Daniela Popa a studiat jurnalismul, urmând mai târziu cursurile Facultății de Arte Plastice din București, secția pictură, pentru o mai bună cunoaștere de sine, căutând metoda cea mai bună de a se exprima. Este atrasă de subiecte care tratează inconștientul, tragismul, misticul, comportamentul uman.
Incubus
Proiectul are ca subiect paralizia în timpul visului, fenomen ce se produce în faza de trecere de la starea de somn la cea de veghe și invers. Persoanele care trec prin această stare pot deveni conștiente de o serie de senzații neobișnuite de auz, olfactive sau fizice, pot avea impresia că levitează, merg, fug sau zboară.
Prin intermediul limbajului plastic, Daniela a reprezentat visul, experimentat ca parte a conștiinței trezite, proiectul reprezentând o fuziune a visului cu realitatea. Prin cromatica folosită, aceasta și-a dorit să trimită privitorul într-o lume a oniricului și a supranaturalului. În alcătuirea compoziției plastice s-a folosit de repetarea voită a unor elemente cu scopul de a intensifica mesajul lucrărilor.
Incubus reprezintă transpunerea imaginilor experienței trăirii visului ca o realitate. Pânzele devin suportul stărilor emoționale evanescente pe care autoarea și-a dorit să le imortalizeze.
Incubus
Proiectul are ca subiect paralizia în timpul visului, fenomen ce se produce în faza de trecere de la starea de somn la cea de veghe și invers. Persoanele care trec prin această stare pot deveni conștiente de o serie de senzații neobișnuite de auz, olfactive sau fizice, pot avea impresia că levitează, merg, fug sau zboară.
Prin intermediul limbajului plastic, Daniela a reprezentat visul, experimentat ca parte a conștiinței trezite, proiectul reprezentând o fuziune a visului cu realitatea. Prin cromatica folosită, aceasta și-a dorit să trimită privitorul într-o lume a oniricului și a supranaturalului. În alcătuirea compoziției plastice s-a folosit de repetarea voită a unor elemente cu scopul de a intensifica mesajul lucrărilor.
Incubus reprezintă transpunerea imaginilor experienței trăirii visului ca o realitate. Pânzele devin suportul stărilor emoționale evanescente pe care autoarea și-a dorit să le imortalizeze.