The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

A 13-a ediție a Festivalului Anim’est, dedicată explorării limitelor în animație

Articol / 03 Sep 2018 / The Institute
  • A 13-a ediție a Festivalului Anim’est, dedicată explorării limitelor în animație
1/1
Pentru a treisprezecea toamnă la rând, Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est aduce un suflu proaspăt de energie în cinematografe și pe străzile capitalei. Ediția din acest an, care va avea loc între 28 septembrie și 7 octombrie, este dedicată animației experimentale și de avangardă, adunând la un loc câteva dintre cele mai neconvenționale și inovatoare experimente vizuale animate din anii ’20 și până astăzi, producții emblematice care au marcat istoria cinematografiei și în special pe cea a filmului de animație.

Unul dintre cele mai spectaculoase lungmetraje de animație ale anului deschide ediția cu numărul 13: ”Another Day of Life”, o producție a multipremiatului studio polonez Platige Image, co-regizată de spaniolul Raúl de la Fuente și polonezul Damian Nenow. Un start de festival puternic, relevant pentru tematica de anul acesta, filmul anulează granițele narative tradiționale, îmbinând animația CG de ultimă oră cu scene de live-action, imagini de arhivă și interviuri actuale.

Adaptată după cartea cu același nume, scrisă de jurnalistul polonez Ryszard Kapuściński, animația redă experiențele reale, captivante și tulburătoare ale lui Kapuściński în timpul Războiului Civil Angolez, declanșat în 1975 și care a continuat timp de 27 de ani, devenind unul dintre cele mai sângeroase războaie civile din istorie.

Filmul a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes și a fost proiectat în afara competiției la cea mai recentă ediție a Festivalul Internațional de Film de Animație de la Annecy – cel mai mare festival al industriei de animație.

Cea de-a treisprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est va avea loc în perioada 28 septembrie - 7 octombrie 2018 la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Centrul CINETic, Point și Expirat. Biletele vor putea fi achiziționate în curând pe site-ul www.eventbook.ro și vor fi disponibile, de asemenea, în Cinemateca Eforie și Cinema Elvire Popesco pe toată perioada festivalului.


Anim’est e singurul festival din România care propune filme pentru Premiul Oscar®: începând cu 2017, câștigătorul Trofeului Anim’est intră automat pe lista lungă de nominalizări la Premiul Oscar®, în categoria Cel mai bun scurtmetraj de animație, votată de membrii Academiei Americane de Film®.
Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, partener EMILE Awards – Premiile Europene ale Industriei Filmului de Animație, este organizat de Asociaţia Este’n'est și finanțat de Centrul Naţional la Cinematografiei, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Uniunea Cineaştilor din România și Institutul Cultural Român.

Parteneri instituţionali: Centrul CINETic, UNATC I. L. Caragiale, Forumul Cultural Austriac, Institutul Francez din România, Ambasada Franței în România, Centrul Ceh, Institutul Maghiar din București, Delegația Valonia-Bruxelles, Institutul Polonez.
Parteneri: Groupama România, AVIS Rent a Car, Point, Expirat