Hai să fim sinceri! Uneori, cu toții judecăm cărțile după copertă. O copertă bună ne fură privirea și, subtil sau nu, ne spune câte ceva despre povestea ce urmează să o citim. Din păcate, de multe ori, interiorul dezamăgește prin lipsa de atenție la detalii.
Erik Spiekermann, designer de carte, spunea într-un interviu: „Am văzut prea multe cărți cu coperte minunate, dar cu un design al conținutului total oribil. E ca atunci când primești o cutie superb împachetată, dar când o deschizi, mâncarea din interior este maronie și anostă. O fi ea în continuare hrănitoare, dar apetitul meu a dispărut de mult.”
Designul funcționează nu doar pentru că oamenii îl înțeleg sau îl apreciază, ci și pentru că acționează subliminal. La fel ca muzica de fundal dintr-un magazin. Nimeni nu recunoaște că este influențat de ce aude, dar, de fapt, ea creează o stare de spirit, fie că e ascultată conștient ori ba.
Și dacă tot se-ntâmplă Cele Mai Frumoase Cărți din România, iar iubitorii de frumos și design sunt invitați să-și voteze cartea preferată, ne-am gândit ca ar fi fain să pășim în lumea nevăzută a cărților frumoase alături de Loreta Isac, ilustrator și creativ din București și Raymond Bobar, graphic designer.
Am povestit cu Raymond despre multe criterii estetice și funcționale pe care le poți urmări atunci când deschizi o carte, însă vom vorbi doar despre câteva dintre ele. Nu că ar fi cele mai importante, dar trebuie să începem de undeva.
Ce vedem când ne uităm la o carte produsă în masă, de o editură bună, într-o colecție de calitate, spre exemplu Penguin Classics:
1.Citim conținutul cărții asamblat într-un bloc de text echilibrat, cules de obicei de designerii unui studio mic de design de carte, aflat într-unul din numeroasele sate din nordul Angliei unde chiria e ieftină și mâna de lucru la fel. Calitatea designului tipografic al paginilor este foarte bună. Sunt colecții care folosesc același caracter (typeface) pentru toate cărțile din colecție. Dincolo de gustul personal asupra aspectului literelor, cel mai important este din nou, echilibrul între câte cuvinte încap pe pagină la o dimensiune ușor de citit. E de reținut că niciun designer cu experiență nu scoate litere din pălărie, după preferințe, ci alegerile sunt validate de nevoi.
2.Compoziția copertelor, paginii de titlu, titlurilor de capitole și a cotorului. Acestea necesită o pregătire mai vastă a designerului și capacitatea de a traduce informație scrisă în idei grafice. Cărțile sunt împachetate într-un mod funcțional, care e preferabil sau într-un mod metaforic, care încearcă să „vândă” cartea. Acesta din urmă poate să fie rareori bun, în care ideea grafică este independentă, dar relevantă și de cele mai multe ori grotesc, în care ideea grafică este o „traducere” literală a titlului cărții – spre exemplu dacă pe copertă apare cuvântul homar, designerul pune un desen sau o poză cu un homar acolo. Adică reduce sau chiar distruge posibilitățile titlului prin simplificarea grotească a intenției literare. La nivel tipografic, caracterele se aleg pe principiul de funcționalitate: font de titlu pentru titluri, font de text pentru text și nu invers iar compunerea lor pe pagină se face cu considerație, cu forță sau subtilitate, după caz. Armonizarea fonturilor de titlu și text necesită o pregătire avansată a designerului tipograf.
3.Hârtia cărții este preferabil să fie necretată și neînălbită, cât mai naturală. Cerneala se contopește în culoarea hârtiei. Aspectul cromatic natural al hârtiei, de obicei un alb moale, spre crem, face cititul confortabil. Cartea este ușor de purtat și ținut în mână. Costurile de transport sunt mai mici iar cărțile ușor de distribuit. Necunoscătorul crede că hârtia cât mai albă e de calitate mai bună – nimic mai fals. În special piețele de tipar estice, printre care și România, sunt obsedate de hârtia albă lucioasă. Ca o anecdotă, pentru mine calitatea hârtiei în cărțile din oricare țară, reflectă calitatea vieții în acea țară.
Loreta Isac ne-a asigurat că ilustrarea unei cărți nu este deloc floare la ureche. În spatele fiecărui desen stau schițe interminabile, nopți nedormite și zeci de creioane tocite.
4.llustrația de carte, din perspectiva mea, încearcă să elaboreze și să clarifice sensul textului, însă rolul ei diferă. Uneori e pur narativă, alteori e interactivă, ajutând cititorul să descopere lucruri pe care textul nu reușește să le transmită. Am avut ocazia să ilustrez 3 cărți până acum și experiența de a povesti prin ilustrație a fost diferită de la o carte la alta.
Mi-a plăcut mult să-mi imaginez și să povestesc cu ochii minții mele, dar nu într-atât încât să fur plăcerea cititorului de a-și imagina singur. Așadar sunt tehnici și tehnici. Cred că e important ca lustrația să facă povestea mai memorabilă, stimulând imaginația.
În același timp, se caută întotdeauna un echilibru perfect între compoziție și text, dar mie îmi place să găsesc într-o carte și ceva care să mă surprindă, nu urmăresc doar corectitudinea și rolul decorativ, la urma urmei o carte îți dă o stare anume, care te face să o ții minte. E ca atunci când mă uit la un film, îl țin minte dacă m-a făcut să descopăr o stare diferită de ce am experimentat personal. Cam așa e și cu aceste cărți ilustrate. Consider că tehnica de a povesti în paralel prin ilustrație trebuie să-ți dea și un oarecare mister și să contureze o personalitate diferită de la personaj la personaj, de la o poveste la alta.
.jpg)
.jpg)
Nu știu ce ar fi Alice în Țara Minunilor fără ilustrația lui John Tenniel, iconică și atât de bine imaginată, care probabil a fost un start, un exemplu bun vizavi de cât de departe poate să te plimbe imaginația și cred că a valorificat foarte bine textul.
Regulile la nivel de design de carte sunt clar definite, textul trebuie să se citească astfel încât să poți să parcurgi mai multe pagini în combinație cu ilustrația, dar și aici sunt nuanțe, totul se stabilește împreună cu scriitorul și editorul. În schimb, nu cred că ilustrația trebuie să îndeplinească vreo regulă anume. Creionul trebuie să fie liber de constrângeri.
.jpg)
Acum că știi la ce se uită juriul atunci când au în mână o carte, te invităm și pe Cele Mai Frumoase Cărți din România să o votezi pe cea preferată.
Cele mai frumoase cărți din România este singurul proiect cultural cu desfășurare anuală, dedicat designului de carte, inițiat de Asociația pentru Performanță și Cultură și organizat anul acesta de Galeria Posibilă și Grapho_Mat. Proiectul a fost inițiat ca platformă de dezbatere pe tema designului de carte, atât pentru profesioniștii din lumea editorială, cât și pentru designerii, graficienii independenți și publicul larg, oferind un cadru de apreciere și o perspectivă internațională. Pentru mai multe informații, accesați www.celemaifrumoasecarti.ro
Proiectul cultural este finanțat cu sprijinul Ministerul Culturii și Identității Naționale și susținut de Institutul Francez și Ambasada Olandei.
Erik Spiekermann, designer de carte, spunea într-un interviu: „Am văzut prea multe cărți cu coperte minunate, dar cu un design al conținutului total oribil. E ca atunci când primești o cutie superb împachetată, dar când o deschizi, mâncarea din interior este maronie și anostă. O fi ea în continuare hrănitoare, dar apetitul meu a dispărut de mult.”
Designul funcționează nu doar pentru că oamenii îl înțeleg sau îl apreciază, ci și pentru că acționează subliminal. La fel ca muzica de fundal dintr-un magazin. Nimeni nu recunoaște că este influențat de ce aude, dar, de fapt, ea creează o stare de spirit, fie că e ascultată conștient ori ba.
Și dacă tot se-ntâmplă Cele Mai Frumoase Cărți din România, iar iubitorii de frumos și design sunt invitați să-și voteze cartea preferată, ne-am gândit ca ar fi fain să pășim în lumea nevăzută a cărților frumoase alături de Loreta Isac, ilustrator și creativ din București și Raymond Bobar, graphic designer.
Am povestit cu Raymond despre multe criterii estetice și funcționale pe care le poți urmări atunci când deschizi o carte, însă vom vorbi doar despre câteva dintre ele. Nu că ar fi cele mai importante, dar trebuie să începem de undeva.
Ce vedem când ne uităm la o carte produsă în masă, de o editură bună, într-o colecție de calitate, spre exemplu Penguin Classics:
1.Citim conținutul cărții asamblat într-un bloc de text echilibrat, cules de obicei de designerii unui studio mic de design de carte, aflat într-unul din numeroasele sate din nordul Angliei unde chiria e ieftină și mâna de lucru la fel. Calitatea designului tipografic al paginilor este foarte bună. Sunt colecții care folosesc același caracter (typeface) pentru toate cărțile din colecție. Dincolo de gustul personal asupra aspectului literelor, cel mai important este din nou, echilibrul între câte cuvinte încap pe pagină la o dimensiune ușor de citit. E de reținut că niciun designer cu experiență nu scoate litere din pălărie, după preferințe, ci alegerile sunt validate de nevoi.
2.Compoziția copertelor, paginii de titlu, titlurilor de capitole și a cotorului. Acestea necesită o pregătire mai vastă a designerului și capacitatea de a traduce informație scrisă în idei grafice. Cărțile sunt împachetate într-un mod funcțional, care e preferabil sau într-un mod metaforic, care încearcă să „vândă” cartea. Acesta din urmă poate să fie rareori bun, în care ideea grafică este independentă, dar relevantă și de cele mai multe ori grotesc, în care ideea grafică este o „traducere” literală a titlului cărții – spre exemplu dacă pe copertă apare cuvântul homar, designerul pune un desen sau o poză cu un homar acolo. Adică reduce sau chiar distruge posibilitățile titlului prin simplificarea grotească a intenției literare. La nivel tipografic, caracterele se aleg pe principiul de funcționalitate: font de titlu pentru titluri, font de text pentru text și nu invers iar compunerea lor pe pagină se face cu considerație, cu forță sau subtilitate, după caz. Armonizarea fonturilor de titlu și text necesită o pregătire avansată a designerului tipograf.
3.Hârtia cărții este preferabil să fie necretată și neînălbită, cât mai naturală. Cerneala se contopește în culoarea hârtiei. Aspectul cromatic natural al hârtiei, de obicei un alb moale, spre crem, face cititul confortabil. Cartea este ușor de purtat și ținut în mână. Costurile de transport sunt mai mici iar cărțile ușor de distribuit. Necunoscătorul crede că hârtia cât mai albă e de calitate mai bună – nimic mai fals. În special piețele de tipar estice, printre care și România, sunt obsedate de hârtia albă lucioasă. Ca o anecdotă, pentru mine calitatea hârtiei în cărțile din oricare țară, reflectă calitatea vieții în acea țară.
Loreta Isac ne-a asigurat că ilustrarea unei cărți nu este deloc floare la ureche. În spatele fiecărui desen stau schițe interminabile, nopți nedormite și zeci de creioane tocite.
4.llustrația de carte, din perspectiva mea, încearcă să elaboreze și să clarifice sensul textului, însă rolul ei diferă. Uneori e pur narativă, alteori e interactivă, ajutând cititorul să descopere lucruri pe care textul nu reușește să le transmită. Am avut ocazia să ilustrez 3 cărți până acum și experiența de a povesti prin ilustrație a fost diferită de la o carte la alta.
Mi-a plăcut mult să-mi imaginez și să povestesc cu ochii minții mele, dar nu într-atât încât să fur plăcerea cititorului de a-și imagina singur. Așadar sunt tehnici și tehnici. Cred că e important ca lustrația să facă povestea mai memorabilă, stimulând imaginația.
În același timp, se caută întotdeauna un echilibru perfect între compoziție și text, dar mie îmi place să găsesc într-o carte și ceva care să mă surprindă, nu urmăresc doar corectitudinea și rolul decorativ, la urma urmei o carte îți dă o stare anume, care te face să o ții minte. E ca atunci când mă uit la un film, îl țin minte dacă m-a făcut să descopăr o stare diferită de ce am experimentat personal. Cam așa e și cu aceste cărți ilustrate. Consider că tehnica de a povesti în paralel prin ilustrație trebuie să-ți dea și un oarecare mister și să contureze o personalitate diferită de la personaj la personaj, de la o poveste la alta.
Nu știu ce ar fi Alice în Țara Minunilor fără ilustrația lui John Tenniel, iconică și atât de bine imaginată, care probabil a fost un start, un exemplu bun vizavi de cât de departe poate să te plimbe imaginația și cred că a valorificat foarte bine textul.
Regulile la nivel de design de carte sunt clar definite, textul trebuie să se citească astfel încât să poți să parcurgi mai multe pagini în combinație cu ilustrația, dar și aici sunt nuanțe, totul se stabilește împreună cu scriitorul și editorul. În schimb, nu cred că ilustrația trebuie să îndeplinească vreo regulă anume. Creionul trebuie să fie liber de constrângeri.
Acum că știi la ce se uită juriul atunci când au în mână o carte, te invităm și pe Cele Mai Frumoase Cărți din România să o votezi pe cea preferată.
Cele mai frumoase cărți din România este singurul proiect cultural cu desfășurare anuală, dedicat designului de carte, inițiat de Asociația pentru Performanță și Cultură și organizat anul acesta de Galeria Posibilă și Grapho_Mat. Proiectul a fost inițiat ca platformă de dezbatere pe tema designului de carte, atât pentru profesioniștii din lumea editorială, cât și pentru designerii, graficienii independenți și publicul larg, oferind un cadru de apreciere și o perspectivă internațională. Pentru mai multe informații, accesați www.celemaifrumoasecarti.ro
Proiectul cultural este finanțat cu sprijinul Ministerul Culturii și Identității Naționale și susținut de Institutul Francez și Ambasada Olandei.
