The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Maratonul de business training pentru afacerile creative

Articol / 09 Apr 2024 / Andra Mihai
  •  Maratonul de business training pentru afacerile creative
1/1
O zi ca un curs de business cu aplicații practice îi așteaptă pe arhitecți și designeri la Summitul aBC de Business Creativ. Alături de antreprenori de top din domeniu, experți în marketing și comunicare, pe parcursul a 8 ore de discuții și dezbateri aceștia vor primi instrumentele necesare pentru a-și demara sau dezvolta afacerea într-un mod sustenabil. Evenimentul este sprijinit de Zoiss Home Design și BT Stup făcând parte dintr-o serie de masterclass-uri care au ca obiectiv dezvoltarea industriei creative în România.

Vineri, 12 aprilie de la ora 12:30 timp de 8 ore, Summitul de Business Creativ aBC va reuni 150 de creativi și reprezentanți ai celor mai profitabile businessuri din arhitectură, design, specialiști în antreprenoriat creativ. Cu 18 specialiști, printre care Dorin Ștefan de la DSBA, poate cel mai cunoscut arhitect român, arh. Claudiu Ionescu de la RINO, arh. Raluca Șoaită, arh. Liviu Zăgan, ing. Marius Șoflete, arh. Sebastian Mîndroiu și alți 15 profesioniști în antreprenoriat creativ, participanții vor avea acces la secretele industriei și tacticile care modelează viitorul afacerilor creative.

Ideea de a creea un eveniment de o zi în care să găsești structurat informații concrete și esențiale pentru un business s-a conturat de la primele întâlniri cu antreprenorii creativi. Un sondaj la care au participat peste 1000 de astfel de antreprenori a evidențiat și nevoile concrete ale pieții, astfel că am conturat o zi întreagă unde abordăm subiecte variate, pornind de la expertiza antreprenorilor cu mai multă experiență, arhitecți, dar și consultanți financiari, profesioniști în comunicare și marketing până la exemple de bune practici care au generat afaceri profitabile și sustenabile. Astfel, summitul de Business Creativ aBC creează un context pentru creștere, învățare și networking de business, a precizat drd. arh. Armina Popeanu, fondator aBC - a Business of Creativity.

Summitul de Business Creativ va explora business-ul arhitecturii, strategii de comunicare, branding personal pentru antreprenorii creativi, training media, cum să te promovezi eficient ca și creativ, sau masterclass financiar adaptat industriei creativen prin:

●     Prezentări, discuții tip panel, interviuri și dezbateri captivante ale speakerilor specialiști ai domeniilor creative;

●     Prelegeri pe teme de business și workshop-uri interactive care îți vor stimula gândire de business și te vor inspira;

●     Masterclass-uri cu specialiști în business;

●     Oportunități de networking cu profesioniști din industrie și entuziaști ai afacerilor.


Mai multe detalii despre Summit-ul aBC aici.

Summitul de Business Creativ aBC powered by ZOISS Home Design și BT STUP este susținut de partenerii Answear, Lyset, casa 4.0, San Marco, 360 furniture, Cadware și Five to Go, acest eveniment reprezintă un efort colaborativ pentru a crește industria creativă și a atinge un segment de industrie considerabil.

***

Despre platforma ANTREPRENORIAT CREATIV

Armina Popeanu – arhitect și fondator ANTREPRENORIAT CREATIV, a debutat în antreprenoriat în urmă cu 10 ani, când a fondat brandul premium de genți și pantofi Lyria – Povestea ta Pictată. De asemenea, a fondat studio-ul de arhitectură AArchitects și, în 2023,  a confondat cil*SCHOOL - o școală cu programe de business aplicate care a debutat cu un program de mini-MBA pentru creative industries leaders. Creează cu ușurință strategii de comunicare și face consultanță pentru business-uri creative.

Armina studiază business de arhitectură printr-un doctorat la Universitatea de Urbanism și Arhitectură Ion Mincu, în urma căruia își propune să creeze un model de business pentru antreprenorii din industriile creative. Este, de asemenea, mentor pentru business-urile creative și crede că educația este motorul progresului, motiv pentru care sprijină cauze ce au în comun această viziune și predă la The Entrepreneurship Academy.

Platforma integrată de educație antreprenorială în domenii creative  aBC - a Business of Creativity a creat un întreg ecosistem de învățare și prin aceasta fondatoarea își propune să ofere informații, suport, să contribuie cu programe și să faciliteze oportunități arhitecților, designerilor și altor antreprenori din industriile creative, care au nevoie de acces la o educație antreprenorială non-formală.