Bienala Art Encounters este cel mai amplu eveniment dedicat artei plastice, iar anul acesta s-a tradus în peste 6.000 de vizitatori, 134 artiști, patru expoziții internaționale, care au putut fi vizitate timp de 5 săptămâni, dar și un complex program de mediere culturală.
Am vrut să stăm de vorbă cu Diana Marincu - Directorul Artistic al Fundației Art Encounters pentru a înțelege mai bine ce a presupus această ediție, cum s-a conturat ea din punct de vedere conceptaul, dar și care au fost provocările ei.
Cum s-a conturat tema de anul acesta a Bienalei și ce v-ați propus cu/de la ea?
Tema Bienalei din acest an s-a conturat prin discuțiile ample avute cu cei doi curatori ai acestei ediții, Mihnea Mircan și Kasia Redzisz, și cu echipa Fundației Art Encounters, dar și cu cei mai apropiați parteneri ai proiectului. Am constatat că realitatea pandemiei a adâncit clivajele existente în societate, chiar dacă adesea cuvintele „solidaritate” și „comunitate” au fost utilizate în exces la nivel discursiv. Acest paradox ne-a făcut să ne gândim mai mult la frontierele arbitrare din punct de vedere geografic și la granițele atât de fragile dintre Noi și Ceilalți. De aceea, titlul Our Other Us întoarce ideea apartenenței spre o oglindă edificatoare – suntem alți „noi”, tot „noi”.
Cât de important devine contextul local în definirea temei bienalei, fie că ne referim la relația cu orașul sau cea cu scena artistică locală?
Relația cu Timișoara a definit de la bun început Bienala, dar a fost completată de o reflecție mai largă asupra scenei artistice naționale și asupra regiunii Europei de Est. Deci depinde la ce fel de „localitate” ne referim, cum o definim și cum contribuie la o „globalitate” distinctă. Orașul ne oferă, cu siguranță, semnalele și sursele de inspirație în multe privințe, dar totodată ne oferă și un fundal necesar pentru a proiecta noi narațiuni despre el și despre cultura română.
Cum au abordat cele două expoziții semnate de Mihnea Mircan și Kasia Redzisz această temă a Bienalei de anul acesta? Dar mai ales ce crezi că a fost cel mai valoros dacă ne raportăm la diferențele dintre cele două abordări curatoriale?
Cele două proiecte curatoriale nu au constituit un răspuns la temă, ci au fost parte din procesul de definire a tematicii și a arhitecturii întregii bienale. Distilând conceptele lor curatoriale în tema-umbrelă, am încercat să propunem un parcurs fluid și ușor de asimilat de către public. Mihnea Mircan a propus o expoziție densă și foarte nuanțată sub titlul Peisaj în oglindă convexă, iar Kasia Redzisz a creat un proiect bicefal, cu un nucleu istoric și unul contemporan, axat pe relația dintre artă și natură.
Ce a însemnat și cum a fost primită această ediție, din punctul tău de vedere? Din perspectiva scenei artistice, din perspectiva dezvoltării sau diversificării publicurilor sau din perspectiva importanței evenimentului la nivelul orașului.
Bienala din acest an a fost atât de așteptată și de susținută de publicul specializat și nespecializat, încât marea noastră bucurie este că am reușit să ne menținem promisiunile și ambițiile. Vizitatorii au declarat aproape unanim că a fost cea mai reușită ediție a Bienalei de până acum și în special vizitatorii internaționali au fost foarte încântați să „descopere” artiști noi, nemaivăzuți în astfel de expoziții mari până acum, artiști tineri sau pur și simplu necunoscuți la scară largă, așezați în relație cu numele deja consacrate ale artei contemporane internaționale. Activarea de noi tipologii de public s-a datorat în acest an Annei Harsanyi, o curatoare și mediatoare cu vastă experiență, angrenată în proiect de către Asociația Contrasens cu un program numit „How to talk together”. Alături de ea, la diversificarea publicului au contribuit și alți colaboratori ai programelor de mediere My Art Encounters și reSTART, precum Suzana Dan, Alex Condrache, grupul Monotremu, Adina Ștefănescu și alții.
Cât de importantă este medierea culturală în cadrul acestui proiect? Dar evenimente colaterale?
Medierea este parte constitutivă a identității Bienalei Art Encounters și punem mereu foarte multă energie și creativitate în acest segment al proiectului deoarece numai așa putem avea pe termen lung un public activ, dinamic, implicat și fidel. Evenimentele colaterale sunt și ele importante pentru că redau o paletă diversă de „culori” ale scenei artistice și contribuie activ la climatul tot mai efervescent din Timișoara. La această ediție, un proiect foarte apreciat de public, parte constitutivă a Bienalei, a fost „Aripa secretă”, organizat de Fundația Triade la Muzeul de Artă din Timișoara. Iar printre cele colaterale s-au numărat „Video. Radio. Live”, propus de câteva galerii din România sau expoziția grupului Avanpost, „Oasis. Green Identity”, de la Stațiunea Tinerilor Naturaliști.
Ce te-a surprins cel mai mult în/la ediția de anul acesta? Și care crezi că sunt cele mai importante atribute ale acesteia?
Cel mai impresionant a fost pentru mine să văd implicarea echipei cu care am lucrat. Prea rar discutăm despre eroismul și dedicarea care stau în spatele unui proiect atât de mare și de greu cum este Bienala, iar acest an a fost parcă și mai dificil decât toți ceilalți. De aceea, aș spune că artiștii care s-au implicat, echipa care a lucrat zi și noapte, dar și întreaga structură-suport de prieteni și parteneri sunt lucrurile cele mai prețioase cu care rămân acum.
Ce îți propui de la această Bienală pe termen mediu și lung? Ce ai spera să devină sau să aibă ea? Sau să însemne ea?
Bienala trebuie să fie un reper de calitate, consecvență, originalitate și vizionarism. Cred că cel mai important este să ne continuăm misiunea de a susține tinerii artiști, de a ne situa într-o constelație regională interesantă și de a continua să construim dialoguri pe termen lung.
Cum a afectat pandemia dezvoltarea acestui proiect și ce ați învățat în urma acestor procese?
Cred că acest proiect nu a fost nici el scutit de niște „lecții” pe care nimeni nu era pregătit să le primească. Printre ele ar fi aceea legată de flexibilitatea mentală și orizontul de timp în care dezvoltăm un proiect. Cu toții trebuie să ne obișnuim mai mult cu schimbările survenite în ultimul moment, cu un tip de adaptabilitate mai mare și cu o mai mare încredere în viitor, dincolo de toate fricile care ne-au acaparat în ultimii doi ani.
