The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

The Institute lansează prima ediție a hărții Cartierului Creativ

News / 14 Noi 2017 / INSTITUTE.RO
  • The Institute lansează prima ediție a hărții Cartierului Creativ
1/1
The Institute prezintă o primă colecție a organizațiilor și spațiilor culturale, atelierelor creative și magazinelor din Cartierul Creativ, printr-o hartă ce va fi distribuită în 5.000 de exemplare.
 
Inițiativa este prima de acest gen din București și va pune în valoare creativitatea și efervescența culturală bucureștene, punând accentul pe una dintre cele mai vibrante și bine conectate zone ale orașului. 
 
Un proiect The Institute, Cartierul este un spațiu care fructifică energiile și potențialul antreprenorial și de dezvoltare urbană al industriilor creative. Cartierul Creativ este un conglomerat al energiilor creative din comunitate/nod al comunităților creative suprapus unui spațiu care are deja și istoria, și infrastructura necesare catalizării și accelerării motoarelor ecosistemului cultural și creativ. 
 
Proiectul aduce împreună afaceri creative, artiști, organizații și instituții culturale pentru a dezvolta condiții propice de creație, producție, distribuție și entertainment.
 
 
82 de puncte de interes
 
Harta reunește 82 de puncte de interes care au fost identificate și cartografiate printr-un proces de documentare amplă, care a avut ca scop stabilirea unei fundații pentru rețeaua creativă ce aduce împreună viziunile particulare în dezvoltarea coerentă a zonei. Punctele de interes au fost grupate ținând cont de funcțiile spațiilor în: 8 galerii de artă, 27 de ateliere și studiouri creative, 20 de localuri, 2 muzee și 2 universități, 12 spații dedicate artelor scenei, 8 magazine și 3 spații publice de interes pentru utilizatorii primei ediții a hărții Cartierului Creativ.
 
“Credem că această hartă, doar unul dintre instrumentele Cartierului Creativ, este un material care, odată ajuns în buzunarul turiștilor, va contribui la procesul de branding al orașului. Prin promovarea efervescenței culturale, Bucureștiul se poate poziționa ca un pol de putere creativă în Europa de Est, iar acest lucru va atrage și mai mult interes, cât și alte proiecte care vor conlucra în această direcție. De menționat este valul de simpatie de care se bucură România privind creativitatea românilor. Suntem cunoscuți în Europa pentru vârfurile creative, dar nu se cunoaște nimic despre infrastructura propice care a dus la crearea acestor vârfuri care acum funcționează ca ambasadori ai creativității românești”, declară Andrei Borțun, CEO The Institute.
 
Cartierul se bucură și de un dosar special în cea de-a 21-a ediție a revistei The Institute, care prezintă în detaliu o parte dintre organizațiile incluse pe harta Cartierului, precum și de o secțiune specială online, pe www.institute.ro/cartierul-creativ. Tot aici puteți găsi și o serie de spații imobiliare disponibile în perimetrul cartierului, datorită unei mapări realizate împreună cu partenerul imobiliar al proiectului storia.ro.
 
Identitatea vizuală a Cartierului Creativ și grafica hărții sunt semnate de Paula Rusu, graphic designer și ilustrator.
 
Acest proiect cultural este finanțat în cadrul Programului cultural București Oraș participativ de către Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB.