Vlad Tăușance este norocos. Pentru că face parte, și promovează asta, din prima generație care a putut să-și inventeze meseriile. Freelancer cu program fix. Strateg. Consultant. Trainer. Speaker. Scriitor. Vlad este modelul perfect al ADHD-ului creativ ce caracterizează munca în secolul 21. Astăzi vorbim cu el despre implicarea sa în proiectul Baia Mare Capitală Culturală 2021, despre proiect în general și despre orașul acesta, din nordul dar și din sufletul României.
Salutări, Vlad.
În câteva cuvinte, cum ai ajuns să fii implicat în acest proiect? Și cum se traduce, concret, ceea ce faci tu pentru Baia Mare?
Primăria din Baia Mare se hotărâse, anul trecut, să intre, pe ultima sută, în competiție. Eram proaspăt întors din Asia, iar un prieten și coleg de misiuni imposibile mi-a propus povestea asta. Am acceptat din prima.
În cadrul proiectului și al fundației care-l coordonează fac ce fac de obicei: strategie, conectez oameni și idei. Am făcut de toate, de la convins artiști și căutat fonduri, la inventat tactici și instituții. Să zicem că sunt omul care face planul, care motivează echipa. Fără echipă, nu valorez mare lucru. Nu mă consider un manager cultural sau un director artistic by the book, am preferat să experimentez lucruri noi pe toate planurile. Când nu există precedent, rețetele nu au sens.
De ce Baia Mare? Ca să dăm glas cârcotașilor și rău-intenționaților, ce caută un oraș mic, cu tradiție culturală minoră în raport cu celelalte 3 finaliste, în această competiție? Este un caz de David vs Goliath?
E un concurs de proiecte, nu un concurs de Miss Cultura. Craiova și Iași au ieșit din joc tocmai pentru că s-au bazat prea mult pe tradiție. Celelalte orașe – apropos, sunt timișorean de origine și bucureștean de adopție – au avantaje logistice, dar și multă inerție cu care trebuie să lupte, multe orgolii de ținut în frâu. Suntem un startup în competiție cu niște corporații.
Nu consider cultura locală drept minoră. Orașul are o energie extraordinară, este un teritoriu fertil cultural, drept dovadă produce creativi și creatori pe bandă rulantă. Adrian Ghenie, Mircea Suciu, Bodgan Rață, Zoltan Bela, Cosmin Năsui, Șerban Alexandrescu… toți vin de aici. Și sunt orice numai minori nu. Nu cred că Timișoara a avut o promoție recentă de calibrul ăsta.
Plus Bumbuț. Hajdu Tamás (prin adopție). Pare o filieră bună pentru artele vizuale?
Plus Silviu Gheție, Mihai Grigorescu, Vasile Dorolți, Olah Laszlo Tibor. Există un high-life al fotografiei la Baia Mare, fie că vorbim despre ecourile grupului 7 Zile din anii 2000, sau de multe talente tinere, care vor confirma. De altfel, pe 8 septembrie deschidem porțile primei ediții a Salonului European de Fotografie Baia Mare. Vor fi 14 expoziții personale ale unor oameni legați de Baia Mare, dar și ale numelor grele din zona narativă: Crisbășan, Alexandru Paul, George Popescu, Ioana Moldovan… Categoric, orașul are gene vizuale excelente, confirmate, de altfel și în design sau grafică.
Poate fi chiar un avantaj, această poziție, în măsura în care politica pare a fi una de susținere a dezvoltării culturale a unor zone care au nevoie de sprijin, în detrimentul celor care se pot susține și singure?
Putem specula, dar cred că este și o chestiune de chimie cu juriul. Da, Clujul și Bucureștiul sunt deja branduri culturale consistente și centre funcționale. Dar, dacă stăm să ne gândim, Timișoara ar putea avea nevoie la fel de mare de titlu pentru a-și regăsi ritmul. Bucureștiul are nevoie ca de aer de o identitate și o strategie asumată. Clujul funcționează bine prin confirmări. Titlul este un catalizator pentru oricine.
Singura cale sigură spre titlu este să te iei în serios. Cred că toate cele patru orașe au progresat enorm de la primul dosar de candidatură.
Asta e clar. Iar câștigătorul va progresa “și mai enorm” până în 2021.
Din septembrie începe greul. Aici e o chestie nebună: în 98% din cazuri, echipa care scrie dosarul zboară sau nici măcar nu este în cărți pentru implementare. Noi vrem să dovedim contrariul. De altfel, suntem singurul oraș care și-a numit directorul artistic.
Dincolo de ceea ce este scris în dosarul de depunere a candidaturii, care crezi că va fi impactul real, de zi cu zi, în viața cetățenilor?
În linie logică: mai multe opțiuni în educație și economie creativă înseamnă mai mulți tineri rămași în oraș și mai multe talente relocate în zonă. O asemenea schimbare în textura socială diversifică oferta în sectorul de servicii, de la restaurante la taxiuri, de la piețe la librării. Apar business-uri noi și job-uri de care ieri nu auzise nimeni, awareness-ul național al orașului crește, turismul crește și el exponențial. Automat crește și mobilitatea socială, se activează audiențe acum excluse, se schimbă, prin contagiune, limbajul și temele publice. Apar microlideri, care încep să pună presiune pe administrație și politic. Și tot așa.
O efervescență culturală care poate da naștere unui model de genul Berlin, “poor but sexy”?
În Berlin vorbim deja despre gentrificare. La Baia Mare este loc de reconversie sănătoasă. Îl văd ca un oraș atractiv pentru creativi care vor un oraș user-friendly, cu prețuri și atitudine umană, înconjurat de rezervații naturale, primitor cu copiii și bicicletele. De altfel, am și închiriat un apartament cu vedere la pădure. După 19 ani de nevroze bucureștene, mi se pare ireal de normal.
Și dacă nu va câștiga Baia Mare?
Am avut grijă să începem niște lucruri cu bătaie lungă. Am inclus orașul în rețele de evenimente: Street Delivery, Noaptea Galeriilor, Caravana TIFF. Am schițat organizații suport pentru turism cultural, management cultural, fundraising și organizare de evenimente. Am deschis un centru de voluntariat și un laborator media care poate face producție video de calitate. Am redat circuitului cultural patru spații noi. Am mutat în Maramureș workshopul internațional de film documentat Aristoteles. Am pus în contact organizații și operatori locali cu parteneri internaționali, inclusiv în vederea deschiderii unor noi instituții universitare sau pre-universitare. Cel mai importat, am pus umărul la formarea unei echipe care funcționează ca o agenție culturală alternativă.
Logic ar fi ca lucrurile să se dezvolte. Evident, există și varianta în care suntem lapidați în piața centrală. Dar am încredere în oraș și în tipping point-ul lui Gladwell.
Ne place ideea de dezvoltare regională, mai mult decât doar a orașului în sine. Dar nu vorbim doar despre clișeul Maramureș, Cimitirul Vesel, biserici de lemn și atât, nu?
Evident că nu. Visez la o strategie culturală și turistică integrată care să includă cinci județe, iar primele demersuri au fost deja făcute. Legat de Maramureș, avem două obiective mari. În primul rând, să prezervăm și prezentăm tradiția într-un mod ne-pășunist și neinvaziv, prin tehnologie și interacțiune artistică. În al doilea rând, să nu distrugem regiunea făcând asta. Turismul de masă este un cancer cultural, așa că trebuie lucrat foarte gingaș.
Cultura ospitalității este, poate, cel mai “grounded” concept propus, dintre cele 4. Cel mai puțin abstracto-conceptual, dacă vrei. Totuși, este cu siguranță unul relevant pentru fibra socială. Ți se pare un avantaj acesta, pentru proiectul vostru?
Asta a fost și recomandarea juriului, să pornim de la lucruri concrete, ușor de asumat de comunitate și ușor de înțeles de turism. Conceptul de ”hosting” nu este însă sărac, este o mantră foarte actuală în educație, dar și o direcție conceptuală în geo-politică. Ba chiar și Chivas are o campanie internațională numită ”The Art of Hosting”. Legat de tema candidaturii, nu vorbim despre pâine, sare, horincă și dansuri populare. Vorbim despre o atitudine istorică, o strategie de supraviețuire și de viețuire. Dacă stai să sapi în antropologie, vei vedea că există multiple valențe ale ospitalității, care mai de care mai abstracte: de la ospitalitatea sexuală ritualică la găzduire ca suspendare a spațiului profan. În general, conceptele bune nu sunt chinuite, nici în cultură, nici în advertising, nici în economie. Am știu de la început că am dat de aur cu „the culture of hosting”, iar entuziasmul colaboratorilor europeni mi-a dovedit cât universal este conceptul.
Dacă tot privim antropologic ospitalitatea, relația românului cu străinul este una complexă, de îmbrățișare dar și de reticență. Cam cum e și relația sa cu fenomenul cultural?
Cumva, da. Cred că ospitalitatea, la fel ca raportarea la cultură, pot avea la bază o doză de precauție. Încă mergem la teatru și citim cărți pentru că ”nu strică”, pentru că ”așa se face”. E multă presiune socială și conformism în consumul cultural din România.
Foarte interesantă “alianța” cu Clujul. Poți elabora un pic?
M-am împrietenit cu echipa de la Cluj și am decis să strângem rândurile, indiferent cine va câștiga. Vorbim despre uși deschise, proiecte educaționale sau culturale comune, presiune comună pentru schimbare legislativă, dar și despre un fond de proiect alocat pentru 2021. E firesc să fie așa: suntem la două ore distanță cu mașina, băimărenii aleg, de obicei, Clujul pentru studii, universitatea locală ține de cea din Cluj, IT&C-ul local este conectat la clusterul clujean. Nu suntem izolaționiști.
Cultura, un model de business? O resursă economică? Vorba unui publicitar cu greutate, legat de sprijinirea unui proiect cultural de către un client al agenției: “phewww, clienții și cultura!”. Oare se mai schimbă aceste lucruri?
Cultura nu are miză economică, dar produce, inevitabil, efecte economice. Cultura este, se întâmplă, în interiorul societății, nu în afara ei. Abuzatul termen de ”industrii creative”, mi se pare o generalizare de funcționar. Potențialul de a inventa o țară sau un oraș în jurul culturii și educației, însă, este considerabil.
Pe de altă parte, educația și cultura pot coabita cu zona de business, dacă relația se bazează pe respect și obiective pe termen lung. Premisele există, la fel și prototipurile funcționale. Ca exemplu, cred că zona corporate poate susține, ca partener alternativ, un sector independent sănătos, dacă-i înțelege nevoia de independența. Suntem pe drumul către un teatru BRD, am avut un pavilion Unicredit, probabil că vom avea și un liceu Carrefour sau o universitate Samsung. Important este ca aceste instituții să nu fie norma, ci excepția.
Apropos de acest lucru, bid-book-ul este nu numai foarte profi, ci și foarte “business” structurat. Ca o prezentare de targeturi și strategie corporatistă. A venit ca o intenție de la început sau este rezultatul background-ului celor din echipă?
Am pus la lucru concepte cu care eram familiar, de la lean startup model la holacracy, am căutat soluții inovative și scalabile. Pentru că doar așa putem pune pe picioare proiectul într-un timp scurt. Cam toată echipa are un background de comunicare sau marketing, toată lumea are habar de antreprenoriat, toți ne-am intersectat cu zona corporate. Abordarea asta hibridă a funcționat bine până acum.
Vezi o implicare a ta, personală, pe viitor, în zona proiectelor culturalo-corporate?
Lucrez deja, alături de Fundația Friends For Friends, la câteva proiecte care schimbă jocul pe partea educațională și care sunt dezvoltate împreună cu corporații. Am primit câteva propuneri pentru proiecte de impact pe zona culturală. Mi-ar plăcea să explorez această direcție, dar aș prefera ceva la scară regională. Să vedem cum se împart cărțile.
Top 3 proiecte ale strategiei, din punctul tău de vedere, personal?
Festivalul KnowNow, un eveniment de o săptămână care ar trebui să aducă la Baia Mare cele mai influente minți ale planetei. Pentru că Sir Ken Robinson costă mai puțin decât Avicii.
Rebuilding Babel – un proiect în care vreau să aduc squatteri din Bruxelles, Berlin și Roma pentru a face proiecte cu comunitățile marginale din Baia Mare.
Calendarul Străvechi – un program de un an care suprapune sărbătorile precreștine și calendarul pastoral cu artiști și sărbători similare din întreaga lume.
Top 3 momente memorabile din întregul efort de a munci la această strategie?
Grigore Leșe conducând un Lexus spre Târgu Lăpuș, în timp ce ascultam un CD ne-masterizat cu un concert absolut șamanic.
Prima seară de Street Delivery, când a plouat cu spume și eram singur la pogo cu puștanii de liceu.
Toate zilele petrecute pe terasa din fața fundației, unde ne-am mutat biroul la soare.
Top 3 provocări sau momente dificile?
Acum este momentul cel mai greu, pentru că așteptăm vizita juriului. Mă simt ca după Bac, în așteptarea rezultatelor.
Mi-am atins limita de efort în nopțile dinaintea predării dosarului. Mi-am dat seama că nu sunt așa de deștept cum credeam.
Provocări au tot fost, cea mai mare este de a găsi un loc cu muzică decentă deschis după ora 1 noaptea. M-am gândit serios să-mi deschid un bar.
Va exista un Vlad Tăușance mai bun, mai împlinit, la sfârșitul lui 2016? Indiferent de rezultatul selecției?
Va exista un Tăușance mai obosit și mai înțelept. Am învățat enorm în ultimul an. Am cunoscut oamenii extraordinari și am proiecte de joacă pentru următorii cinci ani. Nu-i puțin lucru.
Mulțumim, Vlad. Și mult succes, atât ție cât și întregii echipe!
–
Mai este foarte puțin timp până vom afla cine va fi Capitala Europeană a Culturii 2021. În perioada 15-16 septembrie 2016, juriul va audia proiectele celor 4 orașe ce au trecut de faza de preselecție: Baia-Mare, București, Cluj-Napoca, Timișoara. Cele patru bid-books pot fi citite aici.
Salutări, Vlad.
În câteva cuvinte, cum ai ajuns să fii implicat în acest proiect? Și cum se traduce, concret, ceea ce faci tu pentru Baia Mare?
Primăria din Baia Mare se hotărâse, anul trecut, să intre, pe ultima sută, în competiție. Eram proaspăt întors din Asia, iar un prieten și coleg de misiuni imposibile mi-a propus povestea asta. Am acceptat din prima.
În cadrul proiectului și al fundației care-l coordonează fac ce fac de obicei: strategie, conectez oameni și idei. Am făcut de toate, de la convins artiști și căutat fonduri, la inventat tactici și instituții. Să zicem că sunt omul care face planul, care motivează echipa. Fără echipă, nu valorez mare lucru. Nu mă consider un manager cultural sau un director artistic by the book, am preferat să experimentez lucruri noi pe toate planurile. Când nu există precedent, rețetele nu au sens.
De ce Baia Mare? Ca să dăm glas cârcotașilor și rău-intenționaților, ce caută un oraș mic, cu tradiție culturală minoră în raport cu celelalte 3 finaliste, în această competiție? Este un caz de David vs Goliath?
E un concurs de proiecte, nu un concurs de Miss Cultura. Craiova și Iași au ieșit din joc tocmai pentru că s-au bazat prea mult pe tradiție. Celelalte orașe – apropos, sunt timișorean de origine și bucureștean de adopție – au avantaje logistice, dar și multă inerție cu care trebuie să lupte, multe orgolii de ținut în frâu. Suntem un startup în competiție cu niște corporații.
Nu consider cultura locală drept minoră. Orașul are o energie extraordinară, este un teritoriu fertil cultural, drept dovadă produce creativi și creatori pe bandă rulantă. Adrian Ghenie, Mircea Suciu, Bodgan Rață, Zoltan Bela, Cosmin Năsui, Șerban Alexandrescu… toți vin de aici. Și sunt orice numai minori nu. Nu cred că Timișoara a avut o promoție recentă de calibrul ăsta.
Plus Bumbuț. Hajdu Tamás (prin adopție). Pare o filieră bună pentru artele vizuale?
Plus Silviu Gheție, Mihai Grigorescu, Vasile Dorolți, Olah Laszlo Tibor. Există un high-life al fotografiei la Baia Mare, fie că vorbim despre ecourile grupului 7 Zile din anii 2000, sau de multe talente tinere, care vor confirma. De altfel, pe 8 septembrie deschidem porțile primei ediții a Salonului European de Fotografie Baia Mare. Vor fi 14 expoziții personale ale unor oameni legați de Baia Mare, dar și ale numelor grele din zona narativă: Crisbășan, Alexandru Paul, George Popescu, Ioana Moldovan… Categoric, orașul are gene vizuale excelente, confirmate, de altfel și în design sau grafică.
Poate fi chiar un avantaj, această poziție, în măsura în care politica pare a fi una de susținere a dezvoltării culturale a unor zone care au nevoie de sprijin, în detrimentul celor care se pot susține și singure?
Putem specula, dar cred că este și o chestiune de chimie cu juriul. Da, Clujul și Bucureștiul sunt deja branduri culturale consistente și centre funcționale. Dar, dacă stăm să ne gândim, Timișoara ar putea avea nevoie la fel de mare de titlu pentru a-și regăsi ritmul. Bucureștiul are nevoie ca de aer de o identitate și o strategie asumată. Clujul funcționează bine prin confirmări. Titlul este un catalizator pentru oricine.
Singura cale sigură spre titlu este să te iei în serios. Cred că toate cele patru orașe au progresat enorm de la primul dosar de candidatură.
Asta e clar. Iar câștigătorul va progresa “și mai enorm” până în 2021.
Din septembrie începe greul. Aici e o chestie nebună: în 98% din cazuri, echipa care scrie dosarul zboară sau nici măcar nu este în cărți pentru implementare. Noi vrem să dovedim contrariul. De altfel, suntem singurul oraș care și-a numit directorul artistic.
Dincolo de ceea ce este scris în dosarul de depunere a candidaturii, care crezi că va fi impactul real, de zi cu zi, în viața cetățenilor?
În linie logică: mai multe opțiuni în educație și economie creativă înseamnă mai mulți tineri rămași în oraș și mai multe talente relocate în zonă. O asemenea schimbare în textura socială diversifică oferta în sectorul de servicii, de la restaurante la taxiuri, de la piețe la librării. Apar business-uri noi și job-uri de care ieri nu auzise nimeni, awareness-ul național al orașului crește, turismul crește și el exponențial. Automat crește și mobilitatea socială, se activează audiențe acum excluse, se schimbă, prin contagiune, limbajul și temele publice. Apar microlideri, care încep să pună presiune pe administrație și politic. Și tot așa.
O efervescență culturală care poate da naștere unui model de genul Berlin, “poor but sexy”?
În Berlin vorbim deja despre gentrificare. La Baia Mare este loc de reconversie sănătoasă. Îl văd ca un oraș atractiv pentru creativi care vor un oraș user-friendly, cu prețuri și atitudine umană, înconjurat de rezervații naturale, primitor cu copiii și bicicletele. De altfel, am și închiriat un apartament cu vedere la pădure. După 19 ani de nevroze bucureștene, mi se pare ireal de normal.
Și dacă nu va câștiga Baia Mare?
Am avut grijă să începem niște lucruri cu bătaie lungă. Am inclus orașul în rețele de evenimente: Street Delivery, Noaptea Galeriilor, Caravana TIFF. Am schițat organizații suport pentru turism cultural, management cultural, fundraising și organizare de evenimente. Am deschis un centru de voluntariat și un laborator media care poate face producție video de calitate. Am redat circuitului cultural patru spații noi. Am mutat în Maramureș workshopul internațional de film documentat Aristoteles. Am pus în contact organizații și operatori locali cu parteneri internaționali, inclusiv în vederea deschiderii unor noi instituții universitare sau pre-universitare. Cel mai importat, am pus umărul la formarea unei echipe care funcționează ca o agenție culturală alternativă.
Logic ar fi ca lucrurile să se dezvolte. Evident, există și varianta în care suntem lapidați în piața centrală. Dar am încredere în oraș și în tipping point-ul lui Gladwell.
Ne place ideea de dezvoltare regională, mai mult decât doar a orașului în sine. Dar nu vorbim doar despre clișeul Maramureș, Cimitirul Vesel, biserici de lemn și atât, nu?
Evident că nu. Visez la o strategie culturală și turistică integrată care să includă cinci județe, iar primele demersuri au fost deja făcute. Legat de Maramureș, avem două obiective mari. În primul rând, să prezervăm și prezentăm tradiția într-un mod ne-pășunist și neinvaziv, prin tehnologie și interacțiune artistică. În al doilea rând, să nu distrugem regiunea făcând asta. Turismul de masă este un cancer cultural, așa că trebuie lucrat foarte gingaș.
Cultura ospitalității este, poate, cel mai “grounded” concept propus, dintre cele 4. Cel mai puțin abstracto-conceptual, dacă vrei. Totuși, este cu siguranță unul relevant pentru fibra socială. Ți se pare un avantaj acesta, pentru proiectul vostru?
Asta a fost și recomandarea juriului, să pornim de la lucruri concrete, ușor de asumat de comunitate și ușor de înțeles de turism. Conceptul de ”hosting” nu este însă sărac, este o mantră foarte actuală în educație, dar și o direcție conceptuală în geo-politică. Ba chiar și Chivas are o campanie internațională numită ”The Art of Hosting”. Legat de tema candidaturii, nu vorbim despre pâine, sare, horincă și dansuri populare. Vorbim despre o atitudine istorică, o strategie de supraviețuire și de viețuire. Dacă stai să sapi în antropologie, vei vedea că există multiple valențe ale ospitalității, care mai de care mai abstracte: de la ospitalitatea sexuală ritualică la găzduire ca suspendare a spațiului profan. În general, conceptele bune nu sunt chinuite, nici în cultură, nici în advertising, nici în economie. Am știu de la început că am dat de aur cu „the culture of hosting”, iar entuziasmul colaboratorilor europeni mi-a dovedit cât universal este conceptul.
Dacă tot privim antropologic ospitalitatea, relația românului cu străinul este una complexă, de îmbrățișare dar și de reticență. Cam cum e și relația sa cu fenomenul cultural?
Cumva, da. Cred că ospitalitatea, la fel ca raportarea la cultură, pot avea la bază o doză de precauție. Încă mergem la teatru și citim cărți pentru că ”nu strică”, pentru că ”așa se face”. E multă presiune socială și conformism în consumul cultural din România.
Foarte interesantă “alianța” cu Clujul. Poți elabora un pic?
M-am împrietenit cu echipa de la Cluj și am decis să strângem rândurile, indiferent cine va câștiga. Vorbim despre uși deschise, proiecte educaționale sau culturale comune, presiune comună pentru schimbare legislativă, dar și despre un fond de proiect alocat pentru 2021. E firesc să fie așa: suntem la două ore distanță cu mașina, băimărenii aleg, de obicei, Clujul pentru studii, universitatea locală ține de cea din Cluj, IT&C-ul local este conectat la clusterul clujean. Nu suntem izolaționiști.
Cultura, un model de business? O resursă economică? Vorba unui publicitar cu greutate, legat de sprijinirea unui proiect cultural de către un client al agenției: “phewww, clienții și cultura!”. Oare se mai schimbă aceste lucruri?
Cultura nu are miză economică, dar produce, inevitabil, efecte economice. Cultura este, se întâmplă, în interiorul societății, nu în afara ei. Abuzatul termen de ”industrii creative”, mi se pare o generalizare de funcționar. Potențialul de a inventa o țară sau un oraș în jurul culturii și educației, însă, este considerabil.
Pe de altă parte, educația și cultura pot coabita cu zona de business, dacă relația se bazează pe respect și obiective pe termen lung. Premisele există, la fel și prototipurile funcționale. Ca exemplu, cred că zona corporate poate susține, ca partener alternativ, un sector independent sănătos, dacă-i înțelege nevoia de independența. Suntem pe drumul către un teatru BRD, am avut un pavilion Unicredit, probabil că vom avea și un liceu Carrefour sau o universitate Samsung. Important este ca aceste instituții să nu fie norma, ci excepția.
Apropos de acest lucru, bid-book-ul este nu numai foarte profi, ci și foarte “business” structurat. Ca o prezentare de targeturi și strategie corporatistă. A venit ca o intenție de la început sau este rezultatul background-ului celor din echipă?
Am pus la lucru concepte cu care eram familiar, de la lean startup model la holacracy, am căutat soluții inovative și scalabile. Pentru că doar așa putem pune pe picioare proiectul într-un timp scurt. Cam toată echipa are un background de comunicare sau marketing, toată lumea are habar de antreprenoriat, toți ne-am intersectat cu zona corporate. Abordarea asta hibridă a funcționat bine până acum.
Vezi o implicare a ta, personală, pe viitor, în zona proiectelor culturalo-corporate?
Lucrez deja, alături de Fundația Friends For Friends, la câteva proiecte care schimbă jocul pe partea educațională și care sunt dezvoltate împreună cu corporații. Am primit câteva propuneri pentru proiecte de impact pe zona culturală. Mi-ar plăcea să explorez această direcție, dar aș prefera ceva la scară regională. Să vedem cum se împart cărțile.
Top 3 proiecte ale strategiei, din punctul tău de vedere, personal?
Festivalul KnowNow, un eveniment de o săptămână care ar trebui să aducă la Baia Mare cele mai influente minți ale planetei. Pentru că Sir Ken Robinson costă mai puțin decât Avicii.
Rebuilding Babel – un proiect în care vreau să aduc squatteri din Bruxelles, Berlin și Roma pentru a face proiecte cu comunitățile marginale din Baia Mare.
Calendarul Străvechi – un program de un an care suprapune sărbătorile precreștine și calendarul pastoral cu artiști și sărbători similare din întreaga lume.
Top 3 momente memorabile din întregul efort de a munci la această strategie?
Grigore Leșe conducând un Lexus spre Târgu Lăpuș, în timp ce ascultam un CD ne-masterizat cu un concert absolut șamanic.
Prima seară de Street Delivery, când a plouat cu spume și eram singur la pogo cu puștanii de liceu.
Toate zilele petrecute pe terasa din fața fundației, unde ne-am mutat biroul la soare.
Top 3 provocări sau momente dificile?
Acum este momentul cel mai greu, pentru că așteptăm vizita juriului. Mă simt ca după Bac, în așteptarea rezultatelor.
Mi-am atins limita de efort în nopțile dinaintea predării dosarului. Mi-am dat seama că nu sunt așa de deștept cum credeam.
Provocări au tot fost, cea mai mare este de a găsi un loc cu muzică decentă deschis după ora 1 noaptea. M-am gândit serios să-mi deschid un bar.
Va exista un Vlad Tăușance mai bun, mai împlinit, la sfârșitul lui 2016? Indiferent de rezultatul selecției?
Va exista un Tăușance mai obosit și mai înțelept. Am învățat enorm în ultimul an. Am cunoscut oamenii extraordinari și am proiecte de joacă pentru următorii cinci ani. Nu-i puțin lucru.
Mulțumim, Vlad. Și mult succes, atât ție cât și întregii echipe!
–
Mai este foarte puțin timp până vom afla cine va fi Capitala Europeană a Culturii 2021. În perioada 15-16 septembrie 2016, juriul va audia proiectele celor 4 orașe ce au trecut de faza de preselecție: Baia-Mare, București, Cluj-Napoca, Timișoara. Cele patru bid-books pot fi citite aici.
