The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Emma Bojonca // Între creație și sustenabilitate

Articol / 20 Oct 2016 / Participant DIPLOMA 2016
  • Emma Bojonca // Între creație și sustenabilitate
  • Emma Bojonca // Între creație și sustenabilitate
  • Emma Bojonca // Între creație și sustenabilitate
  • Emma Bojonca // Între creație și sustenabilitate
  • Emma Bojonca // Între creație și sustenabilitate
  • Emma Bojonca // Între creație și sustenabilitate
1/6
Emma Bojonca este artist și designer textil de interior, a absolvit Facultatea de Arte Decorative din cadrul Universității Naționale de Arte din București. Pe parcursul celor 5 ani de studiu, s-a specializat pe imprimerie și tapiserie. A participat la numeroase expoziții de grup. Printre acestea se numără Expoziția Impresii și expresii textile la Institutul Cultural Român, Tel Aviv, Israel (2016), Expoziție „Culoare/Concept/Textură” la Muzeul județean din Râmnicu Vâlcea, Expoziție „Diploma” la Palatul Știrbei din București – organizată de The institute (2014), Expoziție „ARTFAIR” la Ambasada S.U.A din România (2012).

ÎNTRE SUSTENABILITATE ȘI CREAȚIE. PROIECT DE DESIGN TEXTIL

Proiectul cuprinde o cercetare amănunțită asupra plantelor tinctoriale, asupra rețetelor și studiilor făcute de specialiști în acest domeniu. Această cercetare teoretică a fost transpusă apoi în practică, prin mostrări și experimente făcute în laborator. În funcție de rezultatele experimentelor, s-au ales cele mai reușite mostre pentru a elabora țesături, realizate din fibre naturale de mătase, lână și bumbac, vopsite cu coloranți de natură vegetală într-o gamă bazată pe declinarea tonurilor naturale, puse în valoare de alburi colorate și accente vii de culoare, destinate designului de interior contemporan.  

Sursa de inspirație în realizarea proiectului a fost dorința de a găsi un vector al sustenabilității în designul textil și interesul general în creștere pentru acest domeniu. Produsele sustenabile sunt proiectate, ținând cont de o serie de factori: impactul asupra mediului, ciclul de viață și procentul de reciclare.  
 
Contribuția acestei cercetări are în vedere îndreptarea preferințelor artiștilor și designerilor deopotrivă, către tehnici și tehnologii prietenoase mediului și omului, în domeniile lor de activitate, lucru care în contextul preocupărilor actuale a unui număr impunător de oameni, va aduce avantaje semnificative precum reducerea gradului de poluare, posibilitatea de a crea pentru o piață nouă de desfacere.