Gravura, o tehnică a artelor vizuale, are la bază ca modalități de exprimare săparea, incizarea, perforarea prin diverse procedee fizice sau chimice.
Astfel, această platformă reprezintă zona de creație, unde configurarea imaginilor plastice prinde contur și oferă artistei spațiul necesar pentru a se afirma.
RĂUL NECESAR
Astfel, această platformă reprezintă zona de creație, unde configurarea imaginilor plastice prinde contur și oferă artistei spațiul necesar pentru a se afirma.
RĂUL NECESAR
Ideea, conceptul de “black hole” conturează elemente ce definesc paşii prin care individul trebuie sau alege să treacă pentru a ajunge la desăvârşirea totală a spiritului.
”Black hole”, în viziune generală, este definiţia matematică a unei regiuni între spaţiu şi timp, care exercită o forţă gravitaţională atât de mare încât nici o particulă nu poate scăpa. Dar, în vizunea artistei, “black hole” reprezintă o succesiune de şapte trepte, fiecare simbolizând câte o etapă, de la cea mai ușoară probă până la cea mai dificilă, în urma căreia se ajunge la evoluţia sufletului.
Depăşirea sentimentului de HAOS pe care fiecare individ îl resimte în clipele de negru este redată în imginea unui “black hole” și oferă o viziune simbolică a acestuia, înconjurată de forme geometrice simple, ce conţine cele patru elemente primordiale: apa, aerul, pământul şi focul. Un joc de semne între lumea raţională şi lumea ideilor, ce se aşează fie deasupra, fie sub haloul ce substituie portalul către etapa următoare.