Cristina Bodnărescu a studiat între 2011-2015 la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, clasa mate-info, urmând apoi studiile de licență la Universitatea Națională de Arte din București, secția Foto-Video în perioada 2015-2018.
Hidroamintiri
Hidroamintiri s-a născut din dorința de a analiza și exterioriza două preocupări personale: frica de apă și interesul față de modurile în care procesăm informația vizuală. Lucrarea este în sine un și despre un proces. Apa are un rol esențial în definirea proiectului, fobia de apă fiind și motivația subiectivă pentru demersul artistic prezentat. Fascinația pentru mișcarea apei și a bogăției de imagini abstracte și fluctuante pe care le oglindește, este materializată prin fotografie. Trecute apoi prin filtrul analizei formale, ele au fost interpretate antropomorfic.
Formele umane decontextualizate au fost transpuse în medii diferite: în desen, iar apoi în mediul tridimensional, prin sculpturi. Folosindu-se de un proces cognitiv, proiectul dezvăluie tensiunea dintre figurativ și abstract, dintre identificare și decepție, materialitate și imaterialitate, chestionând modul în care suntem constrânși să percepem realitatea.