Redactată de studenții de la Film din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), revista Film Menu continuă să ofere o platformă cu ajutorul căreia viitori cineaști și critici să-și găsească o voce și să-și împărtășească ideile cu un public larg de cititori pasionați de cinema.
Fiecare proiecție este moderată de doi membri ai redacției, care invită publicul la un dialog pornind de la filmul vizionat. Aceste discuții au ca scop contextualizarea filmelor – se va discuta despre perioada în care a fost produs filmul, despre procesul de filmare, despre autorii filmelor, despre receptarea acestora de către publicul vremii sau critica de film. Publicul este invitat să-și spună impresiile despre film, interpretările personale, experiențe cinefile și orice alte observații doresc să împărtășească cu noi.
Luna martie va fi dedicată femeilor din industria de cinema. În cadrul cineclubului vom proiecta doar filme regizate de femei, iar pe blog vom publica texte și eseuri care privesc istoria de film, printr-o perspectivă feministă. Încă de la începuturile sale, revista Film Menu și-a dorit să atragă atenția asupra acestor subiecte - numărul 7 a avut ca temă principală „Femei Regizor”, în timp ce numărul 22 a fost despre „Cinema Feminist”. În ultimii ani, am observat un interes crescând în cadrul criticii de film pentru discuții despre egalitate de gen și reprezentarea femeilor în cinema, de aceea ne vom folosi de platforma noastră pentru a susține aceste demersuri. În acest sens, ne-am unit forțele cu publicația online Acoperișul de Sticlă, a cărei secțiune „Girls on Film” rămâne o sursă constantă de texte despre cineaste din întreaga lume.
Pentru mai multe detalii puteți consulta Blogul Film Menu la link-ul de mai jos:
https://filmmenu.wordpress.com/cineclub-film-menu/
„Cine mă strigă?” (1979, r. Letiția Popa), 90 min, color
8 martie, ora 19, moderat de Iulia Necșulescu și Andreea Chiper
Filmul urmărește povestea unei tinere pe nume Ina (Mărioara Sterian) condamnată la muncă pe șantier pentru „imoralitate”. Acolo, aceasta se confruntă cu prejudecățile misogine ale muncitorilor bărbați, dar și cu cele ale colegei sale de cameră, Anica (Tora Vasilescu), a cărei seriozitate intră în opoziție constantă cu natura lipsită de griji a Inei.
Probabil cel mai eficient mod de a sintetiza esența filmului este secvența în care Anica, venită de pe șantier, intră în cămăruța în care cele două femei dorm. În fața colegei ei de cameră, Anica începe să se dezbrace, dezvelind straturi peste straturi de haine largi și neatrăgătoare. Pe măsură ce tânăra se dezbracă, atât colega ei de cameră, cât și noi ca spectatori, înțelegem bariera pe care hainele o reprezintă, între corpul femeii și privirile muncitorilor bărbați, pe care îi văzusem într-o secvență ulterioară fluierând dezinvolt după Ina, atunci când ajunge pentru prima oară pe șantier. În acest moment subtil, cele două femei au un schimb de priviri care sugerează că, în ciuda diferențelor și conflictului mocnit dintre ele, vor fi întotdeauna legate de o experiență feminină comună.
„Letiția Popa este, dintre toate aceste regizoare, una dintre cele mai interesante. A realizat scurtmetraje de non-ficțiune, animație și două lungmetraje de ficțiune foarte interesante — Zestrea (1972) și Cine mă strigă? (1979). (...) Ambele filme au o structură non-lineară, sărind de la flashback la prezent, înfățișând traume din trecut și evoluții actuale, cu înflorituri regizorale care fac referire la experiența feminină, ce nu par să fi fost în scenariu. O cineastă foarte interesantă, care a primit foarte puțină atenție.” — Alex Mircioi, „Female Filmmakers and Fiction Films. An introduction to the Style and Stories Made by Women”.
Bilete aici.
Mai multe detalii aici.
„Cléo de 5 à 7” (1962, r. Agnès Varda) 90 min, alb-negru.
15 martie, ora 19, moderat de Ștefan Ristea și Andreea Păiș
Pe parcursul a două ore, o frumoasă cântăreață cunoscută sub numele de scenă Cléo Victoire (Corinne Marchand) încearcă să-și ocupe timpul prin orașul Paris în timp ce așteaptă rezultatele unei biopsii.O cronică a minutelor din viața unei femei, „Cléo de 5 à 7” este un amestec de cinema vérité și melodramă, cu o coloană sonoră semnată de Michel Legrand (Umbrelele din Cherbourg) și scurte apariții din partea lui Jean-Luc Godard și a Annei Karina.
Fondatoare a Noului Val Francez, Agnès Varda a fost o vizionară extrem de independentă, neliniștit de curioasă, a cărei muncă a fost în același timp personală, dar și dedicată lumii din jurul ei. Într-o carieră abundentă în care nu a încetat să extindă noțiunea despre ceea ce poate fi un film, Varda și-a creat un vocabular cinematografic unic care estompează frecvent granițele dintre narațiune și documentar și împletește portrete iubitoare ale prietenilor ei, ale familiei și ale propriilor ei trăiri.
„Agnès Varda a avut nevoie de cinci decenii pentru a atinge un statut unic, de neconfundat, în lumea cinematografică mondială. În acest răstimp a depăşit etape diferite, a adoptat stilistici uneori contradictorii, a repurtat victorii şi a suferit înfrângeri artistice şi personale. A ajuns, însă, într-un punct în care încercările de încadrare în curente cinematografice nu îşi mai au rostul în cazul său, iar demersurile de sinteză ale operelor realizate de ea sfârşesc întotdeauna prin a lăsa nediscutate extrem de multe detalii reprezentative.” — Andrei Rus, în [Profil] : Agnès Varda
Mai multe detalii aici.
„The Girls” (1968, r. Mai Zetterling) 100 min, alb-negru
22 martie, ora 19, moderat de Iris Irodi și Iulia Necșulescu
În timpul unui turneu de teatru prin Suedia, cântând în fața unui public adesea neînțelegător, trei femei (jucate de figuri importante ale cinematografiei suedeze Bibi Andersson, Harriet Andersson și Gunnel Lindblom) își găsesc propriile vieți și căsătorii oglindite în relațiile de gen complexe și combative ce stau la baza piesei de teatru pe care o interpretează.
Actrița-devenită-regizoare Mai Zetterling a zdruncinat peisajul cinematografic european cu un șir de filme impresionant de moderne, sincere din punct de vedere sexual și incendiare din punct de vedere politic, axate pe voința feminină și starea turbulentă a societății postbelice. Capacitatea cineastei de a reda stări psihologice subiective de un impact uimitor, în timp ce sfidează nenumărate tabuuri prin temele pe care le abordează, fac din filmografia sa un punct de referință în orice discuție despre cinemaul feminist.
Cinemaul lui Mai Zetterling a atins noi culmi de experimentare exuberantă și angajament politic aprig cu acest punct de cotitură ascuțit și jucăuș a cinematografiei feministe din anii 1960. Drama pe scenă, realitatea în afara scenei și un torent de fantezii suprarealiste și vise cu ochii deschiși se ciocnesc în „The Girls”, o reflecție zdrobitoare și sardonică asupra nenumăratelor provocări cu care se confruntă femeile pe drumul lor către eliberare, în procesul de a-și face auzite vocile, peste zgomotul patriarhal.
Mai multe detalii aici.
„The Lost Honor of Katharina Blum” (1975, r. Margarethe von Trotta, Volker Schlöndorff) 104 min, color
29 martie, ora 19, moderat de Ramona Aristide și Irina Trocan (Acoperișul de Sticlă)
Când o tânără își petrece noaptea cu un presupus terorist, viața ei liniștită și ordonată cade în ruine. Katharina (Angela Winkler), deși aparent nevinovată, devine dintr-o dată suspectă, căzând pradă unei campanii vicioase de defăimare a poliției și a unui jurnalist tabloid nemilos care îi testează limitele demnității și răbdării.
Prima femeie care a câștigat Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneția, Margarethe von Trotta este una dintre cele mai importante – dar adesea trecute cu vederea – figuri ale Noului Cinema German, despre care am mai discutat cu ocazia proiecției „Anita G”, din luna decembrie. O pionieră a cinemaului feminist, von Trotta nu s-a ferit niciodată de subiecte care rezonează cu discuții revoluționare. Puterea presei, evenimentele istorice, radicalizarea și drepturile femeilor înainte de epoca #MeToo au fost toate elemente vizibile în filmele ei încă de la început.
„The Lost Honor of Katharina Blum” descrie o epocă neliniștită în Germania de Vest, pe fondul unui consens politic postbelic care se prăbușește. Creând una dintre cele mai accesibile și directe lucrări ale cinemaului politic din anii 1970, Margarethe von Trotta și Volker Schlöndorff oferă o adaptare puternică a romanului lui Heinrich Böll, un comentariu înțepător asupra puterii de stat, libertății individuale și manipulării mass-media care este la fel de relevantă astăzi ca atunci când a fost lansată.
Mai multe detalii aici.
***
Proiecțiile din cadrul Cineclubului Film Menu au loc miercuri, la Cinemateca Eforie, str. Strada Eforie 2, sector 3, București. Intrarea este contra cost, conform tarifelor Cinematecii:
-Bilet întreg: 10 lei
-Bilet redus (elevi, studenți, pensionari): 5 lei
-Bilet redus pentru studenții facultăților cu profil cinematografic sau similar: 3 lei
- Persoane cu dizabilități/nevoi speciale: 0 lei
Biletele cu tarif întreg pot fi achiziționate și online, de pe platforma Eventbook aici.
Mai multe detalii găsiți pe blog aici, cât și pe social media: TikTok | Instagram | Facebook
Fiecare proiecție este moderată de doi membri ai redacției, care invită publicul la un dialog pornind de la filmul vizionat. Aceste discuții au ca scop contextualizarea filmelor – se va discuta despre perioada în care a fost produs filmul, despre procesul de filmare, despre autorii filmelor, despre receptarea acestora de către publicul vremii sau critica de film. Publicul este invitat să-și spună impresiile despre film, interpretările personale, experiențe cinefile și orice alte observații doresc să împărtășească cu noi.
Luna martie va fi dedicată femeilor din industria de cinema. În cadrul cineclubului vom proiecta doar filme regizate de femei, iar pe blog vom publica texte și eseuri care privesc istoria de film, printr-o perspectivă feministă. Încă de la începuturile sale, revista Film Menu și-a dorit să atragă atenția asupra acestor subiecte - numărul 7 a avut ca temă principală „Femei Regizor”, în timp ce numărul 22 a fost despre „Cinema Feminist”. În ultimii ani, am observat un interes crescând în cadrul criticii de film pentru discuții despre egalitate de gen și reprezentarea femeilor în cinema, de aceea ne vom folosi de platforma noastră pentru a susține aceste demersuri. În acest sens, ne-am unit forțele cu publicația online Acoperișul de Sticlă, a cărei secțiune „Girls on Film” rămâne o sursă constantă de texte despre cineaste din întreaga lume.
Pentru mai multe detalii puteți consulta Blogul Film Menu la link-ul de mai jos:
https://filmmenu.wordpress.com/cineclub-film-menu/
8 martie, ora 19, moderat de Iulia Necșulescu și Andreea Chiper
Filmul urmărește povestea unei tinere pe nume Ina (Mărioara Sterian) condamnată la muncă pe șantier pentru „imoralitate”. Acolo, aceasta se confruntă cu prejudecățile misogine ale muncitorilor bărbați, dar și cu cele ale colegei sale de cameră, Anica (Tora Vasilescu), a cărei seriozitate intră în opoziție constantă cu natura lipsită de griji a Inei.
Probabil cel mai eficient mod de a sintetiza esența filmului este secvența în care Anica, venită de pe șantier, intră în cămăruța în care cele două femei dorm. În fața colegei ei de cameră, Anica începe să se dezbrace, dezvelind straturi peste straturi de haine largi și neatrăgătoare. Pe măsură ce tânăra se dezbracă, atât colega ei de cameră, cât și noi ca spectatori, înțelegem bariera pe care hainele o reprezintă, între corpul femeii și privirile muncitorilor bărbați, pe care îi văzusem într-o secvență ulterioară fluierând dezinvolt după Ina, atunci când ajunge pentru prima oară pe șantier. În acest moment subtil, cele două femei au un schimb de priviri care sugerează că, în ciuda diferențelor și conflictului mocnit dintre ele, vor fi întotdeauna legate de o experiență feminină comună.
„Letiția Popa este, dintre toate aceste regizoare, una dintre cele mai interesante. A realizat scurtmetraje de non-ficțiune, animație și două lungmetraje de ficțiune foarte interesante — Zestrea (1972) și Cine mă strigă? (1979). (...) Ambele filme au o structură non-lineară, sărind de la flashback la prezent, înfățișând traume din trecut și evoluții actuale, cu înflorituri regizorale care fac referire la experiența feminină, ce nu par să fi fost în scenariu. O cineastă foarte interesantă, care a primit foarte puțină atenție.” — Alex Mircioi, „Female Filmmakers and Fiction Films. An introduction to the Style and Stories Made by Women”.
Bilete aici.
Mai multe detalii aici.
15 martie, ora 19, moderat de Ștefan Ristea și Andreea Păiș
Pe parcursul a două ore, o frumoasă cântăreață cunoscută sub numele de scenă Cléo Victoire (Corinne Marchand) încearcă să-și ocupe timpul prin orașul Paris în timp ce așteaptă rezultatele unei biopsii.O cronică a minutelor din viața unei femei, „Cléo de 5 à 7” este un amestec de cinema vérité și melodramă, cu o coloană sonoră semnată de Michel Legrand (Umbrelele din Cherbourg) și scurte apariții din partea lui Jean-Luc Godard și a Annei Karina.
Fondatoare a Noului Val Francez, Agnès Varda a fost o vizionară extrem de independentă, neliniștit de curioasă, a cărei muncă a fost în același timp personală, dar și dedicată lumii din jurul ei. Într-o carieră abundentă în care nu a încetat să extindă noțiunea despre ceea ce poate fi un film, Varda și-a creat un vocabular cinematografic unic care estompează frecvent granițele dintre narațiune și documentar și împletește portrete iubitoare ale prietenilor ei, ale familiei și ale propriilor ei trăiri.
„Agnès Varda a avut nevoie de cinci decenii pentru a atinge un statut unic, de neconfundat, în lumea cinematografică mondială. În acest răstimp a depăşit etape diferite, a adoptat stilistici uneori contradictorii, a repurtat victorii şi a suferit înfrângeri artistice şi personale. A ajuns, însă, într-un punct în care încercările de încadrare în curente cinematografice nu îşi mai au rostul în cazul său, iar demersurile de sinteză ale operelor realizate de ea sfârşesc întotdeauna prin a lăsa nediscutate extrem de multe detalii reprezentative.” — Andrei Rus, în [Profil] : Agnès Varda
Mai multe detalii aici.
22 martie, ora 19, moderat de Iris Irodi și Iulia Necșulescu
În timpul unui turneu de teatru prin Suedia, cântând în fața unui public adesea neînțelegător, trei femei (jucate de figuri importante ale cinematografiei suedeze Bibi Andersson, Harriet Andersson și Gunnel Lindblom) își găsesc propriile vieți și căsătorii oglindite în relațiile de gen complexe și combative ce stau la baza piesei de teatru pe care o interpretează.
Actrița-devenită-regizoare Mai Zetterling a zdruncinat peisajul cinematografic european cu un șir de filme impresionant de moderne, sincere din punct de vedere sexual și incendiare din punct de vedere politic, axate pe voința feminină și starea turbulentă a societății postbelice. Capacitatea cineastei de a reda stări psihologice subiective de un impact uimitor, în timp ce sfidează nenumărate tabuuri prin temele pe care le abordează, fac din filmografia sa un punct de referință în orice discuție despre cinemaul feminist.
Cinemaul lui Mai Zetterling a atins noi culmi de experimentare exuberantă și angajament politic aprig cu acest punct de cotitură ascuțit și jucăuș a cinematografiei feministe din anii 1960. Drama pe scenă, realitatea în afara scenei și un torent de fantezii suprarealiste și vise cu ochii deschiși se ciocnesc în „The Girls”, o reflecție zdrobitoare și sardonică asupra nenumăratelor provocări cu care se confruntă femeile pe drumul lor către eliberare, în procesul de a-și face auzite vocile, peste zgomotul patriarhal.
Mai multe detalii aici.
29 martie, ora 19, moderat de Ramona Aristide și Irina Trocan (Acoperișul de Sticlă)
Prima femeie care a câștigat Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneția, Margarethe von Trotta este una dintre cele mai importante – dar adesea trecute cu vederea – figuri ale Noului Cinema German, despre care am mai discutat cu ocazia proiecției „Anita G”, din luna decembrie. O pionieră a cinemaului feminist, von Trotta nu s-a ferit niciodată de subiecte care rezonează cu discuții revoluționare. Puterea presei, evenimentele istorice, radicalizarea și drepturile femeilor înainte de epoca #MeToo au fost toate elemente vizibile în filmele ei încă de la început.
„The Lost Honor of Katharina Blum” descrie o epocă neliniștită în Germania de Vest, pe fondul unui consens politic postbelic care se prăbușește. Creând una dintre cele mai accesibile și directe lucrări ale cinemaului politic din anii 1970, Margarethe von Trotta și Volker Schlöndorff oferă o adaptare puternică a romanului lui Heinrich Böll, un comentariu înțepător asupra puterii de stat, libertății individuale și manipulării mass-media care este la fel de relevantă astăzi ca atunci când a fost lansată.
Mai multe detalii aici.
***
Proiecțiile din cadrul Cineclubului Film Menu au loc miercuri, la Cinemateca Eforie, str. Strada Eforie 2, sector 3, București. Intrarea este contra cost, conform tarifelor Cinematecii:
-Bilet întreg: 10 lei
-Bilet redus (elevi, studenți, pensionari): 5 lei
-Bilet redus pentru studenții facultăților cu profil cinematografic sau similar: 3 lei
- Persoane cu dizabilități/nevoi speciale: 0 lei
Biletele cu tarif întreg pot fi achiziționate și online, de pe platforma Eventbook aici.
Mai multe detalii găsiți pe blog aici, cât și pe social media: TikTok | Instagram | Facebook
