Prima expoziție din România de design multisenzorial, SENSORIA, va fi deschisă vizitatorilor între 4-12 octombrie la Palatul Urania din Cluj. Publicul va interacționa cu lucrările designerilor cu ajutorul văzului, mirosului, auzului, atingerii și al gustului. Expoziția este organizată de Cluj Design Days și acompaniată de un design happening, un fashion show și tururi ghidate pentru copii.
Expoziția multisenzorială SENSORIA este curatoriată cu produse de design care implică în plus față de interacțiunea vizuală experiențe tactile, olfactive, acustice și chiar gustative. Vizitatorii au ocazia să își antreneze toate simțurile în moduri inteligente și inovatoare.
„Spațiul expozițional e conceput în așa fel încât instalația de lumini se oprește la intervale fixe de timp pentru a crea un ambient întunecat în care produsele de design pot fi explorate prin orice alte simțuri decât cel vizual”, relatează Adrian Balcău, curatorul expoziției și fondatorul Cluj Design Days.
„Expoziția SENSORIA, prin obiectele foarte stimulante ale designerilor, are capacitatea de a trezi emoții, invocă atmosfere specifice sau chiar momente nostalgice din propriile amintiri ale vizitatorului. E o expoziție care ne provoacă percepția față de obiectele de zi cu zi în moduri noi și inedite”, adaugă Adrian Balcău.
Printre designerii aduși în expoziția SENSORIA se numără echipa LÂNĂ & BETON care vine cu o colecție de lămpi îndrăznețe din lână moale și cu miros de fructe de pădure, Ikona Jewellery Studio ce s-a inspirat din forma și textura coarnelor de căprioară, Zsazsa by Szabo Linda care combină pentru expoziția SENSORIA materialele textile cu mărgele, Fragrance Lamps x Georgiana Ghiț cu corpuri de iluminat având ca ingredient principal lavanda, Tactil Util cu obiecte din argilă, neglazurate la exterior.
Unul dintre evenimentele adiacente expoziției SENSORIA este happening-ul creativ în care trei designeri au același set-up, aceeași cantitate de material și aceeași limită de timp pentru a crea ceva inedit. Timp de 2 zile, happening-ul creativ este sub formă de performance deschis publicului. În felul acesta, procesul creativ este parte din elementul expoziție. Produsele rezultate rămân în expoziție spre vizitare pe toată durata evenimentului Cluj Design Days.
În seara de 5 octombrie are loc Fashion Show-ul sub forma unui performance de dans contemporan, cu styling inedit cu articolele vestimentare din cele mai recente colecții ale designerilor locali din Cluj-Napoca și Timișoara.
Dacă nu prinzi ocazia să vezi lucrările designerilor la Cluj, Expoziția SENSORIA se mută în perioada 1 - 3 noiembrie la Timișoara Design Days în Bastionul Maria Theresia.
Cluj Design Days este o platformă de promovare, expunere şi vânzare a creaţiilor designerilor autohtoni, înființată în 2015. SENSORIA este cel de-al 14-lea eveniment Cluj Design Days, proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.