Sâmbătă, 5 noiembrie 2022, Asociația Galeria Artep organizează, în cadrul proiectului ȘONA – MEMORIA UNUI LOC, o dezbatere dedicată arhivelor vizuale. Va fi abordată arhivarea dintr-o varietate de perspective, propuse de diferiții specialiști sau experți care s-au implicat de-a lungul parcursului lor profesional cu arhive – de fotografie, de documente, personale, de artist sau chiar instituționale.
Invitați să analizeze procesele teoretice și practice pe care le presupune arhivarea, la dezbaterea „Oamenii Arhivelor” vor participa: Nora Agapi– director de imagine și fotograf independent care gestionează colecția fotografică a documentaristului ieșean Ioan Agapi –, Radu Bârlă – istoric, specializat pe istoria Transilvaniei și istoria sașilor, care și-a dedicat ultimii ani istoriei fotografiei în România și coordonării platformei Arhiva de Fotografie –, Alexandra Croitoru – cu o activitate intensă în cercetarea, clasarea și prezentarea Arhivei Oroveanu –, Nicu Ilfoveanu – care activează în domenii precum fotografia, filmul și publicațiile fotografice, fiind creditat cu o poziție specială în cadrul fotografiei românești contemporane –, Diana Iabrașu – fotograf și pasionat cercetător vizual care a coordonat activitatea de recuperare a fotografiei de arhivă în Șona în cadrul acestui proiect –, Ana Negoiță – specialist din cadrul Fundației Ștefan Câlția, specilizat pe scanarea și stocarea fotografiei –, Alina Pătru – manager cultural, reprezentant al Asociației Renascendis, care în 2013 a preluat în administrare ansamblul bisericii fortificate evanghelice din Felmer (jud. Brașov) – și Iris Șerban – specialist în cadrul Arhivei Muzeului Național al Țăranului Român.
În 2022, Asociația Galeria Artep, în parteneriat cu Fundația Ștefan Câlția, Asociația Sătească Șona Noastră și Asociația Monumentum, a pornit în călătoria descoperirii și arhivării imaginilor și elementelor de patrimoniu specifice satului din inima Făgărașului, Șona. Proiectul „Șona – Memoria unui loc” este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și se dorește a fi începutul unui proces susținut de cercetare, arhivare și revitalizare a comunității șonerilor. Există deja peste 1000 de fotografii de la 10 familii din sat revizitate – dintre care 300 de calitate foarte bună – și multe interviuri despre personaje, timpuri, obiceiuri și în general o lume apusă. Dar avem și o mare întrebare: Arhivele, încotro?
Dezbaterea „Oamenii Arhivelor” se va derula sâmbătă, 5 noiembrie 2022, în prezența unui public restrâns, fiind dedicat specialiștilor în domeniu, cu o componentă de prezentare de studii de caz, și una dedicată potențialelor direcții de dezvoltare. Înregistrarea evenimentului va fi disponibilă ulterior online, pentru publicul larg.
***
Organizator: Asociația Galeria Artep
Cu sprijinul: Administrația Fondului Cultural Național
Parteneri: Fundația „Ștefan Câlția”, Asociația Sătească Șona Noastră și Asociația Monumentum
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.