Absolventă a UAUIM, Facultatea de Arhitectură, șef de promoție 2018. În 2016-2017 activează ca practicant în cadrul firmei elvețiene SAM Architekten, Zuerich. În 2015-2016 finalizează anul 5 de studii la Universitatea Stuttgart, Facultatea de Arhitectură cu sprijinul bursei de studii Erasmus.
CULINARIA - centru de gastronomie, comerț și evenimente în Stuttgart, Germania
CULINARIA, derivat din cuvântul culinar, referitor la bucătărie, reprezintă o nouă abordare a tipologiei de piață agroalimentară acoperită axată pe profilul gastronomic și în special cel demonstrativ, didactic, în așa fel încât relația dintre consumator și arta culinară să fie mediată și astfel încurajată. Cercetarea pornește de la predicția economică cu privire la renașterea pieței agroalimentare germane. Proiectul reprezintă o metaforă a apetenței culturii germane pentru spațiul generat de revoluția industrială – hala, die Halle. Această arhitectură este reinterpretată, remodelată cu ajutorul principiilor renascetiste perspectivice, născându-se astfel un spațiu de o mare bogație arhitecturală. Dualitatea tectonic-filigran dintre volum alb și hala metalică, răspunde unui context urbanistic complex, dar amintește totodată de primele hale agroalimentare care ofereau străzii o fațadă de cărămidă, iar dincolo de aceasta urma spectacolul arhitecturii metalului.