The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Un weekend Best of TIFF pe platforma TIFF Unlimited

Articol / 24 Apr 2020 / The Institute
  • Un weekend Best of TIFF pe platforma TIFF UnlimitedTIFF UNLIMITED_Best of TIFF weekend
1/1
Filme care au cucerit juriul și publicul la Festivalul Internațional de Film Transilvania se văd weekend-ul acesta gratuit pe TIFF Unlimited. O viață de petreceri și excese vs. una molcomă, dar plină de umor și pasiune pentru cinema – ambele își găsesc locul în selecția mereu surprinzătoare a festivalului, marca Mihai Chirilov. Producțiile premiate din Belgia și Uruguay, Belgica și La vida útil, reamintesc de spiritul TIFF - căutări cinefile și descoperiri de neuitat.

Filmele vor putea fi accesate gratuit doar la ora anunțată, de pe teritoriul României, după care vor rămâne disponibile pentru abonații platformei TIFF Unlimited.

Sâmbătă, 25 aprilie
ora 17.00 – Scurtmetraje românești
Un cartus de Kent și un pachet de cafea, r. Cristi Puiu (Ursul de Aur pentru scurtmetraj, Berlinale 2004)
Megatron, r. Marian Crișan (Palme d’Or pentru scurtmetraj, Cannes 2008)
Miss Sueño, r. Radu Potcoavă
Betoniera, r. Liviu Săndulescu

ora 21.00 – Belgica
Regia: Felix van Groeningen
Crazy Belgians! Un film ca un party uriaș, despre o viață de excese – alcool, droguri și sex – pe muzică excelentă a celor de la Soulwax, care au compus 16 melodii pentru trupele fictive din scenariu. Semnat de regizorul lui The Broken Circle Breakdown, filmul e inspirat de povestea reală a tatălui său, care a deschis faimosul bar Charlatan în orașul Ghent. Filmul de închidere TIFF 2016. Premiul pentru regie, Sundance 2016
*Film recomandat de iQOS

Duminică, 26 aprilie
ora 21.00 – La vida útil/ A Useful Life
Regia: Federico Veiroj
Dragoste de cinema, nostalgie și umor – un film emoționant despre cinefilie și despre un mod de viață care dispare sub ochii noștri. Bilete nu se prea vând, scaunele sunt uzate, proiectoarele sunt vechi, chiria e neplătită, așa că Cinemateca din Montevideo, de care Jorge se ocupă de 25 de ani, se închide. La 45 de ani, Jorge trebuie să se reinventeze. Dar poate că-l vor ajuta chiar filmele? Protagonistul este jucat de criticul de film uruguayan Jorge Jellinek. Premiul Special al Juriului, TIFF 2011.
*Film recomandat de iQOS

Nou pe TIFF Unlimited
El Viaje de Keta/ Trip cu Keta
Regia: Julio Bekhór and Fernando Sama
Un hit de public la TIFF, o comedie neagră despre un make-up artist pe care kilogramele în plus, dependenţa de marijuana şi părul roz o cam împiedică să-şi găsească de lucru. Ajunge să vândă droguri unui grup eclectic de clienţi - o actriţă de telenovele, un cuplu de swingeri, o casnică puritană şi o călugăriţă care numai puritană nu e... „Ireverent, transgresiv, psihedelic”- Variety
Premiera mondială la TIFF 2018, în secțiunea tematică A fi sau a nu fi corect politic?
*Disponibil pentru abonați.
________________________________________

The festival must go on. Anytime. Online.

TIFF Unlimited este primul serviciu de streaming (SVoD) lansat de un festival de film din România și singurul produs de acest gen din Europa Centrală și de Est.

TIFF Unlimited este disponibil online și în aplicațiile iOS și Android (mobile, Android TV și Apple TV), cu un catalog de peste 120 de titluri, actualizat constant. Platforma poate fi accesată pe bază de abonament lunar sau anual.

Noii abonați beneficiază de o perioadă extinsă de free trial de 14 zile. Detalii pe unlimited.tiff.ro.
________________________________________

Îi puteți urmări pe:

unlimited.tiff.ro | FB: @tiffunlimited | Instagram | YouTube