The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

OPEN CALL pentru GRAPHIC DESIGNers: STICKER DE CARTIER

/ 15 Noi 2021 / Andra Mihai
  • OPEN CALL pentru GRAPHIC DESIGNers: STICKER DE CARTIER
1/1
Cartierul Creativ, împreună cu Local Design Circle și Sticker Republic (by Printoteca) lansează OPEN CALL-ul STICKER DE CARTIER. Concursul de design de stickere se adresează tuturor graphic designerilor și studiourilor creative din România și este un demers care dorește să implice comunitatea Cartierului Creativ în a marca locurile din această zonă. 

Împreună conectăm entitățile de pe harta virtuală a Cartierului și le aducem în atenția voastră sub formă de stickere de colecție în cele peste 200 de locații cu spirit creativ. 

Așteptăm propunerile voastre de modele de stickere, până pe 30.11.2021, folosind elemente de bază ale identității Cartierului,  prin formularul de înscriere. Regulamentul complet este disponibil aici.

Juriul, format din membrii Local Design Circle, va selecta dintre înscriși, pe 10.12.2021, cele mai bune stickere pentru a fi imprimate cu ajutorul celor de la Sticker Republic și împărțite în locațiile din Cartierul Creativ.

Cartierul Creativ este un proiect de poziționare și de regenerare urbană, un ecosistem creativ din centrul Bucureștiului, ce își propune valorificarea și potențarea industriilor creative și a organizațiilor și proiectelor culturale din zona definită de Grădinile Cişmigiu şi delimitată de bulevardele Berzei-Elisabeta-Griviţa, din dorința de a contribui la creșterea calității vieții în oraș, din convingerea că industriile creative pot contribui semnificativ la dezvoltarea economică și socială, dar și din speranța că poate schimba narațiunea Bucureștiului, prin expunerea, promovarea și dezvoltarea scenei și a efervescenței locale a acestui oraș.
Local Design Circle este o echipă de profesioniști în domeniul designului grafic care și-a propus să devină vocea designerilor grafici români, să faciliteze accesul la educație în acest domeniu și să contribuie activ la modelarea unui mediu vizual armonios.
The Sticker Printers of The Republic este aici pentru a tipări, vinde și promova povești adezive în numele libertății, artei și bunăstării. Powered by Printoteca.

Proiect creat de Cartierul Creativ, coordonat de Local Design Circle și susținut de Sticker Republic by Printoteca.