj, Reka Csapo Dup e una dintre artistele cele mai profunde și expresive din arta contemporană românească de azi. Cu un background în grafică și sculptură, face artă participativă cu inserție socială, îmbracă un original conceptualism religios în coajă ceramică și tematici mistice în ceară pierdută.

5 dollar milkshake este retrospectiva a trei proiecte de cercetare artistică care acoperă mai bine de 10 ani de activitate: Disciplina Arcani, Arcana Virgo și Casta Diva. Mitologia contemporană a Fecioarei Maria, singura ”zeitate creștină de sex feminin” care a supraviețuit secolelor și civilizațiilor până în prezent, este un fenomen extraordinar de practică devoțională și de imaginar spiritual. Vechile mituri ale zeițelor htoniene (Geea, Hera, Rhea, Demeter, Niobe, Medea, Andromaca sau Hecuba, Isis, Astartea) răzbat cu persistență în cultul actual pentru Madonele negre și în pietatea populară asociată marilor pelerinaje religioase contemporane dedicate adorației Maicii Domnului.

Comercializarea contemporană a statutului iconic al Fecioarei Maria – mai ales în ipostaza ei catolică și sculpturală -, reîncărcarea ei cu elemente magice, oculte, spirituale, pseudo-religioase și pragmatic-comerciale (care țin mai degrabă de administrarea vieții practice a oamenilor decât de ordinea înaltă a dogmei strict creștine – o viață cotidiană în raport cu care ea, Maica Domnului, funcționează ca protectoare supremă), îi oferă Rekăi Csapo Dup prilejul unei incursiuni în religios, spiritualitate, antropologie culturală și ermetism. Politicul se confundă cu emoționalul, economicul merge lalolaltă cu religiosul, pietatea flirtează cu comerțul, devoțiunea și adorația cu calculul capitalist, misterul și piața imaginilor sacre devin indisociabile într-un consumism contemporan atoatedevorator care dă titlul expoziției.

Mulțumiri: Pop Blanca Alina, Anamaria Comșa, Diana Ioniță, Fănica Constantin, Cătălina Croitoru, Darie Dup

Unde? Spatiul The Institute, Combinatul Fondului Plastic, Strada Băiculești 29, București, România

Când? Marți-Duminică, 12:00-19:00
 
Mai multe detalii despre Combinatul Fondului Plastic pot fi accesate pe www.combinat.ro. Un proiect prezentat de UniCredit Bank și susținut de Art Property Development.