Situl se află pe limita dintre două tipuri de țesut radical diferite, între care nu există nicio încercare de racordare sau tranziție. Cele două zone sunt cea de factură tradițională, clădiri joase, în general locuințe unifamiliale, specifice modului de locuire în Bucureștiul vechi și, celalaltă zonă, de factură modernă, definită de clădirile înalte apărute în perioada comunistă.
Între cele două zone unitare se formează o fâșie abandonată, care nu urmărește regulile niciuneia dintre zone. La problema de integrare a fâșiei de teren se adaugă și fostele fabrici, în prezent dezafectate, care nu fac decât să crească starea de nesiguranță a zonei.
Între cele două zone unitare se formează o fâșie abandonată, care nu urmărește regulile niciuneia dintre zone. La problema de integrare a fâșiei de teren se adaugă și fostele fabrici, în prezent dezafectate, care nu fac decât să crească starea de nesiguranță a zonei.
Soluția ideală pentru reintegrarea zonei este refolosirea terenului ocupat de fabrici cu funcțiuni complementare locuirii, care sa readucă zona la viață. În acest sens, propunerea construirii unui centru de reintegrare socială pe lotul unei foste țesătorii, parțial demolată, vine în ajutorul comunității locale. Prin păstrarea clădirii reprezentative a țesătoriei, se menține memoria locului, profitându-se de statutul de reper local pe care această construcție l-a căpătat de-a lungul timpului.
Portofoliu: https://www.behance.net/iuliabarbu
