The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

TIFF 2020 se reprogramează

Articol / 07 Apr 2020 / The Institute
  • TIFF 2020 se reprogrameazăTIFF 2019_Piața Unirii_@Nicu Cherciu
  • TIFF 2020 se reprogrameazăTIFF 2019_Piața Unirii_@Nicu Cherciu
1/2
În contextul situației actuale din țară și ținând cont de restricțiile impuse pentru siguranța tuturor, echipa Festivalului Internațional de Film Transilvania a luat decizia de a reprograma ediția cu numărul 19.

„Am pregătit TIFF-ul până în ultima clipă, am sperat că ne vom întâlni la Cluj între 29 mai și 7 iunie. În acest punct, însă, ne-a devenit clar că acest lucru nu mai este posibil. N-a fost o decizie ușoară, dar suntem optimiști și lucrăm deja la posibilele date alternative”, declară Tudor Giurgiu, președintele festivalului.

Echipa va urmări cu atenție, în perioada următoare, evoluția situației din țară, de care va depinde programarea noilor date pentru TIFF 2020. „Dacă #StămAcasă acum, le dăm șanse evenimentelor pe care le iubim să se întâmple anul acesta, în formule probabil adaptate timpurilor pe care le trăim. Le suntem recunoscători tuturor sponsorilor și partenerilor că sunt în continuare alături de noi. Împreună, vom găsi cele mai bune soluții”, adaugă Tudor Giurgiu.

Înscrierile făcute pentru programe precum Transilvania Pitch Stop, Bursa Alex. Leo Șerban, Competiția Locală rămân valabile, iar cei selectați vor primi vești în timp util despre noul program.

Spectatorii care și-au cumpărat deja bilete și abonamente au două opțiuni: le pot păstra sau își pot recupera banii. Echipa le mulțumește celor care aleg să susțină festivalul în aceste momente complicate, păstrându-le pentru ediția 2020, cu toate modificările pe care le vor impune vremurile incerte prin care trecem cu toții.

Între timp, cât #StămAcasă, platforma de streaming TIFF Unlimited a devenit locul de întâlnire al fanilor TIFF: în fiecare weekend, unlimited.tiff.ro găzduiește premiere gratuite de #CaranTIFF. Urmează spectacole de teatru, experiențe cinematic-culinare, filme cult și multe alte surprize. Catalogul TIFF Unlimited conține peste 100 de titluri: Best of TIFF, Best of Cannes, grupaje de comedii sau documentare. O selecție de filme românești poate fi văzută de oriunde din lume, fără abonament.

Tot în această perioadă, o parte din echipa TIFF s-a implicat în lansarea inițiativei #UnSingurCluj, menită să centralizeze și să sincronizeze eforturile județului Cluj în lupta cu epidemia. Le puteți sprijini sau urmări acțiunile pe unsingurcluj.ro.
__________________________________________________________

Vezi filme pe TIFF Unlimited: unlimited.tiff.ro.

tiff.ro | FB: TransilvaniaIFF | Instagram | Youtube

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația pentru Festivalul de Film Transilvania.