The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

ONE NIGHT GALLERY #13 LOVE AURAL EYE

/ 20 Feb 2020 / The Institute
  • ONE NIGHT GALLERY #13 LOVE AURAL EYEOne Night Gallery_Love_Aural Eye
1/1
Pe 27 februarie va avea loc prima ediție One Night Gallery de anul acesta, care prezintă echipa de artiști Aural Eye, unul dintre cele mai creative studiouri de video-mapping arhitectural, instalații interactive și live visuals.

Scenografia acestui spectacol de artă va fi compusă din straturi virtuale suprarealiste care îmbină arta și cele mai noi tehnologii digitale.

Aural Eye este o echipă de artiști care își exprimă viziunea artistică prin video mapping, instalații interactive, artă generativă și producții video care stau la limita opțiunilor tehnice emergente. Animațiile lor au putut fi văzute până acum atât în cadrul festivalurilor din țară cât și din afara țării, precum Sunwaves, Waha, Exit Festival sau Ozora. Pe lângă acestea, artiștii au colaborat la evenimente live și cu nume din scena muzicală precum Robin and the Backstabbers, Byron și Golan.

În cadrul evenimentului, arhitectura și spațialitatea Casei Universitarilor vor deveni o scenă pentru instalațiile new media art dezvoltate special pentru această ediție experimentală. Două dintre fațadele casei și spații interioare din aceasta vor fi îmbrăcate în imaginația artiștilor prin video-mapping, iar camerele casei vor găzdui o serie de instalații individuale ce împreună conturează un concept unitar. Cu ajutorul aplicației dARe by Samsung publicul va putea explora ce se ascunde in spatelei vitrajului din holul casei, hol în care va fi amplasată și o instalație hibrid de video-mapping și realitate augmentată dezvoltate in-house de One Night Gallery. O altă instalație ce asteaptă să fie descoperită va fi generată cu ajutorul Inteligenței Artificiale, o adaptare a deja cunoscutei instalației Neural Mirror la arhitectura casei și conținutul vizual al artiștilor.

Parteneri One Night Gallery: Samsung & dARe by Samsung, George. Primul Banking Inteligent. Epson România, Institutul Cultural Român, Stay Sharp, Radio Guerrilla, Glamour, Biz, IQads, Zeppelin, Modernism.ro, Decât o Revistă, The Institute, Designist, Feeder.ro, Radio România Cultural, Blitz TV.

Spații partenere One Night Gallery: M60, Beans & Dots, Apollo 111, The Institute, Control, Simbio, Teatrul Odeon, Modul Cărturești, The Plot, Flying Pig, Energiea, J’ai Bistro, Steam, Paninaro.
___________________________________________________________________

One Night Gallery este prima galerie de new media art din România care îmbină arta și tehnologia într-un nou concept de expoziție ad-hoc, susținând tinerii artiști și designerii români prin crearea unor experiențe artistice alternative. Punte între artiști și tehnologie, One Night Gallery a facilitat crearea celei mai cuprinzătoare platforme de artă în realitate virtuală și augmentată, promovată până acum în cadrul a doisprezece ediții, trei galerii pop-up, două expoziții colective si primul festival de artă și tehnologie – RADAR.