În perioada 7-9 noiembrie 2019, în cinci orașe din țară se testează forța și viteza prozei scurte. La împlinirea a 19 ani, librăriile Cărturești din București, Cluj, Timișoara, Iași și Chișinău aduc împreună 33 de scriitori, îmbinând pasaje inedite cu muzică și conversații despre cât de concentrate și intense sunt povestirile. Călătoresc din lumea digitală în cea prozastică, din online în offline, închid telefoanele și deschide cărțile, încearcă să readucă la viață obiceiul cititului zilnic. Cred că efervescența prozei scurte poate atrage tineri cititori de partea lecturii, la fel cum îi poate motiva pe cei care nu mai au același timp pentru a-l dedica acestei activități.
Dintre toate genurile literare, proza scurtă era ultimul rămas fără festival. De câţiva ani există o revistă – Iocan – dedicată exclusiv genului şi care acordă acum un premiu celei mai bune cărţi de proză scurtă a anului, astfel că doar un festival mai lipsea pentru a celebra cum se cuvine acest gen aflat încă în penumbra romanului. Festivalul de proză scurtă SHORT vine să demonstreze măreţia acestui gen considerat minor din prejudecată sau ignoranţă: în 5 oraşe româneşti (inclusiv Chinişău), vor avea loc concomitent 11 seri de lecturi şi discuţii la care vor participa 33 de prozatori, deopotrivă debutanţi şi maeştri recunoscuţi ai genului. O desfăşurare amplă care arată că forţa narativă este cu proza scurtă! (Marius Chivu, coordonator proiect)
Programul primei ediții SHORT. Festival de Proză Scurtă arată astfel:
BUCUREŞTI, Cărturești Verona, ora 19:00
joi, 7 noiembrie
moderator Matei Martin
Veronica D. Niculescu
Răzvan Petrescu
Alex Tocilescu
vineri, 8 noiembrie
moderator Marius Constantinescu
Cristian Teodorescu
Iulian Popa
Tudor Ganea
BUCUREȘTI, Cărturești Carusel, ora 12:00
sâmbătă, 9 noiembrie
moderator Dana Mischie
Diana Geacăr
Adela Greceanu
Bogdan Alexandru Stănescu
Pauze muzicale scurte&intense: Marta Popovici Trio
Aroma puternică a prozei întețită de cafea din partea casei de la: Orygyns Specialty Coffee
________________________________________
CLUJ, Iulius Mall, ora 19:00
joi, 7 noiembrie
moderator Rareş Moldovan
Diana Bădica
Alexandru Potcoavă
Andrei Panţu
vineri, 8 noiembrie
moderator Alexandru Ciorogar
Adrian G. Romila
Florin Irimia
Ana Donţu
Pauze muzicale scurte și intense: Alex Munte
Aroma puternică a prozei întețită de cafea din partea casei de la: Olivo

TIMIŞOARA, Cărturești Mercy, ora 19:00
joi, 7 noiembrie
moderator Daniela Raţiu
Cătălin Pavel
Cosmin Manolache
Adina Rosetti
vineri, 8 noiembrie
moderator Marius Chivu
Ana Maria Sandu
Călin Torsan
Marian Truţă
Pauze muzicale scurte și intense: Petre Ionuțescu

IAŞI, Cărturești Palas, ora 19:00
joi, 7 noiembrie,
moderator Bogdan Creţu
Florin Iaru
Ion Pleşa
Dumitru Crudu
vineri, 8 noiembrie
moderator Doris Mironescu
Dan Pleşa
Bogdan Munteanu
Marian Ilea
Pauze muzicale scurte și intense: Adam’s Nest

CHIŞINĂU, Shopping Malldova, ora 19:00
joi, 7 noiembrie
moderator Alexandru Bordian
Dan Pleşa
Bogdan Munteanu
Marian Ilea
vineri, 8 noiembrie
moderator Lucia Ţurcanu
Florin Iaru
Ion Pleşa
Dumitru Crudu
Pauze muzicale scurte și intense: Laurențiu Coțaga
______________________________________________________
SHORT. Festival de Proză Scurtă este organizat de Cărturești.
Cu sprijinul: Iocan, Liliac, Orygyns Specialty Coffee, Radio România Cultural.
Parteneri: Editura Polirom, Editura Humanitas, Curtea Veche Publishing, Editura Nemira, Vellant, Herg Benet, Tracus Arte, ART, Paralela 45, Brumar.
Cărturești este prima librărie-concept din România, deschisă la finalul lui 2000 și dedicată unei noi experienţe de cumpărare și promovare a cărţii şi a produselor culturale. Devenit cel mai important lanț de librării de pe piața din România, Cărturești are în prezent 32 de spații care redefinesc ideea de librărie. Printre librăriile flagship ale brandului se numără Cărturești Carusel, inclusă în topul The Telegraph al celor mai frumoase librării din lume, Cărturești Verona, cel mai mare spațiu dedicat lecturii și ofertei de carte din București sau Cărturești Modul, o librărie de cultură vizuală care aduce în plus o grădină interioară, o galerie de artă contemporană și o cafenea.
www.carturesti.ro