Expoziția „Proiecții și umbre din a patra dimensiune”, cuprinzând lucrări realizate de artista Lorena Rodiana Sudriu, se deschide vineri, 1 noiembrie 2019, ora 17.30, la sediul Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, Sector 1). Expoziția poate fi vizitată până pe data de 10 noiembrie 2019.
„Timpul și spațiul, două entități separate se pierd și dispar, reunindu-se într-o altă dimensiune, creând astfel o nouă realitate neperceptibilă însă ochiului nostru. Acestea revin, sesizabile, sub forma unor umbre și proiecții. Prin intermediul proiectului «Proiecții și umbre din a patra dimensiune», privitorul este invitat într-un interspațiu și vulnerabilizăndu-i sensibilitatea, acesta plonjează către un nou univers. Astfel, o nouă senzație te surprinde, trezirea, senzația acută de a fi cu adevărat viu, pentru că nu te poți simți acasă, ci numai în drum către „ceva” care depășește lumea noastră tridimensională și o completează. O completez cu fragmente parțiale, jocuri de forme geometrice și culori, care intră și ies din lumea noastră tridimensională ca dintr-un spațiu temporar de acțiune regizorală. Aici, în acest inter-spațiu, mintea este cu adevărat deschisă. Privitorii sunt captivați, senzitivi și atrași de o nouă experiență vizuală, un nou univers se deschide înaintea lor. Expoziția combină armonios arta cu știința, noțiuni de matematică, fizică, arte vizuale, într-o experiență de imersiune. Astfel, spațiul cvadridimensional devine perceptibil ochiului nostru sub forma unor proiecții imaginare, umbre bi și tridimensionale, invitând privitorul să patrundă noi universuri” – Lorena Rodiana Sudriu (artist plastic - vizual).
Demersul artistei pleacă de la presupoziția că „arta este un mod privilegiat de cunoaștere”. Este un loc privilegiat de survenire a adevărului, iar când arta întâlnește știința, ideile converg către o nouă reflectare asupra realității.
„Am oferit teoriei relativității generale răspunsuri vizuale utilizând forme geometrizate, fragmente care își caută interpretarea și posibilitatea de vizualizare într-o lume clasică, tridimensională. Astfel, tehnicile de pictură pe pânză, se combină cu cele pe lemn și cu tapiseria, în compoziții bidimensionale și tridimensionale, realizând o simfonie, un concert, un spectacol de culoare, formă și textură. Trecerea de la spațiul bidimensional al formelor plane și topologice la sugerarea spațiului tridimensional se face prin adoptarea a două trăsături suplimentare: perspectiva și volumul, iar comunicarea se realizează prin jocul de forme și culoare, geometrii fictive.”– Lorena Rodiana Sudriu (artist plastic – vizual).
Lorena Rodiana Sudriu, născută în anul 1980, în București, este artist plastic, economist, psihopedagog, trainer în arte vizuale și terapie prin artă. Provenind dintr-o familie de artiști, crescând în spiritul creator artistic, a dezvoltat încă de mică o pasiune pentru artă, desen și pictură. Este licențiată în cadrul Universităţii Naţionale de Arte, în cadrul Facultăţii de Arte Plastice, specializarea Pictură și absolventă de masterat cu pecializarea în „Educație prin arte vizuale”. A câștigat, de-a lungul timpului, diferite burse de merit pentru rezultate deosebite și bursă în Programul Erasmus în Franța. A expus în România și în Franța.