Strada Semicercului, numărul 1: în spatele ferestrelor înalte adăpostite de un grilaj metalic, la parterul unei clădiri cu trecut bogat, găsim atelierul unui designer care și-a strâns aici propriile creații-poveste.
Într-un spațiu deschis și luminos, definit de un stil minimalist și arhitectural, își desfășoară activitatea Carmen Secăreanu, un designer român care și-a pus bazele propriului brand încă din 2002 și a cunoscut, de atunci, numeroase momente de recunoaștere internațională.
Într-o zonă pe care ea o descrie ca fiind “colorată, cu de toate, cum s-ar zice, și cu toate problemele societății românești la grămadă, pe o bucățică de stradă”, Carmen a găsit spațiul perfect care îi servește în prezent drept atelier și showroom.
“Știam spațiul, îl urmăream de o vreme și când s-a eliberat, l-am luat. Este un bloc cu poveste, o clădire monument, genul în care spațiile de la parter au fost construite special cu destinație comercială, având vitrine mari și grilaje metalice.”
Cunoscând și înțelegând specificațiile locului, s-a adaptat acestora, construind în jurul elementelor originale o entitate unitară cu identitatea propriului brand: “Am încercat să-l las cât mai apropiat de arhitectura originală, pe anumite porțiuni scoțând tapetul am descoperit suprafețe pictate pe care le-am păstrat. De la început am luat acest loc pentru a-i da o destinație comercială, dar în timp am remarcat că traficul de oameni nu este atât de mare ca să justifice existența ca un simplu magazin. Am adăugat o planșetă și niște mașini de cusut și acum este showroom Carmen Secăreanu care funcționează by appointment și atelierul meu când vreau să lucrez.”
Nu a căutat să ticsească fiecare colțișor. Înăuntru e concentat doar esențialul și camera respiră. Frumusețea spațiului stă într-o simplitate care te copleșește. Este luminos, liber, și în același timp foarte personalizat – o bună parte a obiectelor de aici sunt confecționate de Carmen. Prin viziunea ei, totul se transformă într-un întreg coerent, profund omogen.
De altfel, atunci când am întrebat-o ce anume îi caracterizează creațiile, ea ne-a răspuns simplu: “coerență, originalitate, umor”.
Așa cum am amintit, creativitatea ei se concretizează dincolo de granițele designului vestimentar, în direcția designului de obiect. În atelierul showroom sunt de găsit corpuri de iluminat, în același stil minimalist, ori perdele, transformând locul – prin varietatea lor – în ceea ce Carmen mai numește SORS LAB sau Secăreanu Laboratory.
Amprenta ei este recognoscibilă și pare că mai degrabă spațiul se inspiră din viziunea ei, și nu vice versa, “prin prezența mea și prin faptul că am făcut amenajarea personal, că aproape toate obiectele sunt create de mine și că eu sunt brandul Carmen Secareanu și pare că am o estetică proprie. ”
Carmen Secăreanu a absolvit cursurile Facultății de Arte, secția Design, ale Universității care se află la câțiva pași de locul în care munca ei se concretizează astăzi. Aici putem găsi creațiile ei, dar le-am putut vedea, de-a lungul timpului, la Paris, New York, Antwerp, Trieste și Oxford. Mai sunt de găsit și online, la magazinul Entrance sau la mulți alți designeri.