Bianca Ioana Albuț a studiat între 2011-2015 la Liceul de Artă Dinu Lipatti din Pitești, urmând apoi cursurile Universității Naționale de Arte în cadrul Facultății de Arte Plastice, secția Pictură din 2015 până în 2018.
Reflexii tranzitive
Sintagma definitorie a proiectului este „memento mori” (adu-ţi aminte că vei muri), reflexiile fiind un factor premergător al mesajului temei, cu rolul de a crea o punte de legătură între emoţiile privitorului și cele ale personajelor ilustrate, în momentul conştientizării propriei existenţe. O corelaţie existentă între trecut, prezent și viitor, reprezentată prin momentul redat, personajele ilustrate şi forma în care se transpune reflexia.