Tabăra de la Dealu Cerului este o inițiativă a Fundației Archaeus adresată studenților și tinerilor designeri, arhitecți sau artiști până în 30 de ani și a apărut din nevoia unui exercițiu practic în procesul de dezvoltare, gândire și realizare de obiecte.
Tabăra de anul acesta este coordonată de Marius Miclaus, Radu Abraham și Fabien Barrero-Carsenat, designer francez aflat la prima tangență cu scena designului românesc.
Pentru că înscrierile sunt încă deschise, ne-am propus să aflăm mai multe detalii despre tabără și să construim o imagine mai clară în jurul conceputului din spatele ei. Așa că am discutat cu designerul Radu Abraham despre provocările unui astfel de demers, rezultatele scontate și importanța relației designerului cu obiectul.
1. Cum o să decurgă mai exact acestă tabără? Cine speri să participe la ea și la ce ar trebui să se aștepte aceștia? Ce vă propuneți de la această ediție?
Tabăra va fi practic concentrată pe ideea de a explora procesul creativ și de dezvoltare al unui obiect, având atenția centrată pe construcția ideii și pe eventualele, cel mai probabil existentele modificări care apar într-un astfel de proces.
Cu asta în minte, tabăra va decurge cu unelte în mână. Îmi doresc să participe nu doar designeri și arhitecți, ci și artișți care prin practica lor poate că au o abordare mai conceptuală, dar în principiu sper să participe oameni ale căror propuneri și rezultate să fie frumoase prin sinceritatea procesului și nu prin alinierea la niște eventuale trenduri. Aș zice că este, de asemenea, important că oamenii care vin să fie interesați sau să își dorească să afle mai multe despre un meșteșug, în cazul acesta împletitul de nuiele, la tabără fiind prezent și un meșter care va lucra în paralel cu participanții, această tehnică fiind obligatoriu integrată în obiectele propuse. Cred că în primă fază ne propunem de la această ediție să vedem care este deschiderea publicului către o astfel de inițiativă.
2. De ce consideri că sunt importante astfel de demersuri/ proiecte și cum compensează ele lipsa abordării practice în școală?
Sunt importante pentru că prin modul în care a evoluat sistemul de învățământ dispare tot mai mult latura practică a procesului creativ, a parcursului unei idei spre un obiect propriu-zis. Cu atât mai mult în perioada aceasta, îmi imaginez. Și atunci, orice mică acțiune în plus în această direcție este mai mult decât binevenită. Inițiativa noastră nu vrea să compenseze această lipsă a abordării practice în școală, pentru că nici nu are cum să facă asta în 10 zile, însă vrea mai degrabă să arate frumusețea unui proces abordat în felul acesta și satisfacția avută la final, când te bucuri de rezultat. Cred că asta poate să fie de multe ori un bun stimulent pentru a continua o astfel de practică.
3. Ce speri să rezulte ca outcom-uri în urma workshopurilor? Ce speri să descoperi? Dar să transmiți celor care vor participa la această tabără?
Primul lucru care mi-a venit în minte a fost oameni noi. Sunt sigur că există mulți oameni pasionați de obiect și în același timp talentați, care poate însă nu au găsit contextul potrivit în care să se exprime. Și probabil că sunt mulți care se exprimă, dar care din diferite motive nu o fac public.
Mi s-ar părea de asemenea frumos, și cred că avem toate șansele, să îi facem pe participanți, iar ulterior prin prezentarea rezultatelor obținute în diferite contexte, să facem și publicul să vadă potențialul încă existent în meșteșugurile tradiționale. Faptul că avem ca invitat un meșter care va sta cu noi 4 zile cred eu că este un mare avantaj, pentru că nu este o simplă demonstrație a unui meșteșug. Iar revenind la abordarea practică în școli, cred că inclusiv acest subiect, cel al meșteșugurilor, ar fi interesant de predat în școli sau universități. În felul acesta ar exista oameni care încă din procesul de formare ar intra în contact și ar vedea potențialul existent și posibilitatea de orientare a unor meșteșuguri vechi, într-o direcție actuală.
4. Cât de complicat crezi că este să transmiți elemente și viziuni creative altora? Ce presupune pentru tine procesul educativ/ de formare? Care crezi că sunt limitările lui?
Nu știu dacă aș zice că trebuie să transmiți viziuni creative altora, ci mai degrabă să îi faci să și le găsească pe ale lor. Cred că fiecare își are propriul său limbaj creativ, format din elemente și viziuni particulare și probabil să le găsești pe acestea e cel mai greu. Dar aș zice că e un proces individual pe care fiecare trebuie să și-l descopere, o condiție esențială fiind contextul, pe care fie ți-l construiești singur, fie îți este pus la dispoziție de altcineva.
Cele mai adesea întâlnite limitări, din punctul meu de vedere, au fost cele de genul „asta nu se face așa”. Cred eu că tocmai prin lucrurile care au fost făcute altfel decât „se fac” au reușit oamenii de-a lungul timpului să își găsească acele limbaje proprii care au dus la rezultate sincere în practica fiecăruia. Tot prin trecerea unor bariere de genul acesta s-a întâmplat și toată evoluția, atât în istoria artei, cât și în cea a designului. Bineînțeles, nu ne imaginăm sub nicio formă că o să schimbăm istoria, dar vrem să înlăturăm din procesul creativ, cel puțin acolo sus pe deal, acest mod de abordare cu „asta nu se face așa” și să vedem ce rezultate obținem.
Cel mai bun exemplu de disponibilitate de a renunța la acest mod rigid de abordare este chiar domnul Bojodi, meșterul care va fi alături de noi. Meșteșugul lui de împletit nuiele nu a început cu siguranță de la corpuri de iluminat cu piatră și sticlă. Și totuși, are disponibilitatea de veni acolo și a-și face munca așa cum ea „nu se face” în mod normal.
5. Ce ai spera să deprindă mai mult designerii români/ în ce zone crezi că ar fi util să se îndrepte? Știu că pentru tine este importantă relația designerului cu obiectul în sine. Care sunt, din experiența ta, avantajele conceputale, dar și limitările acestei abordări?
Pentru mine e important să existe niște cunoștințe despre materiale și tehnici de lucru, modul în care ele se comportă, limitările și posibilitățile pe care le oferă, iar asta cred că cel mai ușor se întâmplă prin experiență practică. Sunt conștient că acest mod de abordare nu funcționează pentru toată lumea și e total normal să fie așa, însă sunt sigur că oricine se poate folosi de cunoștințe pe care le-ar acumula în felul acesta, chiar dacă ulterior modul de lucru este abordat diferit. Poate că acest minim bagaj de cunoștințe practice ar fi util să fie deprins mai mult de designeri în general.
Din experiență personală, avantajele unei astfel de abordări sunt că de multe ori partea de construcție devine și ea parte a procesului creativ, existând adesea detalii, de multe ori semnificative, care se modifică sau apar tocmai în această etapă. Chiar dacă există o schiță și o idee în mintea mea despre cum va arăta obiectul la care lucrez, de multe ori pe măsură ce lucrul acesta se întâmplă, obiectul ajunge în varianta lui finală într-o formă diferită față de cea schițată. Este o flexibiliate care îmi place mult și care de fiecare dată m-a dus în zone faine, neprevăzute. Cred că rigiditatea unui proces în care execuți un obiect foarte fidel după niște desene sau randari inițiale îți reduce cumva din procesul creativ și ultima parte a acestuia devine doar una de execuție, pe care, în fond, cu acele desene o poate face oricine.
Dezavantajul unui astfel de proces aș zice că este timpul îndelungat de care ai nevoie în majoritatea situațiilor. De la construirea unui portofoliu până la a vedea obiectele finale în realitate sau a-ți forma un public și un flux de lucrări potrivite profilului tău, unde compromisul să fie cât mai mic, toate aceste procese sunt de durată și cred că de multe ori devin un exercițiu de răbdare, încredere și perseverență.
6. Care este povestea alăturării/ implicării tale în acest proiect?
Povestea alăturării în acest proiect este destul de simplă. L-am cunoscut pe Marius în 2019, când am participat prima dată și la Deal, unde am avut o mică intervenție într-un colț din spațiul de acolo. Am terminat-o abia în 2020, când am revenit în tabără, iar ulterior ideea unei astfel de inițiative a apărut în mintea noastră, idee pe care într-o seară am decis să încercăm să o punem în aplicare. Și uite că se întâmplă.
Tabăra de anul acesta este coordonată de Marius Miclaus, Radu Abraham și Fabien Barrero-Carsenat, designer francez aflat la prima tangență cu scena designului românesc.
Pentru că înscrierile sunt încă deschise, ne-am propus să aflăm mai multe detalii despre tabără și să construim o imagine mai clară în jurul conceputului din spatele ei. Așa că am discutat cu designerul Radu Abraham despre provocările unui astfel de demers, rezultatele scontate și importanța relației designerului cu obiectul.
1. Cum o să decurgă mai exact acestă tabără? Cine speri să participe la ea și la ce ar trebui să se aștepte aceștia? Ce vă propuneți de la această ediție?
Tabăra va fi practic concentrată pe ideea de a explora procesul creativ și de dezvoltare al unui obiect, având atenția centrată pe construcția ideii și pe eventualele, cel mai probabil existentele modificări care apar într-un astfel de proces.
Cu asta în minte, tabăra va decurge cu unelte în mână. Îmi doresc să participe nu doar designeri și arhitecți, ci și artișți care prin practica lor poate că au o abordare mai conceptuală, dar în principiu sper să participe oameni ale căror propuneri și rezultate să fie frumoase prin sinceritatea procesului și nu prin alinierea la niște eventuale trenduri. Aș zice că este, de asemenea, important că oamenii care vin să fie interesați sau să își dorească să afle mai multe despre un meșteșug, în cazul acesta împletitul de nuiele, la tabără fiind prezent și un meșter care va lucra în paralel cu participanții, această tehnică fiind obligatoriu integrată în obiectele propuse. Cred că în primă fază ne propunem de la această ediție să vedem care este deschiderea publicului către o astfel de inițiativă.
2. De ce consideri că sunt importante astfel de demersuri/ proiecte și cum compensează ele lipsa abordării practice în școală?
Sunt importante pentru că prin modul în care a evoluat sistemul de învățământ dispare tot mai mult latura practică a procesului creativ, a parcursului unei idei spre un obiect propriu-zis. Cu atât mai mult în perioada aceasta, îmi imaginez. Și atunci, orice mică acțiune în plus în această direcție este mai mult decât binevenită. Inițiativa noastră nu vrea să compenseze această lipsă a abordării practice în școală, pentru că nici nu are cum să facă asta în 10 zile, însă vrea mai degrabă să arate frumusețea unui proces abordat în felul acesta și satisfacția avută la final, când te bucuri de rezultat. Cred că asta poate să fie de multe ori un bun stimulent pentru a continua o astfel de practică.
3. Ce speri să rezulte ca outcom-uri în urma workshopurilor? Ce speri să descoperi? Dar să transmiți celor care vor participa la această tabără?
Primul lucru care mi-a venit în minte a fost oameni noi. Sunt sigur că există mulți oameni pasionați de obiect și în același timp talentați, care poate însă nu au găsit contextul potrivit în care să se exprime. Și probabil că sunt mulți care se exprimă, dar care din diferite motive nu o fac public.
Mi s-ar părea de asemenea frumos, și cred că avem toate șansele, să îi facem pe participanți, iar ulterior prin prezentarea rezultatelor obținute în diferite contexte, să facem și publicul să vadă potențialul încă existent în meșteșugurile tradiționale. Faptul că avem ca invitat un meșter care va sta cu noi 4 zile cred eu că este un mare avantaj, pentru că nu este o simplă demonstrație a unui meșteșug. Iar revenind la abordarea practică în școli, cred că inclusiv acest subiect, cel al meșteșugurilor, ar fi interesant de predat în școli sau universități. În felul acesta ar exista oameni care încă din procesul de formare ar intra în contact și ar vedea potențialul existent și posibilitatea de orientare a unor meșteșuguri vechi, într-o direcție actuală.
4. Cât de complicat crezi că este să transmiți elemente și viziuni creative altora? Ce presupune pentru tine procesul educativ/ de formare? Care crezi că sunt limitările lui?
Nu știu dacă aș zice că trebuie să transmiți viziuni creative altora, ci mai degrabă să îi faci să și le găsească pe ale lor. Cred că fiecare își are propriul său limbaj creativ, format din elemente și viziuni particulare și probabil să le găsești pe acestea e cel mai greu. Dar aș zice că e un proces individual pe care fiecare trebuie să și-l descopere, o condiție esențială fiind contextul, pe care fie ți-l construiești singur, fie îți este pus la dispoziție de altcineva.
Cele mai adesea întâlnite limitări, din punctul meu de vedere, au fost cele de genul „asta nu se face așa”. Cred eu că tocmai prin lucrurile care au fost făcute altfel decât „se fac” au reușit oamenii de-a lungul timpului să își găsească acele limbaje proprii care au dus la rezultate sincere în practica fiecăruia. Tot prin trecerea unor bariere de genul acesta s-a întâmplat și toată evoluția, atât în istoria artei, cât și în cea a designului. Bineînțeles, nu ne imaginăm sub nicio formă că o să schimbăm istoria, dar vrem să înlăturăm din procesul creativ, cel puțin acolo sus pe deal, acest mod de abordare cu „asta nu se face așa” și să vedem ce rezultate obținem.
Cel mai bun exemplu de disponibilitate de a renunța la acest mod rigid de abordare este chiar domnul Bojodi, meșterul care va fi alături de noi. Meșteșugul lui de împletit nuiele nu a început cu siguranță de la corpuri de iluminat cu piatră și sticlă. Și totuși, are disponibilitatea de veni acolo și a-și face munca așa cum ea „nu se face” în mod normal.
5. Ce ai spera să deprindă mai mult designerii români/ în ce zone crezi că ar fi util să se îndrepte? Știu că pentru tine este importantă relația designerului cu obiectul în sine. Care sunt, din experiența ta, avantajele conceputale, dar și limitările acestei abordări?
Pentru mine e important să existe niște cunoștințe despre materiale și tehnici de lucru, modul în care ele se comportă, limitările și posibilitățile pe care le oferă, iar asta cred că cel mai ușor se întâmplă prin experiență practică. Sunt conștient că acest mod de abordare nu funcționează pentru toată lumea și e total normal să fie așa, însă sunt sigur că oricine se poate folosi de cunoștințe pe care le-ar acumula în felul acesta, chiar dacă ulterior modul de lucru este abordat diferit. Poate că acest minim bagaj de cunoștințe practice ar fi util să fie deprins mai mult de designeri în general.
Din experiență personală, avantajele unei astfel de abordări sunt că de multe ori partea de construcție devine și ea parte a procesului creativ, existând adesea detalii, de multe ori semnificative, care se modifică sau apar tocmai în această etapă. Chiar dacă există o schiță și o idee în mintea mea despre cum va arăta obiectul la care lucrez, de multe ori pe măsură ce lucrul acesta se întâmplă, obiectul ajunge în varianta lui finală într-o formă diferită față de cea schițată. Este o flexibiliate care îmi place mult și care de fiecare dată m-a dus în zone faine, neprevăzute. Cred că rigiditatea unui proces în care execuți un obiect foarte fidel după niște desene sau randari inițiale îți reduce cumva din procesul creativ și ultima parte a acestuia devine doar una de execuție, pe care, în fond, cu acele desene o poate face oricine.
Dezavantajul unui astfel de proces aș zice că este timpul îndelungat de care ai nevoie în majoritatea situațiilor. De la construirea unui portofoliu până la a vedea obiectele finale în realitate sau a-ți forma un public și un flux de lucrări potrivite profilului tău, unde compromisul să fie cât mai mic, toate aceste procese sunt de durată și cred că de multe ori devin un exercițiu de răbdare, încredere și perseverență.
6. Care este povestea alăturării/ implicării tale în acest proiect?
Povestea alăturării în acest proiect este destul de simplă. L-am cunoscut pe Marius în 2019, când am participat prima dată și la Deal, unde am avut o mică intervenție într-un colț din spațiul de acolo. Am terminat-o abia în 2020, când am revenit în tabără, iar ulterior ideea unei astfel de inițiative a apărut în mintea noastră, idee pe care într-o seară am decis să încercăm să o punem în aplicare. Și uite că se întâmplă.
