The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Începe cea de-a XI-a ediție KINOdiseea, la București | Crina Semciuc, Olimpia Melinte și Cristian Popa în juriul festivalului

Articol / 11 Noi 2019 / The Institute
  • Începe cea de-a XI-a ediție KINOdiseea, la București | Crina Semciuc, Olimpia Melinte și Cristian Popa în juriul festivalului
  • Începe cea de-a XI-a ediție KINOdiseea, la București | Crina Semciuc, Olimpia Melinte și Cristian Popa în juriul festivalului
1/2
Cea de-a XI-a ediție a Festivalului internațional de film pentru publicul tânăr va avea loc la București, între 8 și 13 noiembrie, la Cinema Gloria, Cinema Eforie, Teatrul Apollo 111, Happy Cinema și Muzeul Antipa – Sala Multimedia.

Juriul acestei ediții este format din actorii Crina Semciuc, Olimpia Melinte și Cristian Popa.

Cea de-a XI-a ediție a festivalului KINOdiseea aduce în atenția publicului 4 filme de lungmetraj pentru copii mai mici, între 3 și 7 ani, dublate în limba română, 4 lungmetraje pentru copii între 8 și 14 ani, 3 filme pentru liceeni și tineri cu vârsta de peste 15 ani, o retrospectivă Marvel care cuprinde 4 dintre cele mai iubite filme cu supereroi ale tuturor timpurilor, și 5 calupuri de scurtmetraje pentru diferite categorii de vârstă. Programul complet pe www.kinodiseea.ro.

Gala de deschidere a festivalului va avea loc la Cinema Gloria, pe 8 noiembrie la ora 19:00 și va fi prezentată de actrița și cântăreața Aylin Cadîr. Ceremonia va fi urmată de proiecția filmului olandez din competiția KINOdiseea Junior – Vara mea extraordinară cu Tess, în regia lui Steven Wouterlood. Filmul a fost premiat la Berlinale 2019 și este laureatul a numeroase premii la festivaluri europene dedicate publicului tânăr.

La gală vor fi prezenți și ambasadorii acestei ediții a festivalului – actrițele Dana Rogoz și Ada Condeescu, prezentatoarea Știrilor Pro TV Amalia Enache și Matei Dima (BRomania), care susțin valorile festivalului - educația copiilor prin cultură, vizionarea filmelor în cinematografe și importanța educației audiovizuale a publicului tânăr.

„La KINOdiseea, îi ajutăm pe copii să descopere lumea prin cinematografie, prin filme care combină divertismentul cu educația. Cu atât mai mult în zilele noastre, când cei mici au acces la conținut audiovizual pe tablete, telefoane, la televizor, este important ca ei să înțeleagă universul în care trăiesc, situațiile cu care se confruntă alți copii din alte țări sau continente, să învețe să discearnă informațiile vizuale pe care le primesc zi de zi. Publicul tânăr are nevoie de festivaluri și evenimente care să ofere producții de calitate, la fel de mult cum au adulții. Avem nevoie de generații viitoare preocupate social și civic.” (Ligia Keșișian, director artistic).

La această ediție, juriul competiției internaționale KINOdiseea JUNIOR este format din actorii Crina Semciuc, Olimpia Melinte și Cristian Popa.

Crina Semciuc - Cu o carieră extinsă în film și TV, actrița Crina Semciuc și-a reorientat atenția către scena de teatru, unde am putut-o vedea jucând numeroase roluri în spectacole pe scena Teatrului Național din București precum “Romeo și Julieta, în regia lui Yuri Kordonsky, “Năpasta”, regia Radu Afrim, 2012, "Butoiul cu pulbere" de Dejan Dukovski, regia Felix Alexa, 2014, "Furtuna" după William Shakespeare, regia Alexander Morfov, 2014. Crina este absolventă UNATC, Bucureşti, clasa de actorie a prof. dr. Adriana Popovici, asistent Marius Gîlea, promoţia 2005 și a obţinut premiul UNITER pentru cel mai bun debut în teatru pentru rolul Lena din piesa “Leonce şi Lena” și a fost nominalizată la Premiile Gopo pentru rolul Yasmine din „Selfie“, regizat în 2014 de Cristina Iacob.

Cristian Popa - După un parcurs profesional pe scenele de teatru din România (Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiești, Teatrul “Maria Filotti” din Brăila, Teatrul de Operetă Ion Dacian, Teatrul Act și Teatrul Mic din București) și pe platouri de filmare TV, Cristian Popa a intrat în atenția publicului internațional în 2019 odată cu rolul lui Andrei din filmul Monștri, în regia lui Marius Olteanu, recompensat cu Premiul Publicului pentru debut la Festivalul de Film de la Berlin și Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut la TIFF (Transilvania International Film Festival).

Olimpia Melinte - Actriţa Olimpia Melinte, una dintre cele mai apreciate actrițe ale momentului, nominalizată la Premiile Goya (echivalentul spaniel al Oscarurilor) în 2014, categoria „Revelaţia anului“, pentru dublul rol din „Cannibal“, în regia lui Manuel Martín Cuenca, este cunoscută din producţii precum serialul „Vlad“ de pe PRO TV, „#Selfie“ şi „#Selfie 69“ și recent filmul spaniel „Sordo / The (Silent) War“, regizat de Alfonso Cortés-Cavanillas.

Mai multe detalii despre filmele din competiție și programul festivalului sunt disponibile pe site-ul http://www.kinodiseea.ro/ și pe www.facebook.com/kinodiseea.

Biletele la filme pot fi achiziționate de pe https://eventbook.ro/event/kinodiseea.

Parteneri media: Digi Life, Digi World, Digi Animal World, Music Channel, Europa FM, Itsy Bitsy, Radio România Cultural, Adevărul, Agerpres, Ziare.com, Click pentru femei, Catchy, eva.ro, acasa.ro, Zile și Nopți, Romania Journal, Iqads, PRwave, Iqool, România Pozitivă, Cinemap, MovieNews, Blog de Cinema, AARC, Cinefan, suntparinte.ro, copilul.ro, clopotel.ro, Gokid, urban.ro, Feeder, Goingout, Pro București, Bucharest Guide, inoras.ro, Coțofana Urbană, bucuresteni.ro.

KINOdiseea este organizat de Asociația Culturală Metropolis, co-finanțat de Administrației Fondului Cultural Național, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Uniunii Cineaștilor din România. Proiect cultural finanțat de Primăria Sectorului 3, realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Despre KINOdiseea

KINOdiseea este cel mai mare festival de film pentru copii din Europa Centrală și Sud-Est. Festivalul este membru al ECFA - European Children's Film Association. În cele 10 ediții precedente, festivalul a avut peste 112.000 de participanți.