Galeria Anca Poterașu anunță prima expoziție internațională a artistei Megan Dominescu, la NADA Miami 2021. Cea de-a 19 a ediție a NADA (New Art Dealers Alliance) Miami va avea loc între 1 și 4 decembrie, la Ice Palace Studios, iar pagina de vizionare online a fost lansată la ora 10.00, miercuri, 1 decembrie, în același timp cu vernisajul târgului de artă.
Mitologia a-pop însușită de Megan Dominescu în lucrările sale textile împrumută din universul hipermediat motive din viața de zi-cu-zi. Materialele folosite provin din pulovere deșirate și reciclate și fire selectate cu grijă pentru culoarea și textura lor, în compoziții și complementarități aparte, ce reies din studiile de desen și de pictură ale artistei.
Descoperim în lucrările lui Megan un umor nonșalant, dezarmant, pe măsură ce banalitatea și clișeele erei tik-tok apar materializate în țesături de lână. Lucrări precum „This man is famous” sau „Miss United States” aduc în prim-plan absurdul realității artificiale, branduită și instagramabilă, în care cel mai bun scenariu este cel în care animalele de companie preiau controlul, în timp ce noi continuăm să derulăm înainte și înapoi, imagini pe telefon.
Megan Dominescu (n. 1997) trăiește și lucrează în București unde a absolvit cursurile Departamentului de pictură de la Universitatea Națională de Arte în 2018. Născută în Olanda, Megan a locuit apoi o perioadă la Washington, D.C. înainte de a se muta în România. Megan Dominescu se inspiră din arealurile culturale diferite în care a crescut pentru practica ei artistică. Folosind umorul ca armă, opera ei are ca punct de pornire observarea și documentarea absurdului, evidențiind discrepanțele culturale și celebrarea bizarului. Megan este membră a spațiului de artă MOXA20 din București și face parte din duo-ul Miss Clitoral.
Lucrările artistei fac parte din colecții publice și private precum cea a Muzeului de Artă Contemporană din București, ING Tech sau Santozeum Museum Santorini.