The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Realitatea virtuală cucerește cea de-a 14-a ediție ANIMEST

Articol / 28 Mai 2019 / The Institute
  • Realitatea virtuală cucerește cea de-a 14-a ediție ANIMEST
1/1
Realitatea virtuală nu mai este de multă vreme o noutate absolută, dar câți dintre cinefilii din România au avut până acum ocazia de a se delecta cu filme de animație VR? Tocmai pentru că îi putem număra pe degete, la cea de-a 14-a ediție, ANIMEST și-a propus să își suprindă publicul cu o experiență cu totul și cu totul specială. Între 4 și 13 octombrie, în premieră în România, un spectaculos maraton competițional de filme de animație VR va îmbogăți programul celui important eveniment de gen din Europa de Est.

Înscrierile pentru noua secțiune tematică inclusă în programul festivalului au început, iar până pe 20 iunie, artiștii din întreaga lume sunt invitați să-și înscrie filmele în competiția VR, prin intermediul formularului disponibil pe site. O lună mai au la dispoziție și cineaștii interesați să își înscrie cele mai noi proiecte de scurt și lungmetraj, produse după 1 ianuarie 2018, într-una din cele șase categorii: Lungmetraj, Scurtmetraj international, Film studenţesc, Videoclip, Scurtmetraj românesc și Minimest (scurtmetraje pentru copii).

Sute de filme sosite din toate colțurile lumii au fost deja înscrise în competiție. Pentru cel de-al treilea an consecutiv, câștigătorul Trofeului Animest va intra automat pe lista nominalizărilor din care membrii Academiei Americane de Film votează cele cinci scurtmetraje de animaţie finaliste. Animest este primul festival autohton care primeşte această distincţie din partea Academiei Americane de Film și este, de asemenea, Ambasadorul în România al Premiilor Europene de Animație - Emile Awards.

Primele titluri și surprizele incluse în programul din acest an vor fi anunțate spre sfârșitul verii, însă până atunci, fanii filmelor de animație sunt sfătuiți să urmărească pe rețelele sociale aventurile oiței ANIMEST. Însoțită de cele mai bune filme selecționate de-a lungul ultimelor ediții, ea va poposi în următoarele luni la cele mai cool evenimente din țară. După ce a făcut furori la Noaptea Muzeelor, în cadrul proiecției organizate la Rezidența Scena9, joi, pe 23 mai, de la ora 19:00, va ajunge la Sibiu, cu o proiecție-surpriză găzduită de Astra Cluj Cinema. Pe 1 și 2 iunie, filmele de animație revin în București, la festivalul Femei pe Mătăsari, iar între 14 și 16 iunie o serie ce ilustrează 6 poeme contemporane din Bulgaria vor rula în stradă, la Street Delivery. Și cei mai tineri dintre cinefili vor avea parte de o surpriză la Festivalul Opera Copiilor, unde fi proiectate cele mai îndrăgite filme Minimest, între 24 mai și 16 iunie.