The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Amber Academy formează viitoarele generații de specialiști ai industriei dezvoltatoare de jocuri video din România

Articol / 11 Iun 2019 / The Institute
  • Amber Academy formează viitoarele generații de specialiști ai industriei dezvoltatoare de jocuri video din România
1/1
Industria dezvoltatoare de jocuri video din România numără peste 6000 de angajați și este unul dintre cele mai lucrative sectoare creative locale, cu o cifră de afaceri de peste 156 de milioane de dolari în 2017.

Pentru a continua această creștere, industria are nevoie de talent nou, de tineri pasionați de tehnologie și jocuri video, care să transforme pasiunea lor în realitate, în titluri pe care milioane de oameni din întreaga lume să le joace. Din acest motiv a luat naștere Amber Academy, un proiect educațional care are rolul de a identifica și crește talentele excepționale din rândul tinerilor, încă de pe băncile școlii.

Conceptul pilot al Amber Academy a apărut în urmă cu aproape 2 ani în cadrul studioului românesc de game development Amber, printr-o serie de workshop-uri și cursuri dedicate elevilor și studenților din liceele și facultățile din Capitală.

Începând din acest an, Amber Academy își va intensifica eforturile și va iniția un program anual de întâlniri, workshop-uri și internship-uri pentru tinerii care își doresc ca peste câțiva ani să lucreze în industria dezvoltatoare de jocuri video din România. Tinerii pot accesa programele Amber Academy prin prisma parteneriatelor pe care academia le încheie cu instituții de învățământ din București.

„Industria dezvoltatoare de jocuri video din România este într-o continuă creștere, dar în următorii ani aceasta riscă să intre într-o perioadă de stagnare în ceea ce privește recrutarea de talent nou. În lipsa unei curricule digitale la nivelul învățământului pre-universitar, se simțea tot mai mult nevoia unei inițiative consistente care să identifice acei tineri care doresc să-și dezvolte o carieră în această industrie. Astfel a apărut Amber Academy, un program care să pregătească noua generație de game developeri din România și cel mai important, sa păstreze acest talent în țară”, a precizat Dragoș Hâncu, General Manager al Amber.

Principalele programe din cadrul Amber Academy

Crash courses în game development sunt workshop-uri în care studenții Facultăților de Automatică și Calculatoare, Politehnica, Cibernetică si Matematică și Informatică descoperă procesele dezvoltării unui joc video.

În cadrul Amber Junior Game Jams, tinerii pasionați de tehnologie și jocuri au ca obiectiv să creeze un joc video în doar trei zile, sub atenta îndrumare a mentorilor. Primul eveniment de acest gen din 2019 a fost realizat în parteneriat cu Cinetic si Game Heroes, implicând liceele Tudor Vianu, Nicolae Tonitza și George Coșbuc din București.

„Observ o ambiție extraordinară la tinerii cu care am interacționat până acum - proaspeți liceeni care au reușit deja să creeze propriile lor jocuri sau studenți care sunt hotărâți să lucreze în această industrie. Rolul nostru este să le oferim acel bagaj necesar de cunoștințe pe care să-l folosească cu succes atunci când termină facultatea, fie că aleg să lucreze într-unul din zecile de studiouri de game development din țară, fie că vor să dezvolte propriile jocuri”, a precizat Gabriel Ionuț Solomon, mentor Amber Academy.

Programul Summer Camp îi adună laolaltă pe cei mai dedicați elevi și studenți ai primelor două programe. Timp de două săptămâni de foc în cadrul Amber, aceștia învață despre principalele discipline necesare dezvoltării unui joc, îndrumați de mentorii Gabriel Stancu și Aurelian Tălpășanu (producție & game design) Vlad Anghelahar, Brăduț Palaș și Alexandru Dorobăt (programare), Cristian Simionescu și Mihai Teno (artă) și Ana Pohrib.

În urma celor 3 tipuri de evenimente din Amber Academy, cei mai talentați studenți pot începe internship-uri pe disciplinele: programare, artă și game design.

Mai multe detalii despre evenimentele Amber Academy pot fi găsite pe site-ul amberstudio.com și pagina de Facebook Amber.

------------------------------------------------------------------------------

Programul Amber Academy este sprijinit de echipa agenției de digital Pattern din București, formată din Andra Beldean (Creative Projects Manager), Camelia Cucu (Digital Account Exec.), Andrei Toader (Art Director), sub coordonarea Anei Pohrib (People Ops Manager, Amber).