The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

5 PENTRU ARTE | (4) Roxana Gamarț: ART MATTERS

Articol / 29 Ian 2021 / The Institute
  • 5 PENTRU ARTE | (4) Roxana Gamarț: ART MATTERS
  • 5 PENTRU ARTE | (4) Roxana Gamarț: ART MATTERS
1/2
 “Arta contează în viețile noastre mai mult decât crezi! Este un adevăr care continuă să se arate pe măsură ce înaintăm prin teritoriile tot mai cufundate în cețuri ale timpului pe care îl trăim (…)”.

Roxana Gamarț împărtășește în galeria 5 Pentru Arte care sunt cei 5 tineri artiști ale căror lucrări s-au distins în viziunea ei dintre cele câteva zeci de creații de artă vizuală expuse în cadrul DIPLOMA 2020. Selecția propusă de fondatorul galeriei Mobius se concretizează în jurul artei fotografice, picturii, sculpturii și artei grafice, întărind ideea care dă numele materialului – ART MATTERS. Arta contează în diversitatea gândurilor și tehnicilor care o aduc la viață.

Curatorul digital al acestei apariții 5 Pentru Arte, Roxana Gamarț, este și membru în board-ul creativ DIPLOMA 2020, galerist, manager cultural și traducător literar, cu o deosebită sensibilitate în dezvoltarea comunității urbane din care face parte.

ART MATTERS conține lucrările: (1) Momentul decisiv, (2) POSTSOVIET, (3) Semnale în noapte, (4) Generația aplicație și (5) Utopia – despre un spațiu posibil, semnate, în ordine, de tinerii designeri:

(1) Alexandru Măciucă
: Absolvent al Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Iubește si practică fotografia de stradă/documentară.

(2) Ana Costov: Absolventă a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca. Arta ei este o explorare a vieții simple, de zi cu zi, a relațiilor dintre oameni, natură, mediu și a conexiunilor formate între.

(3) Octav Codrea: Absolvent al Facultății de Arte Plastice și Facultății de Limbi și Literaturi Străine. Ilustrator în București.

(4) Mihail Botnari: Masterand absolvent al Universității Naționale de Arte București, fiind licențiat tot la aceeași universitate și secție, originar din Republica Moldova.

(5) Theodora Ispas: Absolventă a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, Theodora folosește domeniul vizual ca mijloc de explorare a lumii și a trăirilor.

5 Pentru Arte face cunoștință comunităților creative și conexe cu > 20 de artiști, designeri și arhitecți din promoția facultăților creativ-vocaționale din România care și-au lucrat și susținut proiectele de diplomă în timpul lockdown-ului.

După prezența în cadrul expoziției DIPLOMA 2020 ce a avut loc la Combinatul Fondului Plastic, o serie de lucrări sunt (re)adaptate într-un setting digital, multidisciplinar, și sunt prezentate prin selecțiile personale a 5 profesioniști din industriile creative locale.

Fiecare nou material publicat pe www.5pentruarte.diplomafestival.ro va fi disponibil în fiecare zi de marți și joi până la finalul lunii ianuarie.

5 PENTRU ARTE este un proiect cultural realizat cu sprijinul Ministerului Culturii și dezvoltat de The Institute.