The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

4321 START // YOUNG CREATIVES SHARING THEIR EXPERIENCE @DIPLOMA: EMANUELA BALINT

Articol / 07 Feb 2019 / The Institute
  • 4321 START // YOUNG CREATIVES SHARING THEIR EXPERIENCE @DIPLOMA: EMANUELA BALINTEmanuela Balint
  • 4321 START // YOUNG CREATIVES SHARING THEIR EXPERIENCE @DIPLOMA: EMANUELA BALINTMemorii, DIPLOMA 2018
  • 4321 START // YOUNG CREATIVES SHARING THEIR EXPERIENCE @DIPLOMA: EMANUELA BALINTMemorii, DIPLOMA 2018
  • 4321 START // YOUNG CREATIVES SHARING THEIR EXPERIENCE @DIPLOMA: EMANUELA BALINTMemorii, DIPLOMA 2018
  • 4321 START // YOUNG CREATIVES SHARING THEIR EXPERIENCE @DIPLOMA: EMANUELA BALINTMemorii, DIPLOMA 2018
1/5
În așteptarea ediției de anul acesta a festivalului tinerilor absolvenți de facultăți creative, DIPLOMA, ne-am propus să aflăm cum au perceput experiența artiștii proaspeți expuși la ediția din 2018. Vă prezentăm o serie de mini interviuri cu insighturi despre festival care să dea curaj și motivație și absolvenților de anul acesta să-și înscrie lucrările de diplomă în expoziție.

Am stat de vorbă cu Emanuela Balint, absolventă a Facultăţii de Arte Plastice, secţia Grafică și membră a Clubului Ilustratorilor din 2014, care a expus la DIPLOMA 2018 proiectul ei de dizertaţie, Memorii.

Lucrarea sa este de fapt o căutare personală a cunoașterii de sine prin arborele genealogic și amintiri, dar și o prezentare a universului mic, familiar. Prin lucrările sale, artista a încercat să surprindă un simț al memoriei, al amintirilor prin ștergerea sau dezintegrarea imaginilor. Personajele sunt uneori izolate și par șterse, încețoșate, ca și cum ar fi pe cale să dispară sau să se confunde cu spațiul și să se piardă în timp. Lucrările sunt realizate în creion, creion colorat și acuarelă, pe hârtie sau pe straturi de calc, redând caracterul specific fotografiilor vechi și prețiozitatea acestora.



4321 Start, experiența Emanuelei la DIPLOMA 2018:

4 cuvinte care descriu cel mai bine experiența ta la DIPLOMA.

• Curaj: m-a ajutat să ies din zona mea de confort și mi-a dat curaj să mă las studiată, privită prin intermediul proiectului meu personal de către vizitatori.
• Deschidere: este un eveniment care mi-a deschis drumuri și mi-a oferit vizibilitate și astfel lucrările mele s-au întâlnit cu oameni cu care nu ar fi avut poate șansa să se intersecteze în alt mod.
• Explorare: m-a ajutat să descopăr și să aflu mai multe lucruri despre alte domenii din artă.
• Armonie: un lucru frumos să văd cum lucrările mele se îmbinau așa de bine cu lucrările altor artiști.

3 lucruri pe care plănuiești să le faci în următorii 5 ani.
• Să ilustrez cărți.
• Să călătoresc, să văd mai multe locuri, lucruri care să mă inspire.
• Să am pisică.

2 motive pentru care ai ales artele.

• Pentru că am avut curajul să aleg să fac ce-mi place și să îmi placă ceea ce fac.
• Pentru a învăța mai bine cum să-mi folosesc talentul și cum să-l pun în valoare.

1 lucru care te-a bucurat/ţi-a plăcut mult în timpul festivalului.

Bucuria de a face parte dintr-un întreg frumos ce cuprindea domenii diferite, dar pe care le unea un singur cuvânt: arta.
_____________________________________________________________________________

DIPLOMA, cel mai amplu eveniment dedicat viitoarei generații de artiști și creativi din România, prezintă cele mai bune lucrări ale absolvenților facultăților vocaționale, din dorința de a încuraja tânăra generație de artiști să își prezinte și promoveze universul creativ în fața unui public larg, dar și din convingerea că încurajarea dialogului între discipline, Universități și între tinerii absolvenți și specialiștii consacrați poate contribui real la dezvoltarea mediului artistic și creativ local.