Gabriela Raiu a absolvit un liceu de profil real, matematică-informatică, apoi licența și masterul în sculptură la Universitatea Națională de Arte București. Preocupările sale actuale țin de Univers și ce înseamnă el în perspectivă fizică, pe care încearcă să o traducă în mesaj plastic.
Universul într-o coajă de ou
Tema acestui proiect este Universul, acest Univers rece, descris științific prin calcule, intangibil și căruia îi aparținem. Scopul acestei lucrări este să îmbine știința și arta și să aducă mai aproape Universul măcar pentru o clipă.
Proiectul s-a contruit în mai multe etape, fiecare constând în abordări diferite ale unui element major din Univers (stelele, nebuloasele, găurile negre) ca în final să se concretizeze în mai multe variante ale sale. Spre exemplu, unul dintre obiecte este Universul Nebulos care vrea să surprindă culorile incredibile care se găsesc în nebuloase. Alt obiect aprține Universului vizibil, al stelelor privite noaptea pe cer iar al treilea aparține timpului și spațiului, mai exact modul în care timpul modelează spațiul.
Forma de ou a fost aleasă deoarece oul adună în el atât sfera, una din formele posibile ale Universului, forma lui perfectă, cât și dinamica exploziei originare.