Dezvăluind o parte din culisele vieții de actor, filmul VISUL, comedie regizată de Cătălin Saizescu, după un scenariu semnat de Gabriel Gheorghe, va ajunge în cinematografele din toată țara la mijlocul lunii decembrie 2023.
Produs de Nerv Film și distribuit de Bold Film Studio, lungmetrajul este o comedie inspirată de fapte reale, al cărei protagonist, un actor de provincie aflat în impas, ajunge să lucreze cu câțiva deținuți pentru un spectacol de teatru, iar în timp ce visele lor par să se apropie mai mult de îndeplinire, visul său e din ce în ce mai departe…
Trailerul filmului este disponibil online, aici.
Afișul filmului este un colaj semnat de ilustratoarea Maria Zurbagiu, după o serie de fotografii realizate de Alex Gâlmeanu.
Ocolit de succes, Alex (Vlad Logigan) e înlănțuit într-o relație amoroasă căzută în ruină cu iubita lui, Carmen, o actriță ambițioasă (Georgiana Saizescu) și dezamăgit de interacțiunea cu un regizor de teatru faimos (George Ivașcu) care-l ignoră. Trimis de directoarea teatrului la care lucrează (Magda Catone) la un penitenciar de maximă siguranță să pună în scenă un spectacol ce ar putea fi jucat în cadrul Festivalului de teatru de penitenciar, decide să monteze piesa meșterilor din „Visul unei nopți de vară”. În fața eforturilor deținuților de a-și depăși limitele (Serghei Niculescu-Mizil, Nicodim Ungureanu, Silviu Mircescu, Ștefan Lupu, Mircea Drîmbăreanu, Darius Crețan NOSFE +), Alex înțelege că el este adevăratul prizonier în propria viață. În timp ce deținuții au o motivație secretă să învețe replicile scrise de marele Shakespeare, Alex își găsește drumul spre libertate.
Filmările pentru VISUL au avut loc în perioada noiembrie 2021 - martie 2022 (printre locații aflându-se Penitenciarul Rahova, Teatrul Odeon, cinematograful Gloria, Teatrul Excelsior), iar prima întâlnire cu publicul (într-o variantă de lucru) a avut loc în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF, Cluj-Napoca), secțiunea Zilele Filmului Românesc, urmată, recent, de o a doua proiecție specială la TIFF Oradea, ambele întâmpinate cu extraordinare reacții de apreciere din partea a peste 1000 de spectatori.
„Indiferent de dificultatea proiectului, care nu a fost nici pe departe facil de produs, am reușit să coagulăm o echipă care să se implice sută la sută în realizarea acestui film. În ciuda rigorilor medicale impuse de pandemie precum și a locurilor de filmare dificile (precum Penitenciarul de maximă siguranță Rahova) am avut șansa să reunim o distribuție excepțională cu care am reușit să transformăm acest Vis în realitate. Dezvăluind o parte din culisele vieții de actor, filmul are ca supratemă puterea artei de a schimba oameni și destine, dar prezentată într-o cheie comică.”, spune regizorul Cătălin Saizescu.
Din distribuția filmului VISUL fac parte: Vlad Logigan, Georgiana Saizescu, Gloria Găitan, Serghei Niculescu-Mizil, Nicodim Ungureanu, Silviu Mircescu, Ștefan Lupu, Mircea Drîmbăreanu, Darius Crețan NOSFE, George Ivașcu, Magda Catone, Adrian Nartea, Florin Piersic Jr., Valentin Teodosiu, Gabriel Spahiu, Irina-Margareta Nistor și mulți alții.
Directorul de imagine al filmului este Tudor Mircea RSC, montajul a fost realizat de Tudor Chivulescu, iar muzica originală este semnată de Alexei Țurcan. VISUL marchează debutul Corinei Grămoșteanu în scenografie de film, după impresionante realizări în teatru și operă.
Producător: Cătălin Saizescu; Producător Executiv: Ruxandra Flonta; Director de producție: Bogdan Luca.
Detalii pe: site-ul boldfilmstudio.ro/productii/visul/ și canalele de Instagram (@visul_film) - TikTok (visul.filmul) - YouTube - Facebook Bold Film Studio - Facebook Nerv Film.
Un film realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și finanțat de: ALTEX, Kaufland, DEDEMAN, Alliance Healthcare România, BOIRON, Cineplexx România, Tinervis Group, FLIP TECHNOLOGIES, URSUS, COTNARI, United Media Services