The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Ce poți vedea marți, 31 mai la RDW 2016

News / 31 Mai 2016 / RDW team
  • Ce poți vedea marți, 31 mai la RDW 2016ZOOT Romania
  • Ce poți vedea marți, 31 mai la RDW 2016Hedonismul Artei Efemere
  • Ce poți vedea marți, 31 mai la RDW 2016Latitudine53 by Manasc Isaac
  • Ce poți vedea marți, 31 mai la RDW 2016ROD - Vă rugăm nu vă așezați #2
  • Ce poți vedea marți, 31 mai la RDW 2016Doamne în așteptare
  • Ce poți vedea marți, 31 mai la RDW 2016Bucureștii de azi. Viziunea artiștilor de mâine
  • Ce poți vedea marți, 31 mai la RDW 2016Fusion Arts
  • Ce poți vedea marți, 31 mai la RDW 2016Mesteshukar Butiq
  • Ce poți vedea marți, 31 mai la RDW 2016Bucharest Fashion Film Festival Preview
  • Ce poți vedea marți, 31 mai la RDW 2016Centrul Național al Dansului București își mobilează curtea
  • Ce poți vedea marți, 31 mai la RDW 2016Never COMPLAIN. Never EXPLAIN
  • Ce poți vedea marți, 31 mai la RDW 2016igloo 10 - CA_D cartea de arhitectură în dezbatere
  • Ce poți vedea marți, 31 mai la RDW 2016INSTALART
  • Ce poți vedea marți, 31 mai la RDW 2016Adelina Ivan - Time Delusion
1/14
PIAȚA AMZEI

Expoziția centrală, găzduită de Piața Amzei, reunește anul acesta lucrările a 150 de designeri și arhitecți. Romanian Design Week 2016 are loc pana pe data de 5 iunie, iar expoziția va fi deschisă publicului larg, începând cu 21 mai, între orele 10 și 22.

Una dintre noutățile de anul acesta, țările nordice invitate, Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia, vor prezenta în cadrul expoziției ”A Turn for the Better” cinci propuneri de dezvoltare urbană create de arhitecţi, urbanişti şi activişti din ţările scandinave.

ÎN ORAȘ

9:00 - 18:00 // Asociația Culturală Noblesse – Fusion Arts // Palatul Noblesse, Strada Sfinților, nr. 7

Fusion Arts este un proiect care aduce în prim plan ideea de fuzionare intre design interior cu piese statement de designer și artă plastică în spații rezidențiale. În completarea expoziției, Biblioteka – Hub for designers organizează o serie de conferințe pe diverse teme conexe expoziției.

9:00 - 21:00 // The Ark – Bursa Mărfurilor Creative – Bucureștii de azi. Viziunea artiștilor de mâine // The Ark, Strada Uranus, nr. 150

The Ark găzduiește expoziția de 35 de tablouri reprezentând monumente istorice din București, văzute prin ochii artiștilor de mâine, Laurențiu Dimișcă și 5 artiști debutanți.
Eveniment realizat de Fundația Outsider Art și Asociația Rhabillage, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.

10:00 - 18:00 // The Morodan Offices and Showroom – ”Never COMPLAIN. Never EXPLAIN” – Șarmul aristocrației digitale și incredibila lor romgleză. // Strada Aurel Vlaicu, nr. 137

Excesivul e noul normcore și ginul, noua cupă de șampanie. Let’s drink & gossip despre influența în online, marca personală cu alonjă și curajul de a fi diferit în „bastide-ul” MORODAN din centrul Bucureștilor, în prezența încântătoarei Ana, gazda domniilor voastre din salonul aristocrației mileniste.

10:00 - 20:00 // Maison V - ,,Hedonismul Artei Efemere” – Expoziție de artă comestibilă // Strada Dobrota, nr. 16

Maison V prezintă o expoziție de artă comestibilă care arată plăcerea de a consuma, în mod literal, o operă de artă.

10:00 – 22:00 // Adelina Ivan – Time Delusion // KUBE Musette - Calea Victoriei, nr. 114

Lucrările Adelinei Ivan explorează întrepătrunderea timpului cu spațiul și memoria, prin deconstrucția și transpunerea lor în fibre textile și obiecte tridimensionale.

10:00 - 22:00 // ROD Cărturești – Vă rugăm nu vă așezați #2 – Design românesc de sine stătător // Cărturești Carusel, Strada Lipscani, nr. 55

O nouă ediție cu scaun la cap de „Vă rugăm nu vă așezați”- expoziție de design românesc de sine stătător, cu scaune mândre și minți luminate.

10:00 - 22:00 // A solo show of Carmen Secăreanu – Doamne în așteptare // ARCUB, Strada Lipscani, nr. 84-90

Conceptul este inspirat de poemul lui Geoffrey Chaucer „Legenda bunei femei” și de poveștile nepovestite a șapte femei menționate ca fiind „Doamne în așteptare”. Este vorba despre intimitate și legături între trup (social) și artă și cum sunt ele regăsite atât în spațiul public, cât și înăuntrul unui muzeu.

11:00 - 22:00 // Bucharest Fashion Film Festival // Strada General Eremia Grigorescu, nr. 10

BFFF invită publicul să pătrundă în meandrele unui labirint textil pentru a descoperi nucleul industriei modei, dezvăluit aici sub forma unei serii de scurtmetraje de modă și să exploreze, alături de brand managerii invitati, folosirea video-ului ca instrument în marketingul de lux.

12:00 - 19:00 // Meșteshukar ButiQ – Evoluția meșteșugului rom și a meșteșugarilor: de la arhaic la contemporan // Strada Edgar Quinet, nr. 7

Meșteshukar ButiQ este o rețea de întreprinderi de economie socială care a revalorizat meșteșugul rom, reunind tehnici vechi cu designul contemporan în colecții de lifestyle. Expozitia este dedicata evoluției și măiestriei meșteșugarilor romi care au reușit să conceptualizeze un produs prin mentoratul designerilor internationali.

12:00 - 20:00 // INSTALART – INSTALART/OBIECT/ 004. Inspired by UNICREDIT // Strada Nicolae Bălcescu, nr. 17

Anul trecut obiectul a creat context. Anul acesta contextul propune obiect.
În 2016 Instalart îl prezintă pe Mario Kuibuș. Acesta invită șase nume importante să interacționeze cu TUB: Dorin Ștefan, Robert Marin, Corvin Cristian, Mihai Popescu, Ștefan Barutcieff și Mădălin Gheorghe.


14:00 - 20:00 // igloo media - igloo 10 - CA_D cartea de arhitectură în dezbatere // Strada General Eremia Grigorescu, nr. 10

igloo 10 - CA_D cartea de arhitectură în dezbatere este o conferință cu expoziție care chestionează critic și constructiv statutul, condiția și viitorul cărții de arhitectură și design din România.

14:00 - 21:00 // Latitudine53 by Manasc Isaac – Estetica Obiectului Găsit // B-dul Hristo Botev, nr. 27, et.1, ap.1

Expoziţia propune un cadru pentru dialogul dintre obiectul de design contemporan şi „obiectul găsit”, acel ceva care provoacă amintiri, care nelinişteşte în situaţia unei posibile înstrăinări, pe care îl păstrezi în spatele sertarului, îl cureți din când în când şi speri că îl vei valorifica cumva, cândva.

18:30 - 21:30 // Centrul Național al Dansului București – Întâlniri – Centrul Național al Dansului București își mobilizează curtea // Bd. Mărășești, nr. 80-82

Centrul Național al Dansului organizează o colectă de materiale reciclabile și o serie de întâlniri cu coregrafi și dansatori, arhitecți, designeri și prieteni, în intervalul 30 mai - 5 iunie, cu scopul de a amenaja curtea Sălii Stere Popescu în cadrul unui șantier performativ, între 6 și 12 iunie.

19:00 // ZOOT.ro – Performance – Lea Rasovszky & Alexandru Petre art-fashion experiment @ZOOT.ro // B-dul Regina Elisabeta, nr. 40

Cabina de Fericire ZOOT Cișmigiu va deveni un spațiu experimental, la granița dintre modă și artă, printr-o instalație creată de artiștii Lea Rasovszky și Alexandru Petre. Pe 31 mai, ora 19:00, devoratorii de creativitate românească vor participa la un performance artistic realizat pe un suport absolut neașteptat.