STAYCATION - Perspective asupra identității femeii

Cele mai multe dintre figurațiile mele par neînfricate și puternice, dar la o a doua vedere sunt la fel de fragile. Mă joc cu puterea contrariilor, cum ar fi ideile influențate social despre frumusețe și urâțenie, putere și slăbiciune. Figurațiile mele sfidează o clasificare clară de gen și caracteristicile asociate care sunt determinate de societate. Într-un mod subtil, pun la îndoială constructul de gen.



Ana Pascu: 
Transfixing shells propune un spațiu neutru, în care cele două planuri, material și digital, care se fragmentează reciproc, transformă punctul de intersecție într-un spațiu pe care corpul îl explorează în încercarea de a deveni vulnerabil. Contrastul devine mecanism fundamental în crearea identității atât a spațiului, cât și a corpului, iar dualitatea elementelor vorbește despre o căutare profundă, care trece de granițele încadrărilor sociale.



Lexia Hachtmann:
Seria „Holding Room” este compusă din patru tablouri, fiecare suspendată de tavan ca niște perdele, plutind în cameră, chiar deasupra podelei. Cele patru formate lungi și înguste cuprind un spațiu interior în cadrul expoziției prin care spectatorul poate naviga. Picturile tratează ideea unei „case interioare”, un spațiu sacru asupra căruia individul deține controlul. Folosind acest motiv interesant ca punct de plecare pentru lucrare, am urmărit să traduc această imagine religioasă într-un limbaj universal, vizual, care să pună întrebări despre controlul, căminul și accesibilitatea spațiilor, încercând în același timp să construiesc un spațiu universal, subiectiv, incluziv pentru femei în expoziție.

HOLDING ROOM
Four paintings, 2021
Lexia Hachtmann

Ioana Stanca: 
Lucrările mele sunt hărți intime, trasând o geografie în continuă transformare.
Îmi place să mă scufund într-un mediu care a fost asociat istoric cu „opera unei femei”, folosind simboluri ~ motive precum flori, manichiură roșie, culori vibrante pentru a explora sexualitatea și feminitatea. Este o declarație încurajatoare să folosesc în mod deliberat atât de multe dintre clișeele pe care mi sa spus să le evit în timp ce studiez pictura, un domeniu dominat de bărbați.
Se simte ca și cum procesul de auto-narațiune, meditativ, de a face o broderie „îmi păstrează” emoțiile punct cu cusătură, făcând din fiecare lucrare un portal cu puteri vindecătoare.



Ana Maria Stefan: 
Munca mea pentru Staycation este despre transformare. Explorează ciclul continuu de ruperi/refaceri, nașteri/renașteri prin care trece corpul fizic și emoțional (feminin) pentru a-și găsi echilibrul. Cum modelăm, extindem, spargem și reconstruim ca oameni și mai ales ca femeie? Ce moștenim de la strămoșii noștri? Și care sunt piesele pe care alegem să le păstrăm sau să le uităm pentru a ne construi identitatea? Folosind o măiestrie medievală transilvăneană, fabricarea plăcilor de teracotă săsească, vreau să întruchipez opoziția solid-fragil care este esențială pentru viață, atingând și concepte precum migrația, multiculturalismul, identitatea personală și feminitatea. Plăcile întruchipează energia feminină a sobei ca un spațiu cald, care conține și totuși periculos. Procesul lent de creare a acestora devine o meditație asupra corpului și psihicului uman în continuă schimbare, în oscilația sa constantă între putere și vulnerabilitate. Transformarea este sacră, cathartică, dureroasă, constantă. Axis Mundi este despre găsirea echilibrului în schimbare constantă prin reconectarea la centru, la sursă, la uter.



Bethan Hughes:
În valul galben febril al verii, delta urbană se oferă ca zonă de protecție, un spațiu neprevăzut de siguranță nu numai pentru corpurile vegetale, ci și pentru corpurile umane. Îmbrățișate de inelul de beton și oțel care marchează perimetrul, treisprezece femei aleg cu grijă o potecă prin vegetația densă. Ajunse în centru, ele urcă una câte una pe un turn de veghe de lemn înainte de a se odihni pe o platformă deasupra apei, stufului și noroiului de dedesubt. Aici stau, în tăcere, și ascultă; vântul și una pe cealaltă.



Daniela Palimariu:
Mai mulți membri ai unei familii se nasc dintr-o formă de ambalaj desfăcută. Doar unul dintre membri este originalul, ceilalți sunt moștenitorii săi asemănători. Prin toate Familiile din această serie, opera Danielei caută semne ale familiarului în domenii guvernate de practici pure. Această familie este formată din două, ceea ce ar putea implica orice număr de relații între membri. De asemenea, beneficiază de diverse pliuri și cavități care le conferă profunzime și reflexii multiple, pentru a vorbi despre complexitatea tuturor relațiilor, dar mai ales a celor familiale. Pentru expoziția Staycation, lucrarea este prezentată în interiorul unui Adăpost, pentru a difuza lumina și culoarea, pentru a proteja și a îmbrățișa.



Lera Keleman: 
Perdeaua reprezintă spațiul liminal care separă două lumi. Prin acoperirea unei ferestre, perdeaua devine o suprafață care mediază între interior și exterior, între casă și lumea din afara acesteia. O bucată de țesătură este extrasă dintr-o cameră, apoi scoasă în pădure și pătată, înmuiată și târâtă prin noroi, apoi luată înapoi și integrată într-un obiect casnic, cum ar fi o pătură, o perdea, o pătură sau o pilotă. Prin acest proces, pânza este luată dintr-un tărâm familiar și pătrunsă cu istoriile unui loc ciudat, un teritoriu străin care nu seamănă cu intimitatea unei reședințe. Lucrarea analizează practicile domestice efectuate de femei, în special în epoca victoriană, reflectând în totalitate asupra sentimentului de libertate și închisoare în gospodării. Dominată de structuri patriarhale, gospodăria era un spațiu în care femeile se simțeau atât în ​​siguranță, cât și prinse. Au fost surprinși trăgând o perdea și uitându-se pe fereastră uluiți de lumea ciudată care se desfășura dincolo de confortul casei lor, tânjind după o evadare. Pe fundalul închiderilor recente, femeile din întreaga lume au fost din nou împinse să găsească activități eliberatoare în casele lor, în timp ce interacțiunea cu lumea exterioară a avut loc doar prin cadrul ferestrei dormitorului lor.



Rachel Monosov: 
Te-ai plimbat în aceste camere. Ai visat la viitor și la trecut. Ți-ai rupt inima și ai lipit-o la loc. Ai plecat și te-ai întors. Fragilitatea vieții este frumoasă atunci când este prezentă. Acum câteva nopți am visat că tatăl meu a murit. M-am trezit cu o gaură în burtă, de parcă nimic nu ar mai fi la fel. De atunci îl sun în fiecare zi. Zilele trec pe ici pe colo, dar timpul se simte tot diferit aici.
Este un proces de 24 de ore pentru a-ți construi casa, dar majoritatea oamenilor nu supraviețuiesc împreună până când procesul se încheie și, în acest fel, există de obicei milioane de case goale în toată țara, dar de data aceasta este diferit. Toate sunt ocupate la capacitate maximă. Unii indivizi norocoși au găsit locuri subterane unde este puțin mai răcoare și temperatura este de 30 de grade Celsius.
Avem 20 de ore în proces. Mă uit pe fereastră, dar tot nu este nimeni pe străzi. Ne-am ținut de mână în timp ce așteptam ca ceva să ne despartă. Oglinzile nu sunt permise în casa noastră și din acest motiv, singurul mod prin care ne putem percepe sau vedea propria imagine este doar în ochii celuilalt.
Avem 21 de ore în proces. Deschidem ușa, suntem afară ca pentru prima dată.



Catinca Malaimare:
Ecranul este încă ud; urmărind o reprezentație, asistăm la diluarea timpului, alunecând între locație și privire, dublată de mișcarea unui interpret care pare să alunece de pe ecranul televizorului în Clumsy, blinking, swirling machines (2021) și într-un hol scăldat de roz fumuriu și violet, mângâiindu-se cu lumini de neon, fetișism rotund, ridicându-se pe cadrul tandru al colaboratorului ei, în Seedy Pink (2021), un spectacol în care corpurile techno își propun să-și lase atributele terestre la pământ. Apetitul nostru se deschide larg pentru a face contact vizual cu un corp impulsiv care se schimbă între participare și detașare, un negociator alunecat și ascuns pentru atenție în mijlocul unei aventuri tehno-senzuale.