Instalația multimedia interactivă FEED ME este un experiment artistic care explorează relația de interdependență dintre lucrarea de artă și publicul său, fiind construită autoironic sub forma unei chemări a supușilor „monstruoasei și veșnic nesătulei Tra” la ritualul de hrănire a acesteia. Lucrările sunt interconectate conceptual și formează un singur organism viu, care se alimentează cu energia produsă de mișcările publicului.
Realizat de Saint Machine (Marilena Oprescu Singer – artist multimedia) și Noper (Radu Pop – artist ilustrator), FEED ME este un proiect care a fost prezentat pentru prima oară ca work in progress în primăvara lui 2014 la Noaptea Albă a Galeriilor de ARCUB împreună cu Artmix, Galeria Galateca, ICR și AFCN, pentru ca în toamnă să fie dezvoltat mai departe de ARCUB pentru participarea la Zilele Bucureștiului 2014.
Interviu cu Marilena Oprescu Singer- Saint Machine
Spune-mi cum a luat naștere proiectul Feed Me și colaborarea dintre tine și Noper.
Cu Noper colaborez de ceva vreme, am lucrat împreună la câteva proiecte pe care le-am creat pentru spațiul public: două dintre edițiile festivalului de proiecții arhitecturale Urban Art, apoi pentru Playground for Animation, o serie de animații interactive pe clădiri și Orange 3d mapping, prima mapare video 3d din România. La începutul lui 2013, l-am sunat și i-am propus să facem împreună o expoziție, care pe vremea aia se numea Fear. I-a plăcut ideea. El avea în stadiul de schițe câteva ilustrații inspirate din tarot, eu un proiect de sertar cu un ou în care trăiește o ființă nesătulă. Lucrând la ea, povestea a crescut și cam așa s-a născut Feed Me. Treaba a devenit contagioasă și am mai corupt doi artiști fără de care nu îmi pot imagina proiectul ăsta: Mitoș Micleușanu și Reniform (Sergiu Negulici). Muzica lui Mitoș întregește atmosfera, iar Sergiu este cel care a modelat 3d desenele mele și le-a transformat într-o animație spectaculoasă. A fost multă muncă de echipă.
Care este conceptul creativ din spatele instalației?
Totul a început cu un vis. Pentru mine Feed Me este un amalgam cât se poate de personal, de la exorcizarea unor coșmaruri până la detalii domestice repetitive esențializate din rutina de zi cu zi. Am pornit de la frica de a te desprinde de un sistem / context la care ești conectat, de care depinzi și care depinde de tine în același timp. Mă interesează tot procesul ăsta de alimentare a sistemului privit ca un organism viu care te transformă, îți altereaza identitatea. Womb of Tra este o cavitate în care mi-am dorit să intri ca într-o stare, coconul te cuprinde și te supune unei experiențe senzoriale. Imersiunea în womb este, printre altele, și o reîntoarcere simbolică la condiția de embrion, un fel de călătorie ritualică în pântecele unui monstru adormit care visează. Lucrările sunt gândite să compuna un întreg, expoziția este un traseu pe care trebuie să îl parcurgi. Ai partea onirica, The Secret Memories, cele șapte ecrane cu animațiile lui Noper, care te poartă dincolo de timp și spațiu, și cea fizică, organică, Sacred Egg, oul care îți cere capul pentru a se hrăni și respira doar atâta timp cât ții capul înăuntrul lui și Womb of Tra care respiră, pulsează și îți șoptește prin tuburi într-o limbă inventată.
Cum a fost el primit de publicul bucureștean până acum și ce planuri aveți cu el?
Aici este adevarată magie, reacțiile vizitatorilor au fost cele care au îmbogățit proiectul cu semnificații la care nu m-aș fi gândit și au confirmat conceptul de la care am plecat și anume că lucrarea există doar prin prisma celui are o privește.
Știu că ați participat la Ars Electronica anul acesta, poți să îmi spui mai multe despre această paricipare?
La Ars Electronica, discutând cu oameni care îmi explicau despre ce e vorba, am început să simt că proiectul a crescut și nu mai are nevoie de mine, am senzatia că Tra are deja o viață proprie și își face de cap. Așteptări nu am, mă bucur că există oameni care rezonează cu toată nebunia asta, de la Ars Electronica am primit mai câteva invitații, printre care Japan Media Arts Festival la Tokyo, Winterlight la Canary Wharf din Londra și Noaptea Albă a Muzeelor la Belgrad.
Ce este Saint Machine și ce alte proiecte ați mai avut?
Saint Machine este un pseudonim apărut odată cu Feed Me. Eu am început în 2005 cu proiecte, printre care 1200 ºC (Cărturești Verona, 2005), Artmix (peluza TNB, 2006), Communication Breakdown (Cărturești Verona, 2007), Urban Art (Palatul Parlamentului, 2007, 2008), Playground for Animation (Cocor media channel, 2009) etc., cam toate implicau transformarea spațiului și participarea vizitatorilor prin diferite forme de interactivitate. M-am jucat puțin și pictând o colecție de șaluri din mătașe ce ilustrau proverbe românești pentru ROD. Acum am în lucru un nou proiect multimedia: Innerform 8, o colecție de țesuturi-cavități, unele canibale cam dubioase, habar nu am ce o să iasă până la urmă.
Care crezi că este nivelul actual al designului digital și grafic în România și ce te aștepți să se întâmple pe viitor în aceste domenii?
Nu știu ce să spun despre alte zone din România, dar din ce văd în București, în ultimul timp se întâmplă atât de multe proiecte frumoase încât nu ai timp să le vezi pe toate, este o perioadă de efervescență creativă. Cred că, în momentul în care ai o idee și dorința de a o realiza, stă în puterea ta să o îndeplinești, nu spun că ar fi și ușor, doar că, dacă ai ceva de spus, sunt multe platforme de exprimare unde poți face asta.
Un festival al tehnologiei, Ars Electronica se concentrează anul acesta pe revoluția digitală și prezintă o imagine asupra modului în care vor fi configurate orașele viitorului atunci când vor exista mai mulți roboți decât oameni în fabrici, când totul în jurul nostru va fi interconectat printr-o inteligență artificială, automobilele se vor conduce singure, iar dronele vor livra scrisorile. O regândire a spațiilor de locuit, care a fost deja inițiată de cei care propun idei noi de arhitectură și forme de organizare sociale menite să țină pasul cu schimbările care vor fi aduse de următoarele decenii.
