The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Cum să construiești un bloc pe timp de carantină - o inițiativă marca Dume de Mestecat X 441 Design Studio

Articol / 07 Apr 2020 / The Institute
  • Cum să construiești un bloc pe timp de carantină - o inițiativă marca Dume de Mestecat X 441 Design Studio
  • Cum să construiești un bloc pe timp de carantină - o inițiativă marca Dume de Mestecat X 441 Design Studio
1/2
Dacă tot suntem prinși în casă, de ce să nu facem un bloc din asta?

Asta și-au zis fetele de la Dume de Mestecat alături de 441 Design Studio și au început lucrul la un bloc pe Instagram în care încăpem toți. Înăuntru este un proiect despre solidaritate și despre izolare. Este despre ceea ce oamenii fac și simt în zilele în care stau în casă, despre ce gânduri le trec prin cap și nu le ies de acolo. Fiindcă #stămacasă, dar nu înseamnă că stăm liniștiți. Dumele și 441 stau de vorbă cu oamenii (cunoscuți sau necunoscuți), le scriu poveștile, le ilustrează și le mută în același bloc, ca să înțelegem că suntem împreună – chiar și în ceea ce pare a fi singurătate.

Deci, rețeta pentru construit un bloc pe Instagram:

1. Se iau fetele de la Dume de Mestecat și se lasă la plictisit

2. Se ia 441 Design Studio și se agită foarte tare din pricina inactivității

3. Se amestecă cele două în brainstorming pe net

4. Se lasă la dospit ideea de a face ceva împreună

5. Se taie ideea în forma actuală, dar se păstrează în continuare dorința de a face ceva frumos pentru toți cei care stau acum acasă

6. Se frământă poveștile celor care stau acum acasă, de printre cunoscuți, expați, bunici, părinți, prieteni și se rescriu sau se scriu. Se adaugă în compoziție

7. Mâna de ilustrator amestecă bine totul și dă la cuptor

8. Se postează pe Instagram și se consumă oricând

Enjoy!