The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Pe harta Cartierului Creativ // Radio România

Articol / 01 Noi 2017 / INSTITUTE.RO
  • Pe harta Cartierului Creativ // Radio România
  • Pe harta Cartierului Creativ // Radio România
1/2
Cu 89 de ani în urmă, Radioul public transmitea primul semnal sonor, la 1 noiembrie 1928, şi tot în noiembrie, în acelaşi an, avea loc primul concert al orchestrei care avea să devină mai târziu Orchestra Naţională Radio, sub bagheta legendarului dirijor Mihail Jora. De atunci, Radio România a devenit un reper de profesionalism jurnalistic şi un constant susţinător al muzicii clasice şi al culturii.
 
La aproape 90 de ani de la primul concert la radio, Orchestrele şi Corurile Radio vor marca această aniversare specială prin două concerte la Sala Radio. Primul este cel al Orchestrei de Cameră Radio, chiar pe 1 noiembrie, de la ora 19:00, un eveniment care propune o sărbătoare Mozart, cu trei lucrări celebre: Simfonia nr. 21 în la major, Concertul nr. 7 în re major pentru vioară şi orchestră şi Simfonia nr. 40 în sol minor. 
 
Radio România debutează în 1928 prin cuvintele profesorului Dragomir Hurmuzescu, "Alo, alo, aici Radio București", rostite la 1 noiembrie ca prim semnal în eter. Pe parcursul următorilor ani, instituția se dezvoltă și își diversifică conținutul și dobândește, totodată, fațete noi în componența sa. Astăzi emite prin 4 posturi naționale, 8 regionale, 4 locale, două internaționale și unul dedicat românilor din Republica Moldova. Dezvoltarea instituției, de-a lungul timpului, se traduce prin inițiative culturale care au dat naștere a ceea ce astăzi poartă numele de Societatea Română de Radiodifuziune, stagiunilor de concerte ale orchestrelor și corurilor și o situează ca un actor cultural activ ce produce evenimente precum Târgul Internațional Gaudeamus - Carte de învățătură, Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio – RADIRO, ori Festivalul Internațional de Teatru Grand Prix Nova. 


Radio România în Cartierul Creativ
 
Evenimentele vin în completarea activității de promotor al fenomenului cultural pe care Radio România o desfășoară de la sediul central situat pe General H. M. Berthelot. Strada care face legătura cu Calea Victoriei, nucleul instituțiilor culturale reper, reprezintă o extensie pentru aceasta din punct de vedere al potențialului cultural, adăpostind la rândul său numeroase clădiri istorice, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, un sediu al liceului de arte N. Tonitza, librăria Editurii Didactice și Pedagogice și alte importante entități care activează în prezent în peisajul artistic și cultural românesc.
 
În același perimetru cu valoare istorică, care nu în mod întâmplător este casă pentru Societatea de Radiodifuziune, regăsim și Editura Casa Radio, cel mai important tezaur de bunuri media din spațiul românofon aflat în patrimoniul Radio România, și Sala Radio, cea mai mare sală de concerte simfonice și corale din România, cunoscută și sub numele Studioul de Concerte "Mihail Jora". Aici se desfășoară anual, în intervalul septembrie-iunie, stagiunea de concerte și recitaluri, împreună cu alte evenimente speciale.
Actuala clădire în care își desfășoară activitatea Radio România, aflată la nr. 62-64, a fost dată în folosință la  7 noiembrie 1952. Construcția fusese începută în 1949 după planurile vechi ale SRR (din timpul administrației lui Vasile Ionescu), iar arhitecții sunt Tiberiu Ricci, Mihai Ricci, Leon Garcia, Jean Beral. Clădirea de unde a început să emită Radio România în 1928 a fost distrusă în urma bombardamentelor din cel de-al doilea război mondial. 
 
Radio România se integrează cu brio în Cartierul Creativ, fiind un actor care nu doar derulează proiecte relevante, ci și sprijină alte entități culturale, artistice, creative care se dezvoltă în zonă (și nu numai) și este un model de solidaritate între operatori culturali, care, indiferent de amploare, servesc aceluiași scop. 
 
 
Oferta culturală
 
Oferta culturală Radio România se concretizează prin diversitate editorială. Conținutul știrilor și programelor acoperă sfera politică, socială, economică, culturală, sportivă și de divertisment. Scopul lor nu este doar acela de informare, ci și de educare, conservare și cultivare a valorilor, a patrimoniului românesc, urmând misiunea publică a instituției. Radio România este totodată partenerul principal al campaniilor de informare ale principalelor instituții guvernamentale și ale misiunilor diplomatice acreditate în România. 
 
În prezent, Sala Radio a deschis o nouă stagiune ce cuprinde numeroase spectacole săptămânale aparținând Orchestrei de Cameră Radio și Orchestrei Naționale Radio, găzduind, de asemenea, spectacole pentru copii (Corul de Copii), ale Corului Academic Radio, Orchestrei de Muzică Populară, Big Band Radio sau alte performance-uri speciale.