Proiectul propune dincolo de design-ul obiectului construit, un proces sustenabil de regenerare urbană a unei porţiuni aparţinând fostei zone industriale din estul capitalei. Corpurile fostei fabrici de sticlă Stiteh SA, situată în estul cartierului Pantelimon, între parcul omonim şi platforma industrială Republica, sunt propuse pentru reabilitare.
Vechea hală boltită rezultă într-un amplu spaţiu multifuncţional în care pot fi alternate periodic atât activităţi de pregătire profesională pentru sectorul blue-collar, cât şi expoziţii și târguri periodice, promovând obiecte produse local, în cadrul atelierelor de upcycling. Aceste ateliere creative, găzduite în spaţiile celuilalt corp reabilitat, paralel cu fosta linie ferată Obor-Titan, reprezintă adevarate hub-uri de interacţiune între industria creativă şi producţia artizanală. Din punct de vedere managerial, acestea pot fi organizate ca unitaţi protejate, promovând inserţia socio-profesională. Ong-uri, think-tank-uri sau grupuri de iniţiativă implicate social pot activa în cadrul „platformei”, propunând şi iniţiind noi parteneriate şi activităţi lucrative în scopul ocupării forţei de muncă pentru grupuri defavorizate. Spaţiile office destinate acestor organizaţii non-profit şi managementului platformei sunt amenajate în cadrul structurii-turn din capătul volumului longitudinal, destinat iniţial unor procese tehnologice de tragere pe verticală a tuburilor de sticlă. Structura în cadre de b.a., lipsită de planşee, a facut oportună stivuirea unor cutii de tip container în care pot fi amenajate birourile. Supramansardarea corpurilor existente oferă spaţii office/săli de conferinţe închiriabile pentru startup-uri, respectiv pentru găzduirea unor evenimente de antreprenoriat şi fundrising. Extinderea etajului 1 permite reconfigurarea circulaţiilor şi a spaţiilor destinate sălilor de cursuri şi formare profesională, iar spaţiile de info-point, recepţie şi cantină de la parter reconfigurează accesele şi relaţiile de la nivelul spaţiului public adiacent. Relaţionarea clădirii cu parcul se face prin intermediul unei limite permeabile care demarcă o zonă peisageră şi de promenadă, echivalentă bandei de halaj a lacului, de o zonă adiacentă clădirii, gândită ca un spaţiu versatil destinat evenimentelor participative sau târgurilor de weekend. Pavilioanele modulare de lemn reprezintă nici mai mult, nici mai puţin decât sugestia unei arhitecturi informale realizate prin participarea comunităţii.
Într-o altă ordine de idei, iniţiativele grassroots, de însuşire şi activare a (non)spaţiului public, nerevendicat de către administraţia locală, pot genera în timp, cu un minim de resurse, procese auto-sustenabile de regenerare. Astfel, Parcul Sticlăriei, actualmente un maidan „sălbatic”, este propus spre a deveni, în urma unor intervenţii minimale, o zonă frecventabilă la joncţiunea dintre cartierele Pantelimon şi Titan. Reabilitarea structurilor existente poate fi finanţată printr-un PPP, iar funcţionalitatea platformei se poate auto-susţine în timp prin intermediul activităţilor lucrative desfăşurate în cooperare. Upcycling-ul sau reciclarea deşeurilor electronice, utilizând obiecte colectate local în prealabil, pot constitui exemple în sensul unei abordări integrate a problemelor sociale (precum excluziunea sau dezocuparea) şi a celor de mediu (reducerea deşeurilor prin reciclare). Memoria industrială al zonei este continuată astfel sub formele soft ale micro-producţiei artizanale şi designului, dedicate mai degrabă problemelor menţionate, decât producţiei şi profitului în sine.
Modelul platformei co-operaţionale propune, pe de o parte, o alternativă de abordare a serviciilor publice într-o manieră integrată şi proactivă, iar pe de altă parte, polemizează cu practicile imobiliare curente, care, fiind centrate pe maximizarea profitului, pot uşor degenera în procese ireversibile de gentrificare, segregare urbană şi ştergere a memoriei locului. Intervenţiile şi costurile minimale ale modelului de regenerare propus, bazat în primul rând pe (re)utilizarea resurselor existente, presupune un (non)profit la fel de minimal, dar suficient pentru a asigura auto-suficienţa şi vitalitatea unui organism urban periferic.
Platforma co-operaţională reprezintă, în ultimă instanţă, un mecanism de angrenare a comunitaţii în proiecte individuale sau comune, vizând consolidarea unui ecosistem urban sustenabil în toate dimensiunile sale – socială, economică şi de impact asupra mediului.
Vechea hală boltită rezultă într-un amplu spaţiu multifuncţional în care pot fi alternate periodic atât activităţi de pregătire profesională pentru sectorul blue-collar, cât şi expoziţii și târguri periodice, promovând obiecte produse local, în cadrul atelierelor de upcycling. Aceste ateliere creative, găzduite în spaţiile celuilalt corp reabilitat, paralel cu fosta linie ferată Obor-Titan, reprezintă adevarate hub-uri de interacţiune între industria creativă şi producţia artizanală. Din punct de vedere managerial, acestea pot fi organizate ca unitaţi protejate, promovând inserţia socio-profesională. Ong-uri, think-tank-uri sau grupuri de iniţiativă implicate social pot activa în cadrul „platformei”, propunând şi iniţiind noi parteneriate şi activităţi lucrative în scopul ocupării forţei de muncă pentru grupuri defavorizate. Spaţiile office destinate acestor organizaţii non-profit şi managementului platformei sunt amenajate în cadrul structurii-turn din capătul volumului longitudinal, destinat iniţial unor procese tehnologice de tragere pe verticală a tuburilor de sticlă. Structura în cadre de b.a., lipsită de planşee, a facut oportună stivuirea unor cutii de tip container în care pot fi amenajate birourile. Supramansardarea corpurilor existente oferă spaţii office/săli de conferinţe închiriabile pentru startup-uri, respectiv pentru găzduirea unor evenimente de antreprenoriat şi fundrising. Extinderea etajului 1 permite reconfigurarea circulaţiilor şi a spaţiilor destinate sălilor de cursuri şi formare profesională, iar spaţiile de info-point, recepţie şi cantină de la parter reconfigurează accesele şi relaţiile de la nivelul spaţiului public adiacent. Relaţionarea clădirii cu parcul se face prin intermediul unei limite permeabile care demarcă o zonă peisageră şi de promenadă, echivalentă bandei de halaj a lacului, de o zonă adiacentă clădirii, gândită ca un spaţiu versatil destinat evenimentelor participative sau târgurilor de weekend. Pavilioanele modulare de lemn reprezintă nici mai mult, nici mai puţin decât sugestia unei arhitecturi informale realizate prin participarea comunităţii.
Într-o altă ordine de idei, iniţiativele grassroots, de însuşire şi activare a (non)spaţiului public, nerevendicat de către administraţia locală, pot genera în timp, cu un minim de resurse, procese auto-sustenabile de regenerare. Astfel, Parcul Sticlăriei, actualmente un maidan „sălbatic”, este propus spre a deveni, în urma unor intervenţii minimale, o zonă frecventabilă la joncţiunea dintre cartierele Pantelimon şi Titan. Reabilitarea structurilor existente poate fi finanţată printr-un PPP, iar funcţionalitatea platformei se poate auto-susţine în timp prin intermediul activităţilor lucrative desfăşurate în cooperare. Upcycling-ul sau reciclarea deşeurilor electronice, utilizând obiecte colectate local în prealabil, pot constitui exemple în sensul unei abordări integrate a problemelor sociale (precum excluziunea sau dezocuparea) şi a celor de mediu (reducerea deşeurilor prin reciclare). Memoria industrială al zonei este continuată astfel sub formele soft ale micro-producţiei artizanale şi designului, dedicate mai degrabă problemelor menţionate, decât producţiei şi profitului în sine.
Modelul platformei co-operaţionale propune, pe de o parte, o alternativă de abordare a serviciilor publice într-o manieră integrată şi proactivă, iar pe de altă parte, polemizează cu practicile imobiliare curente, care, fiind centrate pe maximizarea profitului, pot uşor degenera în procese ireversibile de gentrificare, segregare urbană şi ştergere a memoriei locului. Intervenţiile şi costurile minimale ale modelului de regenerare propus, bazat în primul rând pe (re)utilizarea resurselor existente, presupune un (non)profit la fel de minimal, dar suficient pentru a asigura auto-suficienţa şi vitalitatea unui organism urban periferic.
Platforma co-operaţională reprezintă, în ultimă instanţă, un mecanism de angrenare a comunitaţii în proiecte individuale sau comune, vizând consolidarea unui ecosistem urban sustenabil în toate dimensiunile sale – socială, economică şi de impact asupra mediului.
