The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Pixel Lights APEL DESCHIS / Artă digitală

Articol / 13 Feb 2023 / Andra Mihai
  • Pixel Lights APEL DESCHIS / Artă digitală
1/1
Lumea digitală a făcut câteva salturi în ultimii ani, nu-i așa? Bineînțeles că da, nu întrebam serios. Dar din moment ce ți-am făcut poftă de întrebări de-acum, iată totuși:Ce înseamnă mai exact digital? Să fie o rețea fluidă de 0 și 1, așa cum suntem obișnuiți să o gândim? Sau, mai degrabă, după cum spune și definiția, o fi un set de elemente discrete, cuantificabile, care s-ar putea întinde destul de mult în afara unui ecran?

Întreb pentru un prieten, desigur. Dar prietenul meu este mai mult orientat înspre vizual. E pasionat de lumină și de pixeli, vrea să vadă adevărul tău despre lume, despre ce crezi tu că poate să însemne digital, pixel, lumină, dincolo de definiții.

Cu alte cuvinte, arată-ne ce au în comun pixelii și lumina (da, mi-ar plăcea să văd și eu), fie că e vorba de video, animație, fotografie, artă interactivă, randări 3D, artă generativă, orice crezi că funcționează pe un ecran (deși, recunosc, atât eu cât și prietenul meu avem o feblețe pentru imaginile în mișcare). Există un pericol serios de a ne îndrăgosti de ea și, dacă se-ntamplă, o vom include în viitoarea expoziție de grup de la Digital:Canvas, în cadrul weekendului de deschidere a Timișoara - Capitală Culturală Europeană (17-19 februarie). Și dacă tot ne îndrăgostim la nebunie de ea, va intra și în triada câștigătorilor (3 lucrări preferate vor aduce fiecăruia dintre cei 3 artiști un premiu de 100 EUR).

Dacă ai între 18 și 30 de ani, trimite-ne lucrarea în format full HD, sau un link la care să putem să o descărcăm, împreună cu o fotografie de-a ta, un scurt bio (vă rugăm, pe scurt, ne așteptăm să citim multe și vrem doar să știm ce vă place să faceți și de ce) și un portofoliu pe adresa de e-mail de mai jos, cel târziu până la 14 februarie (și, desigur, nu mai târziu de ora 23:59, ora României). Email: fluidbydigitalcanvas@gmail.com.

Citiți întregul regulament aici.

***

Pixel Lights este parte din Fluid, proiect organizat de artouching în colaborare cu Marginal, în cadrul programului cultural național Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și finanțat prin programul Opening+, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

artouching (www.artouching.com) este un studio de artă și design din Timișoara, de tip artist run space, creat de Livia Mateiaș și Marius Jurca. Are ca obiectiv crearea de experiențe Heartouching, mai exact experiențe care să atingă sufletul participanților. Folosim arta și designul ca forme de expresie pentru a aduce valoare oamenilor, produselor și societății.

DIGITAL:CANVAS este un spatiu alternativ, dezvoltat în cadrul studioului artouching. Găzduiește evenimente de tip one day show - expoziții solo, expoziții de grup, artist talk-uri, workshop-uri sau performace-uri audio-vizuale în care arta, tehnologia și știința se întrepătrund într-un mod inedit.

Marginal (www.marginal.ro) este o organizație non-profit din București, care funcționează ca o platformă transdisciplinară pentru susținerea, promovarea și extinderea rețelelor de colaborare între artiști și agenți din alte domenii, cu accent pe științe umaniste și cu implicații din zona științei și tehnologiei în structurile social-culturale contemporane.

Parteneri: Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest Timișoara; UNArte - Universitatea Națională de Arte București, Uniunea Artiștilor Plastici Filiala Timișoara

Parteneri Media: Ornella Studio Design, Vivo Media, Propagarta, Radio România Cultural, Tvr Timișoara, Radio Timișoara